Nicolae Purcărea, sculptorul-martir din Brașov


Nicolae Purcărea s-a născut pe 13 decembrie 1923 la Brașov, unde a urmat și studiile. A fost arestat în perioada 1941-1944, 1945, iar în 1950 a fost condamnat la 7 ani de închisoare. A trecut prin Piteşti, Gherla, lagărele de muncă din Deltă, iar în 1956 a fost trimis în domiciliu obligatoriu în Bărăgan, la Lăţeşti; în 1958 este reîncarcerat la Culmea, din 1960, la Aiud. Eliberat în 1964, s-a întors în Braşov şi s-a aplecat cu mult talent asupra sculpturii în lemn de tradiție românească.

A devenit unul dintre cei mai apreciați sculptori de inspirație populară din România, și își scrie memoriile din lungii ani de detenție politică la 90 de ani.
Moare la Brașov, pe 25 septembrie 2015.
Om de o deosebită delicatețe sufletească, Nicolae Purcărea a avut tăria să depășească îngrozitoarele torturi fizice, psihice şi spirituale pe care lea îndurat în închisori. După ce a fost eliberat s-a refugiat în sculptură. Pasiunea pentru artă a dobândit-o în temnița de la Alba Iulia, de la nişte elevi de-ai părintelui Anghel (Arsenie) Papacioc, care i-au pus dalta în mână. Cu timpul a devenit unul dintre cei mai cunoscuți şi apreciați sculptori din România.

Lucrările sale sunt reprezentări ale tuturor tipurilor morfologice: obiecte de uz gospodăresc (linguri, lingurare, blidare, sărărițe, cauce, ale căror arhietipuri aparţin funcţional bucătăriei tradiţionale şcheiene; furci de tors, fus cu prâsnel, aşa cum le-a văzut în copilărie la femeile din Şchei); obiecte de cult (troiţe în miniatură şi mărime naturală, cruciuliţe, pristolnice); arhitectură monumentală (poarta șcheiană, scări interioare şi pridvoare inspirate din tematica ornamentală a arhitecturii populare); mobilier inspirat din cel dulgheresc, cioplit şi crestat din interioarele locuinţelor șcheiene (tron/ladă/pat, blidar, lingurar, colţar, armoar, scaune, mese în diferite variante, lăzi de zestre).
El a reuşit să lase moştenire nu numai o frumoasă şi bogată lucrare de sculptură populară românească – „Ţara mea de basm. Rostuirea artei populare”, dar şi un volum impresionant de memorii – „Urlă haita … Piteşti, Canal, Gherla, Jilava, Aiud”, o mărturie vie a trăirilor şi a crezului unei întregi generaţii de tineri.
În casa lui de pe strada Tocile din Șcheii Braşovului au învăţat să cresteze lemnul numeroşi copii şi tineri din Braşov şi din toată Ţara Bârsei. În perioada 1995-2010 a fost profesor instructor la Colegiul Naţional „Andrei Șaguna” din Braşov, unde a contribuit, alături de regretatul profesor Sorin Apan, la pregătirea elevilor în domeniul culturii populare, în cadrul Cercului Cultural „Minisatul Sfântul Andrei”. Cel mai reprezentativ „ucenic” al său este chiar nepoata sa, Zina Burloiu Manesă, una dintre cele mai valoroase creatoare populare din România, cunoscută în Europa şi peste Ocean.
Din mâinile domniei sale, din talent, din suflet şi din minte au ieşit atâtea lucruri. A fost mesager în atâtea locuri din lume, dar a fost şi un susţinător al marii noastre culturi, aici, în ţară şi eu cred că modelul pe care Nicolae Purcărea l-a adus – preluat şi dus până la generaţia de azi – este cel de care avem nevoie. Maestrul a lucrat pentru identitatea noastră şi pentru profilul de român – echilibrat, moderat. ”
Prof. dr. Ion Opriș

Mai presus de toate, meşterul Nicolae Purcărea a ştiut dintotdeauna să fie un bun român, iubind şi preţuind nespus de mult tot ce a zămislit mai de preţ acest popor – lucruri ieşite din mâinile ţăranilor. În toate împrejurările, la târgurile şi expoziţiile de artă populară, Nicolae Purcărea a purtat cu bucurie şi demnitate costumul bunicilor şi al străbunicilor săi. Mândrul şi rafinatul costum șcheian. Când ştii să stabileşti echilibrul între intuiţie şi raţiune, între instinct şi gând, într-adevăr ajungi pe culmile artei; şi Nicolae Purcărea a reuşit acest lucru pe deplin. Sensibilitatea şi nobleţea sa sufletească ne-au făcut să-l îndrăgim şi să-l preţuim nespus de mult pe creatorul Nicolae Purcărea.” Dr. Maria Bâtcă
După ce am văzut că nu pot să termin facultatea, mi-am adus aminte de cioplitul lingurilor. Am învățat în ’43 la închisoare de la un călugăr, de la un elev al lui Papacioc, la Alba Iulia.
Tinerii ar trebui să ia exemplu de la noi și să facă ceva. Adică să trezească în ei forțe creatoare. Eu am încercat la liceu, la mine în sat, să deștept în ei acest sentiment. Omul, dacă vrea să fie ceva și dacă vrea ca altul să își scoată pălăria în fața lui, ar trebui să studieze, să învețe, să devină cineva. Și dacă face ceva, să facă nu pentru moment: să facă pentru a fi util societății. Trebuie să învețe ca să devină… Doar o forță creatoare înseamnă ceva, atât pentru el cât și pentru etnia în care trăiește.
” Nicolae Purcărea

Ajută și pe alții să descopere: