Mănăstirea Arnota, Vâlcea – ctitoria și necropola lui Matei Basarab
Mănăstirea Arnota din județul Vâlcea a fost ridicată între anii 1633–1636 de domnitorul Matei Basarab.
Mănăstirea Arnota se află în satul Bistrița, comuna Costești, județul Vâlcea, pe Muntele Arnota, la aproximativ 840 de metri altitudine. Ridicată de Matei Basarab și Doamna Elina în prima jumătate a secolului al XVII-lea, mănăstirea a devenit necropola voievodului și unul dintre monumentele reprezentative pentru epoca sa. Ansamblul este clasat monument istoric de importanță națională.
Istoricul Mănăstirii Arnota
Călătorul Paul de Alep, ajuns la Arnota în 1658, consemna tradiția potrivit căreia aici existase o biserică de lemn ridicată de vornicul Danciu, tatăl viitorului domnitor. Informația nu poate fi confirmată documentar, pisania vechii biserici nemaipăstrându-se. Cercetările arheologice desfășurate în 1974 au descoperit însă sub actuala biserică urmele unor construcții de cult mai vechi, încă nedatate, puse în legătură cu perioada boierilor Craiovești. Actualul așezământ este legat fundamental de domnia lui Matei Basarab (1632–1654). Biserica a fost ridicată în anii 1633–1636, prima atestare documentară cunoscută fiind din 11 iulie 1636. La 23 aprilie 1638, mănăstirea primea un hrisov de danie.
Dincolo de documente, începuturile ctitoriei au fost înconjurate de o legendă păstrată timp de secole. Se spune că Matei Basarab, înainte de a ajunge domn, urmărit de turci, s-ar fi refugiat în aceste locuri și ar fi făgăduit că, dacă va scăpa cu viață, va ridica aici un lăcaș de cult. O variantă a tradiției vorbește despre un arnăut din suita sa care s-ar fi dat drept Basarab și și-ar fi sacrificat viața pentru a-l salva, numele Arnota fiind pus în legătură cu amintirea acestuia.
Dincolo de legendă, acțiunile voievodului arată că Arnota a fost gândită ca o ctitorie cu o puternică dimensiune dinastică și funerară. Matei Basarab a adus aici osemintele tatălui său, Danciu vel-vornic, fost oștean al lui Mihai Viteazul, mort în Transilvania și înmormântat inițial la Alba Iulia. Rămășițele sale au fost reînhumate la Arnota în jurul anilor 1648–1649, în pronaosul bisericii.
În același timp, voievodul a înzestrat mănăstirea cu odoare și relicve. Sursele amintesc moaște ale Sfântului Mihail al Sinadelor, Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Apostol Filip, Sfintei Marina, Sfântului Atanasie și Sfântului Chiril al Alexandriei, precum și sânge al Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia. Pentru unele dintre acestea au fost comandate în secolul al XVII-lea racle de argint aurit împodobite cu pietre prețioase.
Arnota, necropola lui Matei Basarab
Rolul de necropolă voievodală este esențial pentru înțelegerea Arnotei. Matei Basarab a murit la 9 aprilie 1654, însă dorința sa de a fi înmormântat la ctitoria de pe munte nu a fost îndeplinită imediat. Domnitorul a fost îngropat mai întâi la Târgoviște. Ulterior, după tulburările politice și profanarea mormântului său, osemintele au fost aduse la Arnota, așa cum își dorise în timpul vieții.
Astfel, în pronaos se află astăzi alături mormintele lui Matei Basarab și al tatălui său, Danciu vel-vornic, reunind simbolic două generații ale familiei în biserica destinată să-i păstreze memoria. Mormântul voievodului este acoperit de o impunătoare lespede din marmură albă, realizată de sculptorul transilvănean Elias Nicolai. Monumentul funerar, cu bogata sa decorație, reprezintă un reper important al sculpturii în piatră din secolul al XVII-lea. Inscripția funerară îl evocă pe Matei Basarab drept domnitor, ctitor și apărător al țării, amintind cei 23 de ani ai domniei sale și numeroasele biserici și mănăstiri întemeiate sau înnoite de acesta.
Arnota în vremea lui Constantin Brâncoveanu
O nouă etapă importantă în istoria mănăstirii este legată de Constantin Brâncoveanu. Descendent al familiei ctitorului, acesta s-a preocupat de Arnota și a inițiat o amplă înnoire a bisericii. În anii 1705–1706 au fost realizate lucrări importante, fiind adăugate pridvorul și turla acestuia. Tot atunci a fost refăcută catapeteasma și restaurată pictura veche, fără ca ansamblul mural originar să fie înlocuit. Din această etapă provine și unul dintre obiectele remarcabile păstrate în biserică: ușa sculptată în lemn de castan, purtând o inscripție slavonă care consemnează intervenția lui Constantin Brâncoveanu. Catapeteasma realizată în epoca brâncovenească, valoroasă operă de sculptură în lemn, nu se mai află astăzi la Arnota. Din 1913, aceasta este păstrată la Muzeul Național de Artă din București.
De la Barbu Știrbei la restaurările secolului XX
În secolul al XIX-lea, starea ansamblului a impus intervenții ample. Între 1852 și 1856, în vremea domnitorului Barbu Știrbei, vechile chilii din epoca lui Matei Basarab, ajunse în stare de ruină, au fost demolate și înlocuite cu clădiri noi, proiectate de mai mulți arhitecți. În această perioadă sunt amintite 37 de chilii noi, iar pentru un timp Arnota a fost folosită și drept loc de detenție pentru boierii considerați nesupuși domniei. La începutul secolului XX, această funcție dispăruse, așezământul fiind îngrijit de un singur preot.
O nouă etapă de refacere a început în 1934, când au fost ridicate chilii și a fost amenajat un mic muzeu destinat odoarelor mănăstirii. Între 1954 și 1958, întregul ansamblu a fost consolidat și au fost introduse instalații de alimentare cu apă și încălzire.
Din anul 1999, vechea mănăstire de călugări a devenit mănăstire de maici, dependentă de stăreția Mănăstirii Bistrița.
Arhitectura Mănăstirii Arnota
Biserica Mănăstirii Arnota este surprinzător de modestă ca dimensiuni pentru o ctitorie și necropolă voievodală. Tocmai această discreție îi conferă însă o identitate aparte.
Edificiul are un plan triconc, cu abside poligonale, altar, naos și pronaos. Deasupra naosului se ridică o turlă octogonală înaltă, iar pridvorul deschis este dominat de o a doua turlă, mai mică, provenită din etapa de intervenție brâncovenească. Fațadele sunt împărțite în două registre printr-un brâu median, fiind ritmate de firide, ocnițe și ornamente din cărămidă aparentă.
Cercetările asupra zidăriei au pus în evidență și aspectul mai vechi al bisericii. Altarul, naosul și pronaosul prezentau inițial un parament în care cărămida aparentă alterna cu benzi tencuite, în timp ce pridvorul, construit ulterior, aparține unei alte etape constructive.
Această succesiune de intervenții face ca biserica să poată fi citită astăzi aproape ca un document construit: nucleul legat de epoca lui Matei Basarab este completat de intervențiile familiei Brâncovenilor și de restaurările secolelor următoare.
Frescele din 1644 și patrimoniul pictural
Una dintre cele mai mari valori patrimoniale ale Arnotei este pictura murală din secolul al XVII-lea. Ansamblul originar este legat de zugravul Stroe din Târgoviște, care în anul 1644 a semnat icoana Sfântului Nicolae. Asemănările stilistice dintre icoane și pictura murală au dus la atribuirea frescelor aceluiași artist.
Arnota se numără printre puținele ctitorii ale lui Matei Basarab care păstrează o parte atât de importantă din pictura murală originară. Frescele se disting prin desenul delicat, contururile precise, trecerile subtile dintre umbră și lumină și alternanța tonurilor de roșu, galben și albastru.
O valoare istorică excepțională are tabloul votiv din pronaos. Alături de Matei Basarab și Doamna Elina sunt reprezentați membri ai familiei domnitorului, între care vornicul Danciu și Preda Brâncoveanu. Pictura nu este, așadar, numai o reprezentare religioasă a ctitorilor, ci și o adevărată genealogie vizuală a familiei.
Programul iconografic al bisericii a fost conceput în strânsă legătură cu funcția sa de necropolă. Reprezentările din altar, naos și pronaos dezvoltă teme ale Învierii, Judecății, mijlocirii și biruinței asupra morții. Prezența sfinților ale căror moaște erau păstrate la Arnota accentua aceeași dimensiune funerară și memorială.
În pridvor, Judecata de Apoi completa acest program iconografic, conferind ansamblului pictural o finalitate legată de însăși funcția bisericii de loc de înmormântare și pomenire a ctitorilor.
Din acest motiv, patrimoniul Arnotei trebuie privit ca un ansamblu unitar: arhitectura, frescele, tabloul votiv, mormintele voievodale, relicvele și obiectele liturgice au fost gândite pentru a construi împreună memoria ctitorului și a familiei sale.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Arnota
Cea mai cunoscută legendă a locului este chiar cea a întemeierii. Urmărit de turci înainte de urcarea pe tron, Matei Basarab s-ar fi ascuns în pădurile muntelui și ar fi făgăduit ridicarea unui lăcaș dacă va supraviețui. Tradiția a legat astfel ctitoria voievodală de salvarea viitorului domnitor și de recunoștința acestuia.
Muntele Arnota a intrat din nou în istorie în secolul XX, de această dată într-un context dramatic. În zonă a activat Grupul Arnota, una dintre formațiunile rezistenței armate anticomuniste din Munții Buila-Vânturarița. Gruparea a fost lichidată în timpul confruntărilor din perioada Paștilor anului 1949.
Astfel, istoria locului depășește cu mult limitele vieții monahale: de la epoca boierilor Craiovești și a lui Matei Basarab până la evenimentele dramatice ale secolului XX, Muntele Arnota a rămas legat de momente importante ale istoriei românești.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Arnota
Mănăstirea Arnota este o mănăstire ortodoxă de maici, aparținând Arhiepiscopiei Râmnicului. Din anul 1999, așezământul a fost transformat din mănăstire de călugări în mănăstire de maici.
Biserica mănăstirii este închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți în fiecare an la 8 noiembrie.
Arnota este însă și loc de pelerinaj datorită patrimoniului său spiritual și istoric: credincioșii se pot închina la moaștele păstrate aici, iar mormintele lui Matei Basarab și Danciu vel-vornic transformă biserica într-un loc al memoriei uneia dintre marile familii boierești și voievodale ale Țării Românești. Mănăstirea păstrează și moaște ale Sfintei Mucenițe Paraschevi, Sfântului Maxim Mărturisitorul și Sfinților Prunci uciși de Irod.
Cum ajung la Mănăstirea Arnota
Mănăstirea Arnota se află în satul Bistrița, comuna Costești, județul Vâlcea, pe Muntele Arnota, la o altitudine de aproximativ 840 de metri.
Accesul se face dinspre Mănăstirea Bistrița, de unde drumul urcă aproximativ 6 kilometri spre Muntele Arnota și cariera de calcar. Poziția înaltă și izolată a așezământului oferă o amplă perspectivă asupra culmilor Munților Căpățânii și asupra zonei Costești.
Dintre toate elementele sale, ceea ce individualizează Arnota este tocmai suprapunerea dintre ctitorie voievodală, necropolă și monument de artă. Biserica de mici dimensiuni păstrează în ziduri, fresce, lespezi funerare și obiecte de patrimoniu memoria epocii lui Matei Basarab, completată de intervențiile lui Constantin Brâncoveanu și de istoria frământată a secolelor următoare.
Știi mai multe despre Mănăstirea Arnota, Vâlcea – ctitoria și necropola lui Matei Basarab? Spune și altora!