Mănăstirea Celic Dere, Tulcea - patrimoniu și spiritualitate într-o biserică etajată
Așezată în nordul Dobrogei, în comuna Frecăței, județul Tulcea, Mănăstirea Celic-Dere își poartă numele de la pârâul care străbate zona, denumirea turcească fiind tradusă prin „pârâiașul de oțel”. Mănăstirea se află într-un peisaj deluros, la marginea pădurii Telița, într-o zonă care a păstrat de-a lungul timpului un caracter retras și favorabil vieții monahale.
Mănăstirea Celic-Dere din județul Tulcea este una dintre vechile vetre monahale ale Dobrogei de Nord, cunoscută pentru biserica sa cu două niveluri, pictura neobizantină, muzeul de artă bisericească și icoanele cu tradiții aparte.
Istoricul Mănăstirii Celic-Dere
Asupra începuturilor așezământului există mai multe variante. Marele Dicționar Geografic al României plasează întemeierea în anul 1835, atribuind-o arhiereului Athanasie Lisivenco, în timp ce arhimandritul Roman Sorescu vorbește despre o fondare în jurul anului 1840, realizată de călugări români și de doi monahi întorși de la Muntele Athos, arhimandritul Athanasie Lisifenco și schimonahul Paisie. O altă tradiție duce începuturile și mai departe, către călugări ardeleni veniți de la Athos în secolul al XVIII-lea, care ar fi ridicat aici o mică biserică din lut și bârne de lemn.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Athanasie Lisifenco și Dosoftei Crihana au ridicat o bisericuță și chilii pe valea pârâului Celic-Dere, contribuind la stabilizarea vieții monahale în acest loc. O troiță păstrează astăzi memoria uneia dintre vechile biserici dispărute. În anul 1845, așezământul de călugări a fost transformat în mănăstire de maici, monahiile fiind aduse din Basarabia. Călugării au fost mutați în zona bălții Saon, unde au întemeiat o altă vatră monahală, devenită ulterior Mănăstirea Saon.
Actuala biserică mare a început să fie ridicată la începutul secolului al XX-lea. În 1901, episcopul Partenie Clinceni al Dunării de Jos a pus temelia noii construcții, după planurile arhitectului Toma Dobrescu. Lucrările au fost întrerupte în anul următor și reluate abia în 1910, din inițiativa episcopului Nifon Niculescu, cu sprijinul Ministerului Cultelor. Construcția a continuat până în 1916, apoi a fost reluată după război. Între 1926 și 1932, biserica a fost pictată în frescă de Gheorghe Eftimiu din București, iar în octombrie 1932 a fost sfințită de episcopul Cosma Petrovici, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
În anul 2002, rânduiala vieții de sine a fost înlocuită cu cea de obște, marcând o nouă etapă în organizarea comunității monahale.
Arhitectura Mănăstirii Celic-Dere
Biserica mare este construită din piatră și are un caracter arhitectural aparte prin suprapunerea a două lăcașuri de cult. Biserica inferioară fusese gândită inițial ca gropniță, dar ulterior a fost transformată în biserică de iarnă, cu hramul Izvorul Tămăduirii. Deasupra acesteia se află biserica principală, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Edificiul are plan triconic și se înscrie într-un stil clasic modern de tradiție postbizantină. Exteriorul este marcat de un brâu care separă vizual cele două niveluri, iar silueta este dominată de trei turle poligonale: una mare, așezată deasupra naosului și altarului, și două mai mici, dispuse deasupra pridvorului închis.
Pridvorul deschis este susținut de coloane masive, iar intrarea în pridvorul închis se face printr-o ușă grea din lemn. Interiorul păstrează o organizare amplă, cu pronaos și naos delimitate prin coloane, iar lumina pătrunde prin ferestre duble, dispuse simetric.
Catapeteasma, executată din lemn de păr poleit cu foiță de aur, este una dintre piesele artistice importante ale bisericii, sculptura fiind realizată de Anghel Dima din București.
Pictura bisericii
Pictura actualei biserici a fost realizată între 1926 și 1932 de pictorul Gheorghe Eftimiu, în tehnica frescă. Programul decorativ este conceput în stil neobizantin și include motive inspirate de tradiția picturii bisericești românești din epoca brâncovenească. Pictura se desfășoară atât în spațiul interior al bisericii, cât și în pridvor, unde apar reprezentările Sfinților Apostoli Petru și Pavel și scena Adormirii Maicii Domnului.
Ansamblul arhitectural și pictural a conferit bisericii o monumentalitate aparte, diferită de vechile bisericuțe de lemn care au precedat-o, dar păstrând continuitatea spirituală a vetrei monahale.
Patrimoniul Mănăstirii Celic-Dere
Mănăstirea Celic-Dere păstrează un patrimoniu religios și artistic valoros, constituit de-a lungul celor aproape două secole de existență. Alături de obiectele de cult din biserică, colecția mănăstirii reunește icoane, cărți vechi, manuscrise și documente care reflectă istoria creștinismului din această parte a Dobrogei.
Între piesele importante ale bisericii se află catapeteasma din lemn de păr, poleită cu foiță de aur, un epitaf lucrat în anul 1865, precum și policandrul și sfeșnicele realizate în 1928.
Un loc aparte îl ocupă însă câteva icoane în jurul cărora s-au păstrat tradiții vechi.
Icoana Maicii Domnului Nărușaiscaia
Icoana Maicii Domnului cunoscută sub numele de Nărușaiscaia este considerată de tradiția mănăstirii făcătoare de minuni. Potrivit relatărilor păstrate aici, icoana ar fi scăpat nevătămată din două incendii, fiind găsită neatinsă după ce construcțiile în care se afla fuseseră cuprinse de foc. Icoana o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul și ocupă un loc important în evlavia comunității monahale și a credincioșilor care vin la Celic-Dere.
Icoana Mântuitorului „care se curăță singură”
Una dintre cele mai cunoscute icoane ale mănăstirii este icoana Mântuitorului Iisus Hristos, despre care tradiția spune că se curăță în chip minunat. Icoana ar fi ajuns la mănăstire în jurul anului 1816, adusă de un ostaș, și avea inițial suprafața aproape în întregime înnegrită. Potrivit tradiției consemnate la Celic-Dere, un monah ar fi încercat să o curețe, dar s-ar fi oprit după ce ar fi auzit un glas care îi spunea să nu intervină asupra ei. În timp, chipul Mântuitorului ar fi început să devină vizibil fără intervenție omenească, de aici provenind și numele sub care icoana este cunoscută de credincioși.
Icoana Maicii Domnului Eleusa
O altă icoană venerată este Maica Domnului Eleusa, numită și Îndurătoarea sau Grabnic Ajutătoarea. Aceasta a fost adusă de la Muntele Athos de arhimandritul Athanasie înainte de Războiul de Independență din 1877 și a rămas de atunci în patrimoniul mănăstirii.
Muzeul Mănăstirii Celic-Dere
Mănăstirea deține și un muzeu de artă bisericească, a cărui colecție cuprinde obiecte de cult, icoane, manuscrise, tipărituri și documente vechi. Între acestea se află documente redactate în limbile turcă, arabă și persană, mărturii ale contextului istoric și multicultural în care s-a dezvoltat viața monahală dobrogeană.
Una dintre cele mai valoroase cărți păstrate aici este Biblia de la București din 1688, tipărită în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, prima traducere integrală a Bibliei în limba română. Colecția cuprinde și o icoană a Maicii Domnului datată în jurul anului 1600, alături de alte icoane și cărți bisericești vechi.
Un element neobișnuit al ansamblului este vechea moară de vânt, adusă și instalată la Celic-Dere în anul 1953. Folosită odinioară pentru nevoile gospodăriei monahale, moara a fost declarată monument istoric în 1977 și constituie astăzi o mărturie a arhitecturii și tehnicii populare dobrogene.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Celic-Dere
De-a lungul timpului, Mănăstirea Celic-Dere a fost vizitată de numeroase personalități, între care se remarcă Regina Maria a României. Impresionată de așezarea mănăstirii și de viața comunității de maici, Regina a lăsat în scrierile sale o descriere a locului și a peisajului dobrogean din jur. Ea observa că asemenea comunități monahale își găseau adesea locul acolo unde „toată frumusețea țării părea să se fi adunat”, surprinzând astfel impresia pe care i-a produs-o cadrul natural de la Celic-Dere. Un alt moment important a fost sfințirea actualei biserici la 2 octombrie 1932, după mai multe decenii în care construcția și decorarea edificiului trecuseră prin etape succesive. În anul 2002, mănăstirea a trecut la viața de obște, schimbare importantă pentru organizarea comunității monahale.
În anul 2014, la Celic-Dere a fost lansată monografia O candelă de veghe. Mănăstirea Celic-Dere, semnată de monahia Iustina Topcean. Volumul apărea la un secol după publicarea primei monografii dedicate așezământului și reunea informații despre istoria, patrimoniul și viața sa monahală.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Celic-Dere
Mănăstirea Celic-Dere este o mănăstire de maici. Hramul bisericii mari este Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită la 15 august. Biserica de la nivelul inferior are hramul Izvorul Tămăduirii, prăznuit în fiecare an în vinerea din Săptămâna Luminată, prima săptămână de după Paști.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului reprezintă principalul moment de pelerinaj al așezământului. Alături de hramuri, icoanele păstrate la Celic-Dere, îndeosebi cele ale Maicii Domnului și icoana Mântuitorului în jurul căreia s-a format tradiția curățării sale minunate, constituie importante repere de închinare pentru cei care ajung la mănăstire.
Cum ajung la Mănăstirea Celic-Dere
Mănăstirea se află în comuna Frecăței, județul Tulcea, în apropierea satului Telița, la aproximativ 25 de kilometri de municipiul Tulcea. Accesul se face din drumul Tulcea–Isaccea, urmând ramificația către Telița și apoi drumul spre mănăstire.
Așezarea retrasă, între dealurile acoperite de păduri ale Dobrogei de Nord, face ca drumul către Celic-Dere să păstreze și astăzi ceva din izolarea care a determinat alegerea acestui loc pentru viața monahală.
Mănăstirea Celic-Dere reunește într-un singur ansamblu aproape două secole de viață monahală și un patrimoniu format în etape succesive. Biserica neobișnuită cu două niveluri, icoanele în jurul cărora s-au păstrat vechi tradiții, colecția muzeală și moara de vânt transformă așezământul într-un reper important atât pentru spiritualitatea, cât și pentru patrimoniul cultural al Dobrogei.
Știi mai multe despre Mănăstirea Celic Dere, Tulcea - patrimoniu și spiritualitate într-o biserică etajată? Spune și altora!