Mănăstirea Turnu, Vâlcea - chiliile rupestre și biserica din 1676
Mănăstirea Turnu din județul Vâlcea este un așezământ monahal vechi, situat pe malul Oltului, în vecinătatea Coziei, ce își trage numele de la un turn roman aflat pe stânca „Piscul lui Teofil”.
Mănăstirea Turnu din Păușa, Călimănești, județul Vâlcea, păstrează biserica ridicată în 1676, chiliile rupestre ale Cuvioșilor Daniil și Misail și un valoros ansamblu monahal de pe Valea Oltului.
Este o mănăstire de călugări, dezvoltată pe locul unei vechi sihăstrii formate în secolele XV–XVI și devenită așezământ monahal statornic odată cu ridicarea bisericii de zid în anul 1676.
Turnu se distinge prin suprapunerea mai multor etape istorice și arhitecturale: chiliile săpate în stâncă ale primilor sihaștri, mica biserică din secolul al XVII-lea, edificiul ridicat la sfârșitul secolului al XIX-lea de episcopul Gherasim Timuș și construcțiile refăcute după incendiul devastator din 1932. Întregul complex este clasat monument istoric.
Istoricul Mănăstirii Turnu
În secolele al XV-lea și al XVI-lea, călugări retrași din obștea Coziei au ales versanții împăduriți de pe malul Oltului pentru o viață izolată. Unii locuiau în colibe și adăposturi de lemn, iar alții și-au săpat chiliile direct în stâncă.
Dintre acești sihaștri s-au remarcat Daniil și Misail, ale căror chilii rupestre se păstrează până astăzi. În jurul lor s-a format treptat o mică obște. Cuviosului Misail îi este atribuită ridicarea primei biserici de lemn, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, în jurul căreia s-a organizat Schitul Turnu.
O nouă etapă a început în 1676, când Varlaam, fost egumen al Mănăstirii Cozia și episcop al Râmnicului, devenit ulterior mitropolit al Țării Românești, a ridicat o biserică din piatră și cărămidă pe locul vechiului lăcaș de lemn. Sub aceasta au fost așezate moaștele Cuvioșilor Daniil și Misail. Prin această ctitorie, vechea sihăstrie s-a transformat într-un așezământ monahal stabil.
Originea numelui Mănăstirii Turnu
Denumirea așezământului nu provine de la arhitectura sa, ci de la un turn roman aflat pe stânca numită „Piscul lui Teofil”, legat de prezența militară romană din zona Castrului Arutela. La început, așezarea monahală era cunoscută drept „Schitul de după turn”, apoi „Schitul Turnu”, pentru ca în cele din urmă să se impună numele actual.
Această particularitate face ca istoria locului să depășească perioada medievală: în apropierea mănăstirii se găsesc vestigiile Castrului Arutela și zona Bivolari, importante pentru istoria romană a Văii Oltului.
Mănăstirea Turnu în vremea episcopului Gherasim Timuș
Timp de secole, izolarea geografică a așezământului a făcut dificilă legătura cu exteriorul. Situația s-a schimbat spre sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu construirea căii ferate de pe Valea Oltului și amenajarea unei stații în apropierea schitului.
Între 1893 și 1901, episcopul Argeșului Gherasim Timuș a ridicat aici un edificiu de mari dimensiuni, destinat și ca reședință episcopală de vară. Clădirea cuprindea spații de locuit, trapeză și o biserică la etaj, cu hramul „Schimbarea la Față”.
Planurile au fost realizate de arhitectul polonez Anton Grigorievici Lapinscki, stabilit în România. Concepția sa a conferit clădirii o înfățișare diferită de arhitectura bisericească tradițională românească a epocii. Biserica a fost sfințită la 28 octombrie 1901, moment în care Schitul Turnu a fost ridicat la rangul de mănăstire.
Incendiul din 1932 și refacerea Mănăstirii Turnu
Unul dintre cele mai dramatice momente din istoria așezământului s-a produs în noaptea de 6 spre 7 februarie 1932. Un incendiu izbucnit dintr-o sobă a arhondaricului s-a extins rapid, distrugând cinci corpuri de clădiri cu 26 de camere, două șoproane, trapeza veche și clopotnița. Turla bisericii mici a ars, catapeteasma și icoanele au fost pierdute, iar pictura interioară a fost grav deteriorată. Text lipit
Reconstrucția a început aproape imediat. Prin intervenția episcopului Nichita Duma și contribuțiile credincioșilor, în 1933 au fost refăcute biserica, clopotnița și două dintre clădiri. Între 1935 și 1936, biserica veche a primit o nouă pictură în frescă, executată de pictorul Dimitrie Belizarie.
În anii următori au fost construite și noi chilii, iar până în 1939 la Turnu a funcționat o școală de cântăreți bisericești.
Desființarea și renașterea Mănăstirii Turnu
În anul 1961, în contextul aplicării Decretului 410/1959, Mănăstirea Turnu a fost desființată, iar clădirile sale au fost transformate în casă de odihnă pentru personalul Episcopiei Râmnicului și Argeșului.
Situația s-a schimbat în 1975, când ieromonahul Teoctist Dobrin a fost numit superior al așezământului. Turnu a redevenit schit dependent de Mănăstirea Cozia, iar viața monahală a început să fie refăcută treptat. Din 1982, în jurul ieromonahului Teoctist s-a format o nouă comunitate de monahi tineri.
În anul 1988, așezământul și-a recăpătat statutul de mănăstire. După 1990 au urmat noi lucrări de restaurare, necesare inclusiv din cauza deteriorărilor provocate de cutremurele din 1977, 1985 și 1990. Fosta trapeză de la parterul clădirii episcopale a fost transformată într-o biserică având hramul „Izvorul Tămăduirii”.
Arhitectura Mănăstirii Turnu
Ansamblul Mănăstirii Turnu este valoros tocmai prin diversitatea construcțiilor sale, rezultate din etape istorice foarte diferite. Complexul a fost inclus în Lista Monumentelor Istorice, documentația indicând codul VL-II-a-A-09862.
Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”
Cea mai veche construcție eclezială păstrată este mica biserică ridicată în 1676 de Varlaam pe locul lăcașului de lemn al sihaștrilor. Construită din piatră și cărămidă, aceasta continuă tradiția arhitecturală a vechilor biserici monahale din zona Coziei. În forma sa actuală, edificiul poartă și urmele refacerilor succesive, în special ale celor realizate după incendiul din 1932.
Pictura actuală este legată în mare măsură de restaurarea din anii 1935–1936 și de intervenția lui Dimitrie Belizarie. În apropierea acestei biserici se găsesc chiliile rupestre care păstrează memoria primelor generații de sihaștri.
Biserica „Schimbarea la Față”
Al doilea edificiu important aparține ansamblului construit de episcopul Gherasim Timuș între 1893 și 1901. Biserica „Schimbarea la Față” este amenajată la etajul clădirii și se distinge prin arhitectura concepută de Anton Grigorievici Lapinscki. Clădirea are două niveluri și este dominată de o cupolă centrală. Text lipit
La parter, fosta trapeză a fost transformată ulterior în biserica „Izvorul Tămăduirii”, astfel încât același corp de clădire cuprinde astăzi două spații liturgice suprapuse.
Chiliile rupestre ale Cuvioșilor Daniil și Misail
Elementul care individualizează cel mai puternic Mănăstirea Turnu este reprezentat de chiliile săpate în stâncă. Ele păstrează forma de viețuire care a precedat organizarea propriu-zisă a mănăstirii și constituie una dintre cele mai importante mărturii ale tradiției sihăstrești din Masivul Cozia.
Dintre pustnicii care au trăit aici, tradiția monahală îi reține în primul rând pe Daniil și Misail. Chiliile atribuite lor pot fi văzute și astăzi, fiind săpate direct în stânca muntelui.
În anul 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut în rândul sfinților pe Cuvioșii Daniil și Misail de la Turnu, împreună cu Neofit și Meletie de la Stânișoara. Moaștele Cuviosului Daniil au fost descoperite ulterior în zona altarului vechii biserici, iar la 5 octombrie 2019 au fost așezate într-o nouă raclă de argint.
În aceeași zi a fost pusă piatra de temelie a unei noi biserici închinate Sfinților Cuvioși Daniil și Misail, destinată să adăpostească racla și icoana Maicii Domnului „Trihirusa”.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Turnu
Istoria locului este strâns legată de tradiția pustnicilor care s-au retras în Masivul Cozia. Daniil și Misail sunt considerați figurile centrale ale începuturilor așezământului, iar chiliile lor rupestre au păstrat această memorie până în prezent.
O altă tradiție locală privește „Masa lui Traian”, o stâncă aflată odinioară pe malul Oltului. Legenda spune că împăratul Traian ar fi poposit aici în timpul campaniilor dacice. Stânca a fost acoperită de apele lacului de acumulare după construirea hidrocentralei Turnu, partea sa superioară devenind vizibilă doar atunci când nivelul apei scade. Asocierea cu împăratul Traian aparține însă tradiției locale.
Un reper cert al istoriei moderne rămâne incendiul din 1932, urmat de ampla reconstrucție a ansamblului, precum și desființarea mănăstirii în 1961 și refacerea treptată a vieții monahale începând cu 1975.
Hramul și pelerinajele la Mănăstirea Turnu
Mănăstirea Turnu este o mănăstire de călugări. Biserica veche are hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, sărbătorit la 21 noiembrie, iar biserica ridicată de episcopul Gherasim Timuș poartă hramul „Schimbarea la Față”, prăznuit la 6 august.
Biserica amenajată la parter este închinată Izvorului Tămăduirii, sărbătoare celebrată în vinerea din Săptămâna Luminată. Un loc aparte în calendarul mănăstirii îl ocupă Sfinții Cuvioși Daniil și Misail, prăznuiți la 5 octombrie, zi în care așezământul atrage numeroși pelerini.
Cum ajung la Mănăstirea Turnu
Mănăstirea Turnu se află în satul Păușa, orașul Călimănești, județul Vâlcea, la aproximativ 3,5 km de Căciulata și 7 km de Călimănești.
Accesul rutier se poate face din DN7, din zona Călimănești–Căciulata. Pentru cei care călătoresc cu trenul, stația Turnu se află la aproximativ 500–600 de metri de mănăstire. Din Căciulata există și posibilitatea accesului pietonal, traversând Oltul pe dig și continuând spre mănăstire.
Elementul definitoriu al Mănăstirii Turnu rămâne vechea tradiție sihăstrească a muntelui, încă vizibilă în chiliile săpate în stâncă, de la care a început istoria așezământului.
Știi mai multe despre Mănăstirea Turnu, Vâlcea - chiliile rupestre și biserica din 1676? Spune și altora!