6 decembrie – Sărbătoarea Sfântului Nicolae, făcătorul cel mare de minuni și ocrotitorul copiilor

Sfântul Nicolae, prăznuit de Biserică în fiecare an la 6 decembrie, se bucură de o mare cinstire la români, fiind considerat „făcătorul cel mare de minuni” și ocrotitorul copiilor, dar și al marinarilor, brutarilor, femeilor nemăritate și al celor acuzați pe nedrept.

Sfântul Nicolae este cunoscut în popor și ca Moș Nicolae, personaj mitologic imaginat ca un moș cu barbă albă care le aduce copiilor cuminți cadouri, dulciuri și fructe, pe care le lasă în ghetuțele atent pregătite cu o seară înainte. Copiilor care nu au fost cuminți, Moș Nicolae le lasă o nuielușă.

Așa cum arată etnograful Ion Ghinoiu în lucrarea Sărbători și obiceiuri românești, «Moş Nicolae este o personificare la vârsta senectuții, a timpului îmbătrânit care a preluat din Calendarul creștin numele şi data de celebrare ale Sf. Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil în anul 342), apărător al dreptei credințe în Iisus. În tradițiile româneşti Moş Nicolae are atribuții străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzește Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. În nopțile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu.

Moş Nicolae împarte astăzi, asemănător lui Moş Crăciun, daruri celor mici. Mai veche este însă tradiția pedepsirii copiilor neascultători cu nuielușa lăsată în încălțările lor în noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfânt, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiţiei creştine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credință lovindu-i cu nuiaua peste mâini ».

Referitor la asocierea Sfântului Nicolae cu aplicarea unor pedepse, în lucrarea Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului. Studiu etnografic (1914), Tudor Panfile arăta că «prin munții Sucevei și prin unele părți din Bucovina se crede că hoții se roagă acestui sfânt, ca să le ajute în isprăvile lor; de aici poate a ieșit și numele de Sfântu-Niculae din cuiu sau Sf. Niculae de pe coardă, ce se dă biciului sau vărguței, – nânașei – cu care părinții amenință copiii prea obraznici, arătând biciul sau nuiaua numai cu degetul».

Marcel Lapteș, în lucrarea Anotimpuri magico-religioase. Schițe etnografice, face o prezentare mai amănunțită a tradițiilor din zonele etnofolclorice ale Hunedoarei: Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor, Țara Zarandului, Ținutul Orăștiei, Valea Mureșului și Ținutul Momârlanilor din Valea Jiului, unde Sfântul Nicolae este cunoscut și ca „Sân Nicoară” sau „Sânmicori”. Cu privire la imaginea relativ recentă a Moșului vindicativ (cu nuielușa fermecată) care împarte daruri copiilor, este prezentată relatarea unui localnic din Mărtinești – județul Hunedoara: «la noi s-a înfiripat în perioada postbelică și adevărul este că sătenii noștri nu prea aveau multe în comun cu Moșul acesta, ci cu blândul Sf. Nicolae, zugrăvit în stânga Iconostasului la biserică, pentru el umpleau biserica consătenii mei, lăsându-și treburile în așteptare».

Așa cum arată Marcel Lapteș, «peste tot, în comunitățile sătești, Sf. Nicolae era socotit primul sfânt bătrân făcut de Dumnezeu. Potrivit unui localnic din Târsa de pe Platoul Luncanilor, „el stă alături de Părintele Ceresc, în stânga Lui, și în noaptea către Sf. Vasile, Dumnezeu împreună cu Sf. Nicolae stau la masã, arătându-se lumii în lumina mare și deschid de trei ori cerurile, cum zice Biblia”. „Sfântul bătrân” se asociază astfel cu „omul bătrân acuși terminat cu zile așé ca anu”, cum cred țăranii. De aici toate fenomenele meteorologice hibernale: soarele scade în luminozitate, serile sunt mai lungi și zilele mai scurte, vine zăpadă și gheața la început și apar viscolele».

În satele pădurenești la Dăbâca, Hășdău și Goleș, țăranii credeau că „primejdia lupilor să face mai mică la Sânmicori c-o trecut puterea lor”. De asemenea, se zice că „Sfântul e milostiv față de săraci, ajută pe fetele sărace să se mărite iar la copii ce-or ascultat părinții le pune daruri în ghete, chiar câte un „galbin” (monedă de aur – n.n.) iară pe muierile ce nu l-or respectat și nu l-or țânut le bate păste mânuri cu nuielușa fermecată”.

În vremuri trecute, sporadic și astăzi „pescarii de pe Mureș se rugau la biserică de dimineață și apoi plecau pe malul apei și mult spor aveau la pește, de nu puteau duce”. Aceasta probabil ca urmare a unui episod hagiografic din viața Sfântului potrivit căruia ca patron al apelor și fost corăbier, a oprit „tulburarea apelor și i-a scăpat de la înec pe corăbieri” (Viețile sfinților).

Fiind la începutul iernii, sărbătoarea Sf. Nicolae era un bun prilej din partea comunităților sătești de a face comentarii despre vreme și a stabili un „calendar meteorologic hibernal”. Marcel Lapteș prezintă în studiul său etnografic câteva dintre ele ca rezultat al observației empirice a naturii și fenomenelor sale în această perioadă: «Bătrânii credeau că iarna începe la Sf. Nicolae; din barba albă a Moșului, când o scutură se așterne prima zăpadă; de ninge acum, grâul în anul ce vine va fi bogat; „ninsoare multă – iarnă grea” spun bătrânii din satele Văii Geoagiului; de-ngheață Mureșul după Sânmicori semn îi de iarnă lungă: ziua începe a crește așa cum sare cocoșul din târnaț; noaptea-i mai mare ca în alte zile că „o țâne Moșu” unde-i locu’ ei: de vezi multe ciori, în Ziua Moșului atunci iarna va fi geroasă; neaua, care stă pe pomi ne zice că vara cucuruzu’ va fi nalt și cu știulete mare».

Sfântul Nicolae, Moș Nicolae, Sân Nicoară, Sânmicori sau oricum s-ar numi el pe cuprinsul țării, constituie o sărbătoare importantă a vremii din Postul Crăciunului, o treaptă spre sărbătorile de iarnă, încadrându-se într-un complex mitico-religios de reînnoire a anului, a Marii Treceri de la moarte la viață.