Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, Iași

Clădirea Muzeului Viei şi Vinului din Moldova, situată în orașul Hârlău, județul Iași, str. Logofăt Tăutu, nr. 7, datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea şi a aparţinut unui descendent al logofătului Tăutu.
În decursul anilor, construcţia a suferit unele modificări, dar nu esenţiale. Astfel, din 1875 şi-a schimbat funcţiunea din reşedinţă boierească în sediu al Oficiului Poştal, printre primele din ţară.
Construcția şi-a menținut această funcție de sediu al Oficiului Poştal, fiind cunoscută sub denumirea de „Casa Poștei”, până în anul 1983.

Muzeul Viei şi Vinului din Moldova a fost inaugurat la data de 20 iulie 2006 şi oglindește prezenta acestei băuturi miraculoase în viața omului de la naștere până la moarte.
Muzeul Viei și Vinului din Hârlău este structurat pe câteva coordonate etnologice fundamentale, menite să ofere repere din cultura vieții tradiționale românești, din zona Hârlăului. Prin expoziția sa de obiecte etnografice și tehnică populară, precum și prin concepția de prezentare, muzeul reușește să prezinte publicului imaginea unui muzeu viu și mereu tânăr, unde tradiția populară din zona Hârlău există și se transmite prin viu grai.

Urmărind ideea de viață și continuitate, primele trei săli ale muzeului surprind prezența vinului în cadrul celor trei mari momente de trecere din existența omului: nașterea – cu botezul, nunta, moartea – cu înmormântarea. Astfel sunt prezentate obiecte originale, alături de sugerarea unor obiceiuri și credințe – practici mitico-magice specfice acestor momente.
Urmărind rolul firesc al vinului, vizitatorii fac cunostință cu „universul domestic” al țăranului – cel care produce vinul. Astfel, se prezintă interiorul unei gospodării din zona Hârlăului – interior tradițional prezentat cu toate elementele sale definitorii: vatra, colțul de pat, cel de masă și cel pentru păstrarea vaselor și alimentelor. Holul de la demisol adăpostește instalațiile tehnice, prezentate cât mai real și natural.