Muzeul de Etnografie, Pucioasa, Dâmbovița

Cunoscută şi sub numele de Casa Mihai Dobrescu, clădirea în care funcționează muzeul datează din perioada 1880 – 1890.
Locuință înaltă cu parter masiv din piatră și etaj susținut pe grinzi de lemn, cu acoperiș înalt din șindrilă, cu dos mai scund spre nord și cu prispă la etaj pe toată latura de sud, cu parmalâc și stâlp din lemn cioplit, clădirea este ea însăși un exemplu de valoare al construcțiilor tradiționale ale zonei colinare subcarpatice din secolul al XIX-lea.

Intrarea în casă se face printr-o scară interioară din lemn care te conduce la etajul cu prispă, cu vedere la sud și vest, de unde primește mult soare și cuprinderea mișcării pe cele două străzi.
La etajul clădirii sunt amenajate două interioare tradiţionale locale: unul de sat şi celălalt de oraş.

Dacă în interiorul tradiţional de sat vizitatorii vor descoperi laviţa, lada de zestre şi masa cu dulap în care odinioară bunicuţele ascundeau borcanele cu dulceaţă, în cel de oraş vor putea să asculte la patefon o romanţă veche.

În ultima sală de la etaj, se găsesc costumele populare tradiţionale, care vădesc cu prisosinţă măiestria, înclinaţiile artistice şi inventivitatea inegalabilă a sătencelor noastre şi confirmă faptul că: ”Unul din cele mai frumoase costume naţionale e al poporului ţăran din Moldo-România. Dimpreună cu persoana ce-l îmbracă, este încântător în ochii privitorului”.
Industria casnică textilă ce a deținut un loc important în meșteșugurile casnice din zonă este ilustrată în expoziție atât prin uneltele necesare practicării acestei îndeletniciri (pieptăni pentru lână și cânepă, roată de tors, furcă de tors, fus, război de țesut pânză) cât și prin obiectele (covoare, păretare, ștergare, fețe de masă, ii, fote) țesute sau cusute cu îndemânare, ce subliniază măiestria, înclinațiile artistice și inventivitatea inegalabilă a sătencelor de pe aceste meleaguri.

Un meșteșug practicat în zonă a fost olăritul, ilustrat în expoziție prin roata și masa olarului, ustensilele necesare practicării acestuia, dar și prin vasele ceramice cu o siluetă plăcută și decor în elemente geometrice și vegetale desenate cu angobă ce vădesc cu prisosință faptul că, ceramica dâmbovițeană perpetuează o serie de elemente de veche tradiție, semnificând legătura indisolubilă dintre producția actuală și cea arhaică, în formă, decor și tehnică de lucru.
Prezentarea olăritului este întregită cu fotografii care surprind etapele realizării unui vas din lut.

Ajută și pe alții să descopere: