Adela Petre – Țesătoarea Tezaur uman viu din Buzău

Adela Petre (1929 – 2019) s-a născut în satul buzoian Valea Sibiciului, comunca Pătrângele, unde a locuit până la vârsta de 20 de ani. Tot acolo, Adela Petre a învățat arta cusutului și țesutului de la bunica ei. „Aveam puțini ani când am început să lucrez. Bunica mea era o foarte mare lucrătoare și zicea că acolo unde se ia războiul din casă nu merge bine”, povestea cu drag țesătoarea. După ce și-a primit inițierea în tainele cusutului și broderiei de la bunica sa, Adela Petre și-a perfecționat tehnica urmând Liceul industrial din Buzău la clasa de țesut covoare.

Cu toate acestea, timp de 18 ani, a lucrat într-un domeniu străin de arta populară, confecționarea de piese textile decorative și de îmbrăcăminte rămânând o pasiune dedicată familiei sale. Pasiunea a fost ridicată la rangul de artă începând cu anul 1967, când maestra a primit premiul I la Expoziția bienală de artă populară. Din acest moment, Adela Petre și-a dedicat cea mai mare parte a timpului activității sale de lucrător popular și dezvoltării artei populare în zona Buzăului.

Chiar și la bătrânețe, Adela Petre lucra 6-7 ore pe zi la războiul de țesut, spunând că aceasta îi este menirea „până va închide ochii”.
Deși din mâinile pricepute ale Adelei Petre ieșeau diverse piese de îmbrăcăminte și decorative, cum ar fi ștergarele, șervetele, fețele de masă, fețele de pernă, perdelele, covoarele și carpetele din păr de capră, aceasta a devenit cunoscută pentru iile sale cusute cu diverse modele decorative.

Principala sursă de inspirație a Adelei Petre se regăsea în cusăturile de pe piese vechi, adunate de aceasta din zona Buzăului sau de prin muzee de specialitate. La început, ea realiza imaginea câmpurilor ornamentale pe hârtie, însă ulterior, a început să lucreze fără a avea un model în față.
Pe iile create de Adela Petre, ieșeau în evidență cu precădere motivele florale, elementele geometrice și motivele zoomorfe (specifice zonei etnografice Buzău – calul, calul și călărețul), avimorfe (cocoșii, cucii) sau antropomorfe sunt dispuse simetric, îmbinate, construite în câmpuri decorative deosebite.
Modelele erau cusute în culori contrastante, negrul și roșul pe fondul alb al țesăturii creând un contrast deosebit. Acestea erau cusute predominant pe piepți, pe mâneci, precum și pe spatele cămășii, în șiruri verticale sau oblice.
Arta Adelei Petre a fost și este cunoscută și recunoscută în toată țara, dar și în străinătate, lucrările sale fiind expuse în Franța, Italia, Olanda și Grecia. Unele dintre cele mai frumoase piese realizate de aceasta sunt păstrate în Muzeul satului și de artă populară din București. De asemenea, Colecției Muzeale Brădeanu i s-a atribuit numele „Adela Petre”, în cinstea maestrei.

De-a lungul vieții, creatoarea populară a fost distinsă cu numeroase premii: premiul I la Expoziția bienală republicană de artă populară (1967), premiul II la Expoziția republicană de artă populară de la sala Dalles din București (1976); premiul IV la Festivalul „Cântarea României” (1977), premiul I pentru costum popular și premiul II pentru cusături la Festivalul „Cântarea României” (1979).
Adela Petre a fost membru al Academiei Artelor Tradiţionale din Sibiu. În 2002, buzoianca a primit medalia Națională „Serviciul Credincios” în clasa a III-a, pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere artistice semnificative pentru civilizația românească și universală. De asemenea, în anul 2012, creatoarea populară a obținut titlul de Tezaur Uman Viu din partea UNESCO.
Maestra s-a dedicat transmiterii artei cusutului și țesutului tinerelor generații, lucrând ca profesoară la clasa de cusut-țesut a școlilor populare de artă din Ploiești și Buzău și transmițând meșteșugul mai departe și fiicei sale.
În cinstea și cu susținerea creatoarei, în comuna Brădeanu, unde a locuit pentru marea majoritate a vieții, au fost organizate 9 ediții ale Simpozionului Național „Adela Petre Tradiții populare românești”.
Chiar și mai târziu, la vârsta de 87 de ani, creatoarea aștepta cu drag orice doritor să-i treacă pragul pentru a-i împărtăși tainele meșteșugului său: „eu am spus că poarta mea e deschisă. Fără taxă și fără nimic. Eu îi primesc aici la mine pe bătătură să învețe. Numai să vrea!”.