„Rodul grâului” și „Focul viu” – Practici magice în noaptea de Sfântul Gheorghe

Pe lângă „Sângeorzul vacilor”, un ritual magic prin care se crede că vrăjitoarele pot lua sporul laptelui de la vitele oamenilor, în noaptea care premerge sărbătoarea Sfântului Gheorghe, prin același tip de practici, poate fi luat și „Rodul grâului”.

Acest ritual magic a fost descris de etnograful Simion Florea Marian, potrivit căruia «femeile care au de gând să ia rodul grâului trebuie să aibă dinainte pregătite câteva ouă clocite, un sul, un frâu, un bici, o ață roșie, un săculeț de busuioc, ceară și unt.

Pe la miezul nopții, vrăjitoarea își ia cele pregătite și se duce la câmpul sau la locul acela de unde și-a propus să ia rodul (…) Îndată ce ajunge aici, îngroapă două ouă la capul locului și zice că ouăle să-i fie de noroc, și leagă săculețul de piciorul drept, înfrânează sulul și despletește părul, se dezbracă până la brâu de cămașă, încalecă pe sul și, bătându-l cu biciul, fuge de-a lungul locului ce vrea să-i ia rodul, zicând:

De la X (numele stăpânului locului) la mine!

Aceste cuvinte le zice de 12 ori, nici mai mult nici mai puțin, căci altfel nu au noroc.
Când a sfârșit de zis de 12 ori, se întoarce spre răsărit și zice:

Bogăția câmpului,
Sporul avutului,
Rodul grâului,
Să meargă, să treacă,
Grămadă să se facă,
În locul arătat,
Cu sulul însemnat,
Și din loc de arie, din arie în groapă,
Și de aici să-i fac lăret.
Că de dimineață m-am sculat,
Și din câmpuri am plecat,
Cu Maica Domnului m-am întâlnit,
Și de loc m-am spovedit,
Ca să iau
Și să nu dau
Bogăția câmpului,
Sporul avutului,
Rodul grâului.

Sfârșind aceste cuvinte, iar începe să fugă pe sul, bătându-l cu biciul și spunând cuvintele:

De la X (numele stăpânului locului) la mine!

Când isprăvește de zis de 12 ori, iar se oprește și zice:

Bogăția câmpului,
Sporul avutului.

Astfel face până la trei ori, băgând bine de seamă să nu greșească, căci atunci nu mai are leac.
După ce isprăvește de vrăjit, iese la capul locului, se îmbracă sulul și-l ascunde în grâul ei, și cu cea mai mare iuțeală fuge apoi acasă.

În această cale trebuie să nu vorbească cu nimeni.
Dacă au împlinit toate acestea fără să greșească, atunci îi merge bine, adică ia rodul grâului, iar de nu, în zadar s-a căsnit».

În ceea ce privește „Focul viu”, Simion Florea Marian arată că în zona Bucovinei există o datină potrivit căreia în ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe «se freacă două lemne uscate unul de altul atâta, până ce înfierbântându-se se aprins și încep a arde. Acest foc viu se păstrează apoi cu cea mai mare băgare de seamă, ca să nu se stingă niciodată peste tot anul, crezându-se că casa la care se află un asemenea foc are mare noroc, și anume că nu se poate nimic rău apropia de dânsa».

Conform descrierii obiceiului, «mai mulți feciori, care s-au pus mai dinainte în cale să facă foc viu, duc în seara de Sân-Giorgiu, într-un loc anumit din sat, câte o bucată de lemn, astfel ca să nu știe unul de altul când și cum le-a dus, ci care cum merge și așază lemnul adus, îndată se și întoarce îndărăt. Sfârșind de dus și de așezat toate lemnele, după cum le-a fost vorba, se strâng cu toții la o oră anumită, lângă lemnele adunate , și care cum vine începe a se mira, ca și când n-ar ști cine le-a adus și pus acolo. Apoi zice unul dintre dânșii:

De haram s-au adunat, de haram deci să și meargă!

Și cum rostesc cuvintele acestea, prin a face foc viu, în chipul cum s-a arătat mai sus, și a aprinde apoi cu dânsul grămada cea de lemne, pe care au strâns-o puțin înainte de aceasta. Iar când lemnele au început a arde cumsecade și para focului a se înălța, atunci încep și ei a juca împrejurul focului și a sări peste dânsul zicând:

Sai Gheorghiță, sai Gheorghiță,
Din ocol pân-la portiță,
Și-mi apucă o oiță,
De-i putea și o mioriță,
Una mie,
Una ție,
Să ne fie
Pentru a noastră veselie!

Săturându-se de jucat și de sărit, așteaptă până ce focul începe a se stinge, iar după aceea, luând fiecare puțin jăratec și câte un tăciune, se întorc acasă și afumă vitele cu tăciunii din focul viu (…) Afumarea aceasta a vitelor, a ocolului și a grajdului cu fum de foc viu se face cu scop ca vitele să fie ferite de toate relele și bolile, de toate dihăniile și pocitoarele, să nu se poată nimeni apropia de dânsele ca să le ia mana și să le strice, să fie frumoase și mănoase, și pentru ca să crească și să se înmulțească».