Silvia Tecoanță, maestra țesutului din Alțâna, Sibiu

Silvia Tecoanţă, născută în anul 1940 în localitatea Alţâna de pe Valea Hârtibaciului, din județul Sibiu, într-o familie numeroasă, este o bună cunoscătoare a artei țesutului.

Confecționează cu propriile sale mâini: trăistuţe „de duminică” (purtate ca accesoriu al costumului popular), trăistuțe „de hotar” (purtată de cel care mergea la muncă, pentru a transporta mâncarea) sau „de mort” (ce era dată celui ce începea să sape groapa), feţe de masă „năvădite în flori”, în amestec de bumbac şi fuior, amestec ce conferă prin cromatica de alb şi crem o frumuseţe şi eleganță deosebită, „chindeauă” în 2 şi 4 iţe, cu alesătură şi urzeală din bumbac sau cu „hir de chedecă” în urzeală şi băteală, cu negru, roșu, galben, feţe de pernă, culmi de 9 metri. Realizează, de asemenea, şi ţesături pentru a servi ca decor interiorului modern, folosind ornamentația tradiţională specifică.

Motivele ornamentale folosite sunt: „prescura”, „steaua”, „cruciuliţe”, „ochiul şi sprânceana”, „vârtelniţa”, „potcoava”, „bujorul”, „cocorii”, „păianjenul”, „firicele”, „dunguliţe” etc. Cu aceeaşi măiestrie, realizează şi obiecte de port popular specific zonei etnografice Valea Hârtibaciului: ii, poale, şurţe de lână cusute cu fir auriu şi cu ciucuri, cătrinţe cu colţişori, respectând cu stricteţe caracteristicile portului local.
Aşa cum era obiceiul, a deprins meşteşugul de la mama sa, când avea 10 ani, iar după căsătorie îşi perfecţionează tehnica de lucru, învăţând de la bunica din partea soţului. Păstrează de la mama sa, care la rândul ei a păstrat de la bunică, obiecte tradiționale cu o vechime de peste 100 de ani, rămânând neuzate, pentru că, după cum spun femeile, „o haină de duminică nu se spală, se grijeşte“.

Silvia Tecoanţă a reușit să păstreze nealterată tradiţia locală, iar în acelaşi timp să o transmită mai departe, destăinuind tinerilor săi „elevi” taina ţesutului la război şi educând-i în spiritul tradiţiei populare. Astfel, la cele două războaie de ţesut achiziţionate, alături de cei doi nepoţi ai săi, Simona Frunze şi Ovidiu Gînfălean, au învăţat şi multe fete din sat.
Recunoaşterea pentru transmiterea spiritualităţii noastre populare a venit prin primirea în Academia Artelor Tradiţionale din România, iar în anul 2002 i s-a conferit, la propunerea Ministrului Culturii şi Cultelor, medalia naţională „Serviciul Credincios, clasa a III – a”.

In anul 2013 Silvia Tecoanță a primit titlul de „Tezaur Uman Viu”.
Programul „TEZAURE UMANE VII – păstrători și transmițători ai culturii tradiționale” reprezintă una dintre inițiativele UNESCO privind salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Scopul principal al programului este acela de a încuraja statele membre să adopte acele măsuri prin care păstrătorii și transmițătorii anumitor elemente de patrimoniu cultural imaterial să beneficieze de o recunoaștere și de o vizibilitate adecvata în rândul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg.
„Mi-a adus multă plăcere țesutul în viața mea. Am țesut de când eram copilă mică și nu ajungeam la „iepe”, pedale, dar mă chinuiam și făceam din zdrențe preșuri. Nu aveam bogății ca acum când vin tirurile cu o grămadă de lucruri, atunci era criză .… Au spus despre țesăturile mele că sunt frumoase, iar cineva mi-a zis «lucrezi frumos cum numai o fată mai pictează pe sticlă, așa curat țeși tu». Mereu mi-a plăcut să fie totul perfect, marginea, modelul, totul pentru că purta numele meu” (Silvia Tecoanţă)