Muzeul Unirii Iași. Palatul Cuza-Vodă

Clădirea muzeului constituie ea însăși primul și cel mai important exponat de muzeu. Chiar golit de orice mobilier, edificiul constituie un punct de atracție. Pledează în acest sens vechimea construcției, stilul arhitectonic, așezarea în peisajul urban și cu precădere destinul istoric de excepție.

Construită la începutul secolului al XIX-lea în stil neoclasic, casa trece, de-a lungul primei jumătăți a secolului al XIX-lea, în proprietatea mai multor familii boierești cunoscute din Moldova: Catargi, Paladi, Cantacuzino-Pașcanu, Ghica.

Între 1859-1862 a fost reședința domnească a primului domnitor al Principatelor Unite – Alexandru Ioan Cuza iar între anii 1916-1919, devine reședință a regelui Ferdinand.

Timp de peste o jumătate de secol, între 1886 și 1937, clădirea devine proprietatea Societății Creditului Urban din Iași.

În timpul Primului Război Mondial, când Bucureștiul era ocupat de trupele germane, regele Ferdinand Întregitorul și-a stabilit aici cartierul general.
Din anul 1937, edificiul ajunge în posesia statului, este declarat monument istoric și se amenajează la etajul casei, la îndemnul lui Nicolae Iorga, muzeul „Palatul Cuza-Vodă”.

Sub actuala denumire, Muzeul Unirii, deschis la 24 ianuarie 1959, recent restaurat și reamenajat, cuprinde colecții importante privind istoria Unirii Principatelor Române.

Parterul prezintă tematic aspecte ale epocii unirii, precum și un istoric al casei. Printre temele abordate sunt cele ce privesc dubla alegere, oamenii Unirii, politica reformatoare a domnitorului Al. I. Cuza.

Etajul este destinat apartamentelor domnești și cuprinde principalele destinații ale locuinței princiare de la jumătatea secolului al XIX-lea: cabinetele de lucru ale Domnitorului și, respectiv, Doamnei Elena Cuza, sufrageria, salonul, camera de biliard, salonul Doamnei, un dormitor.

Patrimoniul muzeului cuprinde o diversitate de piese de o deosebită valoare istorică, memorialistică, documentară, dar și artistică: documente, carte rară, hărți vechi, fotografii, costume, arta decorativă (mobilier, porțelan, argintărie, ceasuri, corpuri de iluminat, covoare) aparținând familiei domnitoare Cuza, dar și aristocrației perioadei. Muzeul deține și o valoroasă colecție de monede vechi și medalii.