Mănăstirea Saon, Tulcea - cu vechea moară de vânt de lângă Balta Saonului
Mănăstirea Saon din apropierea localității Niculițel, județul Tulcea, a luat ființă în anul 1846, în timpul stăpânirii otomane, fiind întemeiată de călugări veniți de la Mănăstirea Celic-Dere. Mănăstirea Saon păstrează biserica veche, biserica „Acoperământul Maicii Domnului”, picturi de Sofian Boghiu și numeroase sfinte odoare.
Mănăstirea Saon se află într-un peisaj specific nordului Dobrogei, între podgorii și Balta Saonului. Alături de Mănăstirile Cocoș și Celic-Dere, Saonul formează unul dintre cele mai cunoscute nuclee ale vieții monahale din nordul Dobrogei. Particularitatea sa este dată atât de istoria zbuciumată – marcată de incendii, războaie, cutremure și desființarea din perioada comunistă –, cât și de patrimoniul păstrat în cele două biserici ale așezământului.
Istoricul Mănăstirii Saon
În anul 1846, câțiva călugări de la Mănăstirea Celic-Dere s-au stabilit la Saon, unde au ridicat câteva chilii din chirpici și un paraclis. La început, noul așezământ a funcționat ca metoc al Mănăstirii Celic-Dere. O etapă importantă a început după revenirea Dobrogei în componența statului român. În anul 1881, episcopul Iosif Gheorghian i-a strămutat la Saon și pe călugării rămași la Schitul Celicul de Jos, iar Saonul s-a separat de Mănăstirea Celic-Dere și a devenit așezământ de sine stătător. În această perioadă au fost construite din chirpici și lemn biserica veche și două corpuri de chilii, dintre care unul s-a păstrat.
În timpul starețului Filimon, între anii 1889 și 1905, un incendiu puternic a distrus o mare parte a schitului. Biserica a rămas însă neatinsă de foc. În urma greutăților provocate de incendiu, în 1909 episcopul Nifon Niculescu a trecut temporar Saonul sub administrarea Mănăstirii Cocoș.
În primii ani ai secolului al XX-lea a început construirea unei biserici mult mai ample, din piatră și cărămidă, cu trei turle. Materialele consultate oferă date diferite pentru momentul așezării temeliei – 1909, respectiv 29 iunie 1912 –, însă indică în mod constant faptul că edificarea noii biserici a fost grav afectată de evenimentele istorice ale epocii.
Primul Război Mondial a întrerupt lucrările, iar cutremurul din 1940 a provocat prăbușirea turlelor. Reconstrucția lor a fost reluată după 1956, în timpul episcopului Chesarie Păunescu, când s-a lucrat și la pictura bisericii. Din anul 1930, Saonul a devenit mănăstire de maici. Destinul așezământului avea însă să fie din nou întrerupt în perioada comunistă: în 1959, mănăstirea a fost desființată, iar bunurile sale au trecut în administrarea Episcopiei Dunării de Jos. În 1972, viața monahală a fost reluată aici sub forma unui metoc al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos.
În 1990, prin grija arhiepiscopului Lucian Florea, Saonul a redevenit mănăstire de sine stătătoare. Chiar în același an, cutremurul din luna mai a produs noi avarii grave bisericii mari. Au urmat lucrări ample de consolidare, restaurare și pictură, începute în 1991 și încheiate în 2007. Biserica mare a fost resfințită la 2 septembrie 2007.
Arhitectura Mănăstirii Saon
Ansamblul de la Saon păstrează edificii ridicate în perioade diferite, care ilustrează evoluția așezământului de la micul schit din secolul al XIX-lea la mănăstirea de astăzi. Biserica veche, ridicată în 1881 din chirpici și lemn, este un edificiu simplu și spațios. Plafonul din lemn are formă ovală și este sprijinit lateral de stâlpi, iar deasupra naosului se ridică o turlă octogonală din lemn, al cărei interior este zugrăvit cu stele. Catapeteasma datează de după 1900, ușile păstrând inscripții ale donatorilor din anii 1904–1905.
În fața bisericii vechi se află clopotnița, ridicată la aproximativ 20 de metri înălțime și adăpostind cinci clopote. Unul dintre clopotele istorice ale mănăstirii poartă o inscripție referitoare la anul 1907.
Mult mai monumentală este biserica mare, construită din piatră și cărămidă, în plan de cruce și dominată de trei turle. Turla principală, amplasată deasupra naosului, este deschisă spre interior și luminată prin șase ferestre înalte, în timp ce celelalte două turle se ridică deasupra zonei pridvorului. Fațadele sunt articulate printr-un brâu și printr-un șir de firide dispuse în partea superioară.
Ansamblul cuprinde și clădirile ridicate după 1990 pentru chilii, stăreție și găzduirea oaspeților, una dintre construcții fiind remarcată prin cerdacul său lung, susținut de coloane.
Patrimoniul artistic al Mănăstirii Saon
Unul dintre elementele importante ale patrimoniului mănăstirii îl reprezintă pictura bisericii mari. O parte a acesteia a fost realizată de arhimandritul Sofian Boghiu, cunoscut pictor bisericesc și, mai târziu, stareț al Mănăstirii Antim. Lucrările sale nu au putut fi finalizate, deoarece Sofian Boghiu a fost arestat împreună cu alți membri ai grupului „Rugul Aprins”. Scenele realizate de el au fost însă păstrate în cadrul restaurărilor ulterioare.
Pictura murală a fost continuată în cadrul lucrărilor moderne de restaurare, fiind menționat pictorul Adrian Botea. Trapeza mănăstirii a fost pictată în anul 1999, sub îndrumarea profesorului Ion Achițenie.
Și biserica veche păstrează elemente valoroase. Catapeteasma a fost pictată de Nicolae Durato, numele său fiind consemnat pe icoana Sfântului Nicolae.
Registrul icoanelor împărătești cuprinde reprezentări ale Sfântului Nicolae, Sfântului Ioan Botezătorul, Maicii Domnului cu Pruncul, Mântuitorului, Înălțării Domnului și Sfinților Trei Ierarhi.
Între obiectele vechi ale bisericii este menționată și o icoană de mari dimensiuni reprezentând Sfânta Treime, donată mănăstirii în anul 1884.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Saon
Istoria Saonului este legată de numeroase momente de cumpănă. Incendiul din timpul starețului Filimon a distrus schitul, însă biserica veche a rămas neatinsă. Mai târziu, noua biserică a fost afectată succesiv de întreruperea lucrărilor în timpul Primului Război Mondial și de cutremurul din 1940, când turlele s-au prăbușit.
Un element aparte al vechiului peisaj al mănăstirii îl constituiau morile de vânt. Arhimandritul Roman Sorescu amintea două asemenea mori aflate la poarta schitului, puse în mișcare de vânturile puternice ale Dobrogei și folosite inclusiv la măcinarea grâului. Din vechiul ansamblu se mai păstrează astăzi una dintre mori, devenită un martor al istoriei locului.
Chiar numele Saon este pus de tradiția locală în legătură cu balta aflată lângă mănăstire. Forma luminișului de apă ar fi fost asemănată cu un ceaun, denumirea fiind asociată unui termen slav și evoluând către forma „Saon”.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Saon
Mănăstirea Saon este o mănăstire ortodoxă de maici, cu viață de obște, aparținând Protoieriei Niculițel.
Biserica mare are hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, sărbătorit la 1 octombrie. Biserica veche are hramul „Înălțarea Domnului”, sărbătoare cu dată schimbătoare, celebrată la 40 de zile după Paști, iar paraclisul este închinat „Intrării Maicii Domnului în Biserică”, sărbătorită la 21 noiembrie.
Mănăstirea reprezintă și un loc de pelerinaj datorită sfintelor odoare păstrate în biserica mare. Aici se află părticele din moaștele Sfinților Vichente, Maxim Grecul, Inochentie Mitropolitul, Epictet preotul și Astion monahul, așezate într-o raclă spre închinare.
Sunt păstrate, de asemenea, fragmente din veșmintele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Grigorie Decapolitul, precum și o părticică din lemnul Sfintei Cruci.
Viața obștii a rămas strâns legată de munca gospodărească: agricultura, stupăritul și creșterea animalelor, precum și un atelier pentru realizarea veșmintelor bisericești. O imagine devenită aproape emblematică pentru Saon este cea a păunilor crescuți în incinta mănăstirii.
Cum ajung la Mănăstirea Saon
Mănăstirea Saon se află în comuna Niculițel, județul Tulcea, într-o zonă de dealuri și podgorii. Accesul se face dinspre Tulcea pe DN22/E87, apoi pe drumul către mănăstire. Sursele indică o distanță de aproximativ 24–27 km de municipiul Tulcea și circa 11 km față de Niculițel.
Prin vechimea sa, cele două biserici, pictura păstrată de la Sofian Boghiu, sfintele odoare și urmele vechii gospodării monahale, Mănăstirea Saon reprezintă unul dintre importantele ansambluri monahale istorice ale nordului Dobrogei, legat încă de la întemeiere de celelalte două mari vetre monahale ale regiunii, Celic-Dere și Cocoș.
Știi mai multe despre Mănăstirea Saon, Tulcea - cu vechea moară de vânt de lângă Balta Saonului? Spune și altora!