Anica Fichioş, meșter în prelucrarea fibrelor și firelor textile, Bacău
S-a născut în data de 8 noiembrie 1948 în Oituz, județul Bacău.
Anul acesta se împlinesc 78 ani de la nașterea sa.
S-a născut în data de 8 noiembrie 1984 în , județul Iași.
Anul acesta se împlinesc 42 ani de la nașterea sa.
Mihaela Florentina Ganta, pictor
S-a născut în data de 8 noiembrie 1957 în Bălcești, județul Vâlcea.
Anul acesta se împlinesc 69 ani de la nașterea sa.
Vladimir Dan PREDESCU, sculptor, profesor
A încetat din viață în data de 8 noiembrie 2024 în județul Buzău.
Anul acesta se împlinesc 2 ani de la trecerea sa în neființă.
A încetat din viață în data de 8 noiembrie 2015 în Galați, județul Galați.
Anul acesta se împlinesc 11 ani de la trecerea sa în neființă.
În fiecare an, la data de 8 noiembrie, în calendarul creștin-ortodox este marcată Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai.
Schitul „Sfinții Arhangheli” Roșia, Arad
Hramul Schitului Roșia este Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, serbat în data de 8 noiembrie. Cu acest prilej, la schit au loc pelerinaje și adunări de credincioși din întreg județul Arad, care vin să se roage și să primească binecuvântare. Cum…
Mănăstirea Runc, Bacău - biserica îngerilor
Hramul mănăstirii este Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, sărbătorit la 8 noiembrie. Cu această ocazie, are loc un pelerinaj local, la care credincioșii vin să participe la slujbele de hram și să se…
Metocul Băile Felix, Bihor - cu biserica de lemn și icoane vechi
Hramul metocului este „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, serbat la data de 8 noiembrie.Cu acest prilej, la metoc se adună credincioși din întreaga zonă, dar și turiști aflați în stațiunea Băile Felix, participând la slujbele oficiate aici. Cum…
Mănăstirea Stavropoleos, București - cea mai frumoasă exprimare de stil Brâncovenesc
Hramul mănăstirii este „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (8 noiembrie) și „Sf. Iustin Martirul și Filosoful” (1 iunie). Cu aceste ocazii, numeroși pelerini vin să se închine și să participe la slujbele săvârșite aici. Cum ajung la Mănăstirea…
Mănăstirea Barbu, Buzău - moștenirea căpitanului Bădeanu pe Valea Nișcovului
Hramul principal este Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie) iar paraclisul are hramul Izvorul Tămăduirii, sărbătorit în prima vineri după Paști. Cu ocazia acestor sărbători au loc pelerinaje locale, atrăgând credincioși din satele vecine și…
Mănăstirea Cârnu, Buzău - cel mai vechi așezământ monahal de pe Valea Buzăului
Hramul bisericii mari este Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, prăznuit pe 8 noiembrie. Paraclisul mare este închinat Sfântului Epifanie (12 mai), iar paraclisul mic Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie). La Mănăstirea Cârnu au loc…
Mănăstirea Berca, Buzău - Lăcaș cu aspect de cetate medievală
Hramul mănăstirii este Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, serbat în data de 8 noiembrie. La Mănăstirea Berca au loc pelerinaje cu ocazia hramului, la care participă credincioși din zonă și din alte părți ale țării. Cum ajung la…
Mănăstirea Mihai Vodă, Turda- ridicată pe locul jertfei voievodului
Hramul mănăstirii este „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, serbat la data de 8 noiembrie. Pe lângă hramul principal, la mănăstire se oficiază anual și hramul istoric, la data de 19 august, zi care amintește de moartea martirică a voievodului…
Mănăstirea Bunea, Dâmbovița - locul legendelor și al liniștii
hramul bisericii vechi, 8 noiembrie, Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon (27 iulie) și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca (1 aprilie) – hramurile bisericii noi. La fiecare dintre aceste sărbători, credincioși din Dâmbovița și din întreaga…
Schitul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Cioclovina de Jos, Gorj
Hramul Schitului Cioclovina de Jos este „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sărbătorit la data de 8 noiembrie. La schit ajung pelerini și drumeți mai ales în sezonul cald, când potecile muntelui sunt accesibile, iar liniștea locului îi atrage pe…
Schitul Ghelari, Hunedoara - vatra spirituală din Ținutului Pădurenilor
Hramul vechii biserici este „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (8 noiembrie), zi în care au loc pelerinaje și slujbe religioase dedicate ocrotitorilor așezământului. La Schitul Ghelari vin numeroși credincioși din Ținutul Pădurenilor și din…
Mănăstirea Sfinții Voievozi, Slobozia, Ialomița - cea mai veche vatră monahală a Bărăganului
hramul Sfinților Arhangheli și la marile sărbători religioase, mănăstirea adună numeroși credincioși din Slobozia și din împrejurimi. Pentru locuitorii orașului, lăcașul rămâne un spațiu legat de momente importante ale vieții creștine. Cum ajung la…
Mănăstirea Sfinții Arhangheli, Galați - prima școală publică a orașului
Hramul mănăstirii este închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți în data de 8 noiembrie. Cu această ocazie au loc manifestări religioase și pelerinaje la care participă credincioși din Galați și din întreaga zonă a Dunării de Jos…
Schitul Sfinții Arhangheli, Găneasa, Ilfov - refugiu spiritual pe malul lacului Păsărea
Hramul său este închinat Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie). Cu prilejul acestei sărbători, credincioși din localitățile învecinate și din București participă la slujbele oficiate la schit. Cum ajung la Schitul Găneasa Schitul…
Mănăstirea Baia de Aramă, Mehedinți - moștenirea lui Constantin Brâncoveanu
hramul Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil, sărbătorit anual la data de 8 noiembrie. Cu această ocazie, numeroși credincioși din județul Mehedinți și din întreaga Oltenie participă la slujbele religioase și la manifestările dedicate protectorilor…
Mănăstirea Habra, Maramureș - vatra monahală renăscută după 400 de ani
Mănăstirea Habra, aflată în află în comuna Groși, județul Maramureș, a fost zidită pe o veche vatră monahală în anul 1996.
Mănăstirea Săpânța Peri, Maramureș - punte peste veacuri
hramul: Sfântul Arhanghel Mihail – sărbătorit la data de 8 noiembrie. La hram și la marile sărbători religioase, mănăstirea atrage numeroși pelerini din Maramureș, din alte regiuni ale țării și din comunitățile românești aflate peste Tisa. Cum ajung…
Mănăstirea Mraconia, Mehedinți - atestată din sec. XV
hramul Sfântul Prooroc Ilie, iar actuala biserică poartă hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (8 noiembrie) și „Sfânta Treime” (lunea Rusaliilor). Așezământul atrage numeroși credincioși și vizitatori, atât prin așezarea sa spectaculoasă…
Mănăstirea Frumoasa, Iași - patru secole de istorie
Mănăstirea Frumoasa din Iași își are originile într-o ctitorie ridicată în secolul al XVI-lea de hatmanul Melentie Balica.
Mănăstirea Petru Vodă, Neamț - dedicată martirilor temnițelor comuniste
hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sărbătorit anual la data de 8 noiembrie. Cu acest prilej, numeroși credincioși participă la slujbele religioase și la manifestările dedicate hramului, transformând mănăstirea într-un important loc de…
Mănăstirea Războieni, Neamț - biserica-mausoleu a ostașilor lui Ștefan cel Mare
Hramul mănăstirii este Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți în data de 8 noiembrie. În fiecare an, cu prilejul hramului, dar și la slujbele de pomenire dedicate eroilor neamului, numeroși credincioși și pelerini participă la Sfânta…
Mănăstirea Clocociov, Olt - ctitoria care a traversat cinci veacuri
hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți anual la 8 noiembrie. Prin vechimea sa, prin patrimoniul artistic și prin viața monahală neîntreruptă, Clocociov rămâne unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din județul Olt și…
Mănăstirea Plăviceni (Alunișul), Teleorman - ctitoria din vremea lui Matei Basarab
hramul „Sfântul Arhanghel Mihail”, sărbătorit anual la 8 noiembrie. Cu prilejul hramului și al marilor sărbători ale anului bisericesc, credincioși din Teleorman și din județele învecinate participă la slujbele oficiate în mănăstire și se închină în…
Mănăstirea Petroasa Mare, Timiș - vatră monahală în apropierea Lugojului
Hramul este Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți la 8 noiembrie. În ajun se săvârșește în mod tradițional Privegherea, iar în ziua praznicului Sfânta Liturghie, sărbătoarea reunind credincioși din Petroasa Mare, Lugoj și parohiile…
Mănăstirea Socolul de Câmpie, Mureș - mica vatră monahală din apropierea Reghinului
Mănăstirea Socolul de Câmpie din județul Mureș a luat ființă în 1994, în jurul unei biserici având hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Mănăstirea Arnota, Vâlcea – ctitoria și necropola lui Matei Basarab
Mănăstirea Arnota din județul Vâlcea a fost ridicată între anii 1633–1636 de domnitorul Matei Basarab; este atestată documentar la 11 iulie, în anul 1636, primind un hrisov de danie la 23 aprilie, în anul 1638.
Mănăstirea Agapia, Neamț. Biserica pictată de Nicolae Grigorescu și satul celor 141 de case monahale
hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sărbătorit în fiecare an la 8 noiembrie. Hramul amintește de vechea tradiție a Agapiei, biserica ridicată de hatmanul Gavriil Coci primind aceeași închinare, cea a Sfinților Arhangheli Mihail și…
Mănăstirea Brebu, Prahova - ctitoria lui Matei Basarab desăvârșită de Constantin Brâncoveanu
hramul principal fiind sărbătorit la 8 noiembrie. Un loc aparte în viața spirituală a așezământului îl ocupă și cinstirea Sfinților Martiri Brâncoveni, prăznuiți la 16 august. Legătura este cu atât mai puternică prin rolul avut de Constantin…
Mănăstirea Lacul Frumos, Vâlcea - ctitoria ieromonahului Paisie Vasiloglu
hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sărbătorit anual la 8 noiembrie. Sfântul Ierarh Nectarie este menționat între ocrotitorii bisericii, fiind întâlnită inclusiv titulatura „Mănăstirea Sfântul Ierarh Nectarie”. Cum ajung la Mănăstirea…
Schitul Muntioru, Vrancea - aflat în inima Munților Vrancei
Hramul bisericii este „Schimbarea la Față a Domnului”, sărbătorit la 6 august. Este și principalul moment de pelerinaj al schitului, când spre Poiana Muntioru urcă numeroși credincioși din Vrancea, Buzău, Covasna. Paraclisul așezământului este…
Mănăstirea Dalhauți, Vrancea - trei biserici istorice și o veche tradiție monahală
Mănăstirea Dălhăuți din județul Vrancea este cunoscută pentru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru viețuirea aici, circa 20 de ani, a Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Nu avem potriviri exacte pentru ziua de azi. Iată câteva note din Noiembrie, alese cât mai aproape de această dată.
"DOUA DECENII DE ERA COSMICA" = Aniversarea a două decenii de la debutul programului spaţial în plan internaţional (lansarea pe orbită circumterestră a primului satelit artificial al pământului de către sovietici, "Sputnik", la 3 noiembrie 1957).
Babadag = Sec.12/11 - 7 a.Chr. (Hallstatt timpuriu şi mijlociu), răspândită în Dobrogea şi puţin în regiunile învecinate. Trei faze de dezvoltare: Babadag I (sec.11), Babadag II (sec.10-9), Babadag III (sec.8-7) şi o subfază Stoicani- Brad (?). Se discută şi problema unui orizont Prebabadag.
Babadag = Sec.12/11 - 7 a.Chr. (Hallstatt timpuriu şi mijlociu), răspândită în Dobrogea şi puţin în regiunile învecinate. Trei faze de dezvoltare: Babadag I (sec.11), Babadag II (sec.10-9), Babadag III (sec.8-7) şi o subfază Stoicani- Brad (?). Se discută şi problema unui orizont Prebabadag.
Sorcovă = Beţişor sau rămurică împodobită cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc uşor pe spate pe părinţii, cunoscuţii etc. lor în dimineaţa zilei de Anul Nou, urându-le, în versuri speciale, sănătate şi noroc; în trecut, sorcova era formată din mănunchiuri de rămurele, puse la îmboboc…vezi mai mult
Pieptene = Motiv decorativ care preia desenul unui obiect de uz personal; motivul este preferat din cauza geometrismului său, dar și pentru că are încărcătură simbolică, fiind în legătură cu părul omului. Se fac bube sau crăpături pe limbă, dacă se bagă pieptenele în gură, sau dacă se ating buzele cu el, sau m…vezi mai mult