Mănăstiri și Schituri. Descoperă Vetrele monahale și Patrimoniul spiritual al României, prin povești și imagini care inspiră!

Mănăstirea rupestră Nămăești, Argeș - și cea mai veche icoană din țară

Mănăstirea Nămăiești se află în satul Nămăești, comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș, lăcaș rupestru săpat în stâncă, atestat documentar în prima jumătate a secolului al XVI-lea (1547).

Istoricul Mănăstirii Nămăești

Așezată la 5 km nord-est de Câmpulung, în zonă cu urme străvechi, mănăstirea este menționată la 1547, într-un hrisov al lui Mircea Ciobanu, când Jupânul Dumitru primește drept ocină satul Nămăiești cu condiția ca, în lipsă de urmași, proprietatea să revină „bisericii din stâncă”. Documentele privind satul și mănăstirea atestă intervalul 1503–1547, iar tradiția urcă începuturile până în vremea lui Negru Vodă. Unii istorici au văzut în bisericuța din grotă o catacombă creștină din epoca romană.

Prima fotografie realizată vreodată la mănăstirea Nămăești

Fotografie de Carol Popp de Szathmari. Colecția Academiei Române. Imagine-document cu prima fotografie realizată vreodată la mănăstirea Nămăești. Pictorul, graficianul și fotograful Carol Szathmari l-a însoțit pe domnitorul Carol în vizita pe care acesta a făcut-o pentru prima oară la Câmpulung în iulie 1868.

În 1843, biserica rupestră a fost lărgită prin săpare în stâncă. În 1916, artileria germană a provocat stricăciuni însemnate, iar ansamblul a fost restaurat între 1916–1921. Mănăstirea păstrează o colecție muzeală cu obiecte de artă feudală, bisericească și populară, precum și carte veche românească.

Mănăstirea rupestră Nămăești, Argeș

Arhitectura Mănăstirii Nămăești

Lăcașul monahal este săpat în piatră, în peștera muntelui, tipologie rupestră rară în spațiul românesc. Biserica a fost mărită în 1843, păstrând caracterul de grotă. Este considerată monument istoric cu datare atribuită secolului al XIV-lea. Ansamblul cuprinde și un muzeu etnografic unic prin colecția de costume populare muscelene vechi de peste 150 de ani. Situată la peste 800 m altitudine, mănăstirea oferă o priveliște impresionantă asupra. împrejurimilor.

Mănăstirea rupestră Nămăești

Mănăstirea rupestră Nămăești, Argeș

În incinta Mănăstirii Nămăiești funcționează, din anul 2013, un muzeu etnografic unic prin colecția sa de costume populare muscelene vechi de peste 150 de ani, completată de hrisoave din secolul al XVI-lea, carte veche și obiecte de artă bisericească și populară.

Mănăstirea rupestră Nămăești

Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Nămăești

Tradiția leagă începuturile de descoperirea în peșteră a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, despre care se spune că ar fi fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca și adusă aici de Sfântul Apostol Andrei, care ar fi coborât în grotă și ar fi lăsat icoana în locul unde se află și astăzi.

Mănăstirea rupestră Nămăești

O legendă povestește cum trei ciobani, înnoptând pe stâncă, au avut același vis: un înger le-a arătat icoana ascunsă; în a treia noapte, Maica Domnului i-a condus la intrarea în grotă și le-a cerut să ridice aici un locaș de închinare, rânduind ca numărul viețuitoarelor să fie mereu 33.

Mănăstirea rupestră Nămăești
Icoana a fost ferecată în argint în 1798 de Enache Postelnicul, iar în 1913 a primit o ramă de argint. Se spune, de asemenea, că Sfântul Apostol Andrei ar fi dormit o noapte în peșteră.

ănăstirea rupestră Nămăești

Mănăstirea Nămăești formează, împreună cu Cetățuia și Corbii de Piatră, un cunoscut „triunghi” al așezămintelor rupestre din Argeș.

Mănăstirea rupestră Nămăești

Hramul Mănăstirii Nămăești

Mănăstirea Nămăești este o mănăstire de maici. Biserica are hramurile „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (21 noiembrie) și „Izvorul Tămăduirii”. Lăcașul este un important loc de pelerinaj pentru credincioși din întreaga țară.

Mănăstirea rupestră Nămăești

Cum ajung la Mănăstirea Nămăești

Mănăstirea se află în comuna Valea Mare-Pravăț, la 5 km nord-est de Câmpulung. Accesul se face pe traseul București – Târgoviște – Câmpulung Muscel, pe DN 71, DN 72A și DC 19, pe o distanță de 143 km. Localitatea este străbătută de DN 73 (Câmpulung – Brașov), iar în apropiere, din acest drum se ramifică DN 72A spre Târgoviște, pe valea Dâmboviței.