11 Februarie. Sfântul Vlasie, protectorul animalelor sălbatice si tămăduitorul durerilor trupești

Sfântul Vlasie este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 11 februarie, acesta fiind considerat protectorul animalelor sălbatice.

Potrivit învățăturilor creștine, Sfântul Vlasie a fost mai întâi medic, tămăduind durerile trupești ale multor oameni care îl căutau pentru priceperea sa, iar mai apoi s-a retras într-o peșteră din Muntele Argheos, un loc pustiu, înconjurat de păduri în care viețuiau nenumărate animale sălbatice.

Aceste animale înconjurau adesea peștera Sfântului Vlasie, iar el le binecuvânta și le vindeca, dacă aveau vreo suferință, fapt care este zugrăvit și în icoanele care îl înfățișează. Dragostea Sfântului Vlasie pentru animale reiese și din descrierea vieții sale, unde se arată că «odată, pe când oamenii împăratului Dioclețian vânau pe Muntele Argheos, ei văzură o mulțime de animale sălbatice adunate la un loc și s-au minunat văzând cum lei, cerbi, urși și căprioare viețuiau în pace și în bună rânduială. Simțind primejdia, Sfântul Vlasie a binecuvântat animalele și le-a îndemnat să se adăpostească mai repede din calea vânătorilor.

Când s-au apropiat aceștia, nu au mai văzut nici urmă de fiară, ci doar un bătrân pe care au început să-l acuze de vrăjitorie. Atunci, Sfântul Vlasie le-a spus cu multă blândețe: „Nu sunt vrăjitor, sunt creștin din tinerețe. Dușmanii credinței m-au alungat din oraș. Mai bine trăiesc cu fiarele sălbatice decât cu oamenii cei răi”.»

Având în vedere dragostea Sfântului Vlasie pentru animale, în calendarul popular românesc acesta este unul dintre cei mai respectați sfinți protectori. Astfel, se crede că 11 Februarie este ziua când păsările se întorc la cuiburile lor și când „se deschide gura păsărilor“, când acestea încep să cânte. De aceea se realizează numeroase practici magice apotropaice, prin care se încearcă instituirea controlului asupra puterii distructive a păsărilor, care pot ataca semănăturile.

Aceste credințe sunt descrise de Simion Florea Marian în lucrarea „Sărbătorile la români: studiu etnografic”/1898, după cum urmează: «Românii și mai ales româncele din unele părți ale Bucovinei cred și spun că în ziua acestui sfânt se întorc copiii la pâne, iar păsările ce petrec peste iarnă la noi la cuiburile lor (…) iar românii din Moldova cred că în această zi se deschide gura păsărilor. Deci româncele nu lasă pe copiii lor ca să umble în această zi mâncând prin casă, atunci cred ele, că păsările le mănâncă semănăturile. Tot pentru ca păsările să nu strice semănăturile și holdele, mulți inși nu lucrează în această zi nimic. Cine lucrează în această zi, acela, nu numai că păsările îi strică semănăturile și holdele, ci poată să cadă în mare primejdie, pentru că ziua aceasta este foarte primejdioasă.»

Legat de primejdiile pe care le presupune această zi, Sfântul Vlasie este considerat și protectorul femeilor însărcinate, în special în Moldova. În acest sens, Simion Florea Marian arată că femeile însărcinate „serbează ziua aceasta, pentru ca nu cumva, ferească Dumnezeu, să facă copii schimonosiți, hâzi, șoldiți, șovârnogi”.

Având în vedere pericolul care le paște, „chiar și femeile care nu fac copii și acelea pe care Dumnezeu le-a iertat de a mai face tot trebuie să prăznuiască această zi, pentru nepoți, frați, surori, nurori, ca nu cumva să li se întâmple lor ceva”. „Chiar și când omul este singur singurel pe lume, încă se cuvine să sărbătorească pe Sfântul Vlasie, pentru vite, căci, ducă-se pe pustii, vițelul se poate naște cu mai multe picioare, pasărea cu un ochi ori două capete, ori cine știe ce fel de minunăție”.

În Moldova există credința că „cine se roagă de Sfântul Vlasie, acela niciodată nu rămâne fără para în pungă”. De asemenea, așa cum arată Antoaneta Olteanu în lucrarea „Calendarele poporului român”/2001, „Sfântul Vlasie e făcător de minuni. Cine a pierdut ceva, să se roage acestui sfânt și găsește lucrul pierdut”.