Casa Memorială Constantin Negruzzi, Trifești, Iași

Conacul familiei Negruzzi datează din perioada anilor 1807-1810, aparținând mai întâi lui Dinu Negruț (tatăl scriitorului Costache Negruzzi), care a primit la căsătoria sa cu Sofia Hermeziu, ca zestre, moșia Trifeștii Vechi (localitate care apoi s-a numit Hermeziu, din 1967 Lunca Prut și din 1996 din nou Hermeziu).
În conacul familiei Negruzzi au poposit ca oaspeți în decursul timpului domnitorii Mihail Sturdza și Alexandru Ioan Cuza, scriitorii Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și Petre P. Carp, majoritatea scriitorilor junimiști și reputați actori ai Teatrului Național din Iași, muzicieni ca Eduard Caudella, în prezența căruia cei doi frați, Leon și Iacob, cântau la pian și flaut.
Conacul boieresc de la Hermeziu (Comuna Trifești, Iași) a fost inaugurat ca muzeu al familiei Negruzzi la 7 octombrie 1995.

Câteva personalități importante ale familiei Negruzzi și ale culturii române își leagă numele de această casă. Constantin Negruzzi (1808-1868), primul nostru mare prozator modern, părintele nuvelei istorice românești (Alexandru Lăpușneanu), membru fondator al Academiei Române, codirector al Teatrului Național Iași, ministru al finanțelor, președinte al Eforiei Orașului Iași (primar); Iacob Negruzzi (1842-1932), scriitor, președinte al Academiei Române, unul dintre fondatorii Societății „Junimea”, secretar al revistei „Convorbiri literare”; Leon C. Negruzzi (1840-1890), scriitor, fost primar și prefect de Iași; generalul Mihai L. Negruzzi (1873-1958), memorialist, fost primar de Iași și Rezident Regal al Ținutului Prut; Ella L. Negruzzi (1876-1949), prima femeie avocat pledant din România; Leon (Bob) M. Negruzzi (1899-1987), scriitor de limbă franceză.

Vizitatorii conacului boieresc pot admira bunuri de patrimoniu care au aparținut familiei Negruzzi (piese de mobilier, manuscrise, fotografii, cărți, flautul lui Iacob Negruzzi, pianul la care cânta Leon C. Negruzzi), precum și obiecte ce reconstituie atmosfera originală a casei, expuse în cele patru încăperi ale muzeului, respectiv Salonul de muzică și teatru, Sufrageria, Dormitorul, Biblioteca-birou, și în holul acestuia, unde veți descoperi o expoziție documentară alcătuită din manuscrise, cărți în ediții princeps, fotografii, obiecte de familie.