Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească EMIL SIGERUS, ASTRA, Sibiu

Înfiinţat în anul 1997, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească EMIL SIGERUS vine să umple un gol resimţit de muzeologia românească datorat reprezentării reduse a contribuţiei pe care saşii şi-au adus-o la formarea şi îmbogăţirea culturii româneşti în cei peste 800 de ani de locuire în spaţiul transilvan.

Patrimoniul său numără aproape 7000 de piese: colecţia Emil Sigerus transferată din patrimoniul fostului Muzeu Carpatin (întemeiat în 1885) şi colecţiile de valoare aparţinând lui Julius Bielz, Wilhelm şi Gisela Rosa Richter, Carl Engber şi Erwin Ulbrich. O prima expoziţie permanentă are ca temă „Civilizaţia transilvană. Meşteşugul cahlelor”, valorificându-se astfel un nucleu patrimonial de o excepţională valoare documentară. „Cahle Transilvane (Sec. XV-XIX)” Studiul istoriei şi specificului meşteşugului cahlelor a constituit, în ultimele decenii, o temă frecventă a cercetărilor de istorie medievală şi etnografie, contribuind la adâncirea cunoaşterii modului de viaţă şi a culturii poporului nostru, a relaţiilor sale economice şi culturale cu popoarele Europei, a raportului de convieţuire şi influenţare reciprocă dintre români şi naţionalităţile conlocuitoare: saşi, unguri şi secui.

Apariţia primelor cahle este legată de evoluţia oraşelor în secolele XIV – XV, când s-a dezvoltat o organizare superioară a meşteşugurilor, sub forma breslelor. Acestea deţineau o tehnologie avansată şi o serie de „secrete” tehnice. De exemplu, documentul de reînnoire a statutelor breslelor, din anul 1376, atesta că olarii din Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie erau organizaţi într-o breaslă aparte „lutifigulorum fraternitas”.

Emil Sigerus a fost al cincilea copil al senatorului Karl Sigerus. De copil a fost interesat de gospodăriile țăranilor sași și români. În călătoriile pe care le făcea alături de tatăl său în satele din împrejurimile Sibiului (Cașolț, Vurpăr, Daia, Hosman) Emil desena minunatele modele pe care le găsea pe perne și cuverturi, precum și ornamentele specifice de pe vasele de ceramică.
După absolvirea gimnaziului s-a orientat spre meseria de librar, care era o tradiție de familie. Emil Sigerus a fost nepotul lui Martin Hochmeister, tipograf de renume care a scos în 1790 atât prima publicație din Transilvania (Siebenbürgische Vierteljahresschriften) cât și prima publicație în limba maghiară din Transilvania (Erdély-Magyar Hir-Vivõ, numită mai târziu Hiradó). După ce a lucrat o scurtă perioadă în tipografia “Ottmar Pfraundler”, Emil s-a îmbolnăvit și a plecat la tratament în străinătate.
Între 1877-1880 a locuit la Ljubljana, în Slovenia. Aici l-a cunoscut pe directorul muzeului de artă populară dr. Deschmann, mare specialist și colecționar pasionat de obiecte de artă populară. Sub impresia acestor exponate, Emil Sigerus a hotărât ca la întoarcerea în țară să înființeze la Sibiu un muzeu de artă populară.
Pentru a-și îmbogăți cunoștințele de artă populară, Emil Sigerus a întreprins în 1880 o călătorie de studii la Viena, unde a vizitat muzee și colecții de artă.
Reîntors de la Viena, Sigerus a înființat în 1885 în Sibiu, Muzeul Carpatin (Karpatenmuseum), la baza căruia a stat colecția proprie, de aproximativ 500 de obiecte, în special ulcioare, farfurii, vase de cositor și textile. Muzeul a fost integrat în 1918 în Muzeul Brukenthal.