21 noiembrie – Ovidenia. Ziua în care animalele vorbesc între ele ca oamenii

|
25 vizualizări

La aproape o săptămână de la începutul Postului Crăciunului, creștinii prăznuiesc pe 21 noiembrie intrarea Maicii Domnului în Biserică, o sărbătoare cunoscută în popor și ca Ovidenia sau Vovidenia (cuvânt de origine slavă – vŭvedenie, cu sensul „intrare”).

Sărbătoarea Ovideniei s-a suprapus pe ritualurile precreștine deschizătoare de iarnă, marcate de puterea luminii, a focului, a vederii și a viziunii. Aşa cum arată Tudor Panfile în lucrarea Sărbătorile de toamnă şi postul Crăciunului: studiu etnografic, „în această zi s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoviștenie (Buna Vestire, 25 martie - n.n.), de aici urmează credința că această sărbătoare se ține pentru ochii ce văd, «pentru vederi».”

Referitor la „magia văzutului”, în lucrarea Anotimpuri magico – religioase (schițe etnografice), Marcel Lapteș reliefează că aceasta capătă forme dintre cele mai variate, „practici magice apotropaice (pentru a avea vederea cât mai bună) și de propiţiere (lumânările pentru copii morți nebotezați, oameni care sau înecat și morții care nu au avut parte de lumânări aprinse la trecerea în tărâmul celălalt)”. La fel descântătoarele satului „încep să vadă mai tare” și să acumuleze putere magică. Potrivit lui Marcel Lapteș, în satul hunedorean tradițional acestea erau manifestări obișnuite ținute mai mult de femei.

„Mai tot satul mergea la biserică de Intrarea Maicii Domnului, se aprindea lumini pentru copiii duși pe a lume nebotezați câți or fi fost dar și pe ăi morți făr-de lumină, apoi dădeam pomeni la săraci, mâncare și beuturã ca să se liniștească morții și să aibă calea luminată pe cealaltă lume”, așa cum arăta o localnică din satul Tisa, de pe Valea Mureșului.

În unele sate din Țara Zarandului se mai practică difuz la Ovidenie „privegherea apei” de către bătrânele descântătoare. În acest sens Marcel Lapteș prezintă cele spuse de o localnică din satul Ribița, potrivit căreia „dacă pui un blid de apă în zâua Intrării Maicii Domnului cu priveghi hăt în noapte și o țâi până către zori, apa se face a mai bună pentru vedere de ochi, dureri de piept și cap”. De asemenea un localnic din comuna Lupșa relata că „bătrânele satului mai cred și astăzi că cerul se deschide și se vede casa lui Dumnezeu, iar animalele vorbesc între ele ca oamenii și numai cei curaţi la suflet pot vedea flăcările albastre ale aurului din băi”.

În Platoul Luncanilor din această zi până la Sf. Gheorghe femeile nu aveau voie să bată rufele cu maiul „că se face ceață și sunt stârnite Alea Frumoase care bântuie oamenii și le face rău”. În noaptea de Ovidenie fetele din satele Țării Hațegului merg la fântâna din mijlocul satului și la cântatul cocoșului aprindeau o lumânare și o puneau pe margine; lumina ce cădea în apă îi arăta ursitul, adică viitorul soț”. La fel și în Ținutul Pădurenilor în această zi bătrânele luau din livadă o creangă cu 7 prune, una cu 7 mere și una cu 7 alune pe care le păstrau în „comne” (cămară – n.n.) căci se credea că sunt bune de friguri în tot anul. Și astăzi în satele de pe Valea Geoagiului la Gelmar, Bobâlna și Boiu, femeile lucrează în această zi până la amiază de teamă să n-aibă spor în casă în anul care vine.

Aceste obiceiuri de Ovidenie erau întâlnite și în Oltenia, potrivit celor prezentate de Tudor Panfile „în această zi se iea o crenguță cu șapte prune și câteva alune și se păstrează la un loc neumblat, căci sunt bune de friguri și alte boli, în cursul anului”. De asemenea, Tudor Panfile descrie și unele obiceiuri întâlnite prin satele din Bucovina, unde se credea că „de Ovidenie s-a născut Domnul Hristos, deci, ca la Crăciun, unii ca aceia ce cred, zic că cerul se deschide și vitele vorbesc. Noaptea se petrece cu lumină și cu foc aprins (…) spre această zi se pune într-o strachină apă «la privighiat». De strachină se lipește o lumânare aprinsă. De cu seară, oamenii fac o sută de mătănii, la miezul nopții o altă sută şi în zorii zilei alta.

Această apă privighiată este «de mare ajutor », dacă se spală cineva cu dânsa, - pentru sănătatea trupului şi pentru adăpost împotriva răutății omenești”. „Tot în acest timp, prin alte părți bucovinene, fereștile, ușile și locurile de culcare se ung cu usturoiu, ca să nu se lipească de casă farmecele, căci la Ovidenii încep și fermecătoarele să vrăjească”. Pretutindeni nu se muncea nimic, prin satele din Bucovina spunându-se că „Vovidenia o țin și turcii”. Din această zi până la Sfântul Gheorghe, femeilor nu le mai era îngăduit să bată rufele la spălat cu maiul. Bătrânele spuneau că, atunci când bat femeile cu maiul, cei înecați „se duc mai la fundul apei”.

Potrivit tradiției populare, oamenii au grijă să țină cum se cuvine această sărbătoare de teama de a nu fi pedepsiți de Filipul cel Şchiop (cunoscut și ca Filipul cel Mare), năprasnică divinitate a lupilor prăznuită în calendarul popular la Ovidenie. În acest sens, în lucrarea Dicționar de mitologie română, Ion Ghinoiu arată că „în noaptea de Ovidenie, când se credea că se deschide cerul şi vorbesc animalele, se priveghea la lumina unei lumânării încolăcite precum statul mortului o strachină cu apă de leac, se făceau farmece şi descântece, se afla ursita, se efectuau observații şi previziuni meteorologice. Întrucât se credea că în noaptea Filipului cel Mare strigoii circulau fără opreliște, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile ușilor, vatra şi cuptorul care comunicau, prin horn, cu exteriorul. Pentru protecția vitelor de fiarele pădurii se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii şi pieilor de animale (Bucovina, Moldova, Muntenia şi Oltenia).”

Într-o altă lucrare - Sărbători și obiceiuri româneşti, Ion Ghinoiu arată că „perioada calendarului popular cuprinsă între 14 noiembrie şi 6 decembrie, care adună laolaltă numeroase sărbători, obiceiuri, acte rituale şi practici magice, este identificată, pe criterii etnologice, cu Anul Nou dacic. Ca orice început de perioadă calendaristică, acest an nou ritual cuprindea o suită de obiceiuri care se cereau efectuate pe parcursul mai multor zile. Perioada se deschidea pe data de 14 noiembrie, la Filipii de Toamnă şi Lăsatul Secului de Crăciun, şi se încheia pe data de 6 decembrie, la Sânnicoară. Între aceste limite poporul sărbătorea încă două zile importante: 21 noiembrie, intrarea în Biserică a Maicii Domnului, numită în Calendarul popular Ovidenia sau Filipul cel Şchiop, iar pe 30 noiembrie, când cădea Sântandrei”.

Sărbătoarea Ovideniei mai era pentru satul tradițional și un prilej ca locuitorii să facă observații și previziuni meteorologice. Așa cum arată Marcel Lapteș în lucrarea Anotimpuri magico – religioase (schițe etnografice), „dacă în această zi este senin și cu mult soare, vara va fi secetoasă; de va fi ceațã și nori negri, peste an va fi pericol de boli; de va fi brumă de Ovidenie ori chiar zăpadă, iarna va fi cumplit de geroasă”.

Merită să afli și despre

Sugestii: