Semnificații deosebite ale plantelor in sărbătoarea Rusaliilor

Din cele mai vechi timpuri ritmurile biologice ale plantelor au marcat viața comunităților umane, acestea devenind nu numai repere pentru măsurarea timpului în calendarul activităților agrare, ci şi momente semnificative care marcau diverse sărbători populare. Astfel, plantele au influențat de-a lungul timpului tradițiile și spiritualitatea poporului român, pe lângă calitățile medicinale, o serie de plante fiind considerate a avea puteri mistice, magice sau supranaturale.
Având în vedere încărcătura mitologică a Sărbătorii Rusaliilor, în credința populară se consideră că o serie de plante au puteri nebănuite împotriva forțelor malefice extrem de virulente în această perioadă, printre acestea regăsindu-se Avrămeasa și Cârstăneasa, Tătăneasa, Leușteanul, Odoleanul, Pelinul şi, firește, Usturoiul. Aceste plante se purtau în zilele de Rusalii la brâu, la pălărie sau în căciulă, în mână sau se puneau pe mese, în pat, sub perne, între haine.
Potrivit credințelor populare, cei luați (îmbolnăviți) de Rusalii sau de Iele erau scăldați în apa se fierbea Avrămeasa și Cârstăneasa, aceste plante fiind invocate și în descântecul şi tratamentul de bube dulci (eczemă infecțioasă la copii). Așa cum sunt descrise în Dicționarul de Mitologie Română (autor Ion Ghinoiu), Avrămeasa reprezintă o personificare a ramurilor florifere ale plantei veninoase numită Veninariță (Gratiola officinalis), în timp ce Cârstăneasa reprezintă o personificare a ramurilor sterile ale aceleași plante veninoase.
În ceea ce privește Tătăneasa, cunoscută în popor și ca Iarba lui Tatin, aceasta este o plantă de leac invocată de descântătoare pentru tratarea rănilor, arsurilor, reumatismului, luxațiilor şi fracturilor. Împreună cu celelalte plante magice deja menționate, asigură protecție împotriva Rusaliilor sau Ielelor, fapt care reiese și din tânguirea acestora după pierderea puterilor:

„Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu,
Leuștean şi Odolean,
Avrămeasă şi Tătăneasă,
Ar fi lume toată a noastră”.

Leușteanul era considerat, în special în zona de sud a țării, singura forță capabilă să lupte împotriva Rusaliilor, Strigoilor, spiritelor malefice şi a bolilor produse de acestea prin diferite tehnici: se agăța la ferestrele şi uşile caselor; se lega de coarnele şi cozile vitelor cu lapte; se amesteca cu tărâțe sau cu turte, anume preparate, şi se da să-l mănânce animalele; femeile, se încingeau cu tulpinile peste mijloc; tinerii şi copiii se sorcoveau cu ramuri de Leuștean; crucile din hotarul satelor se împodobeau cu coroane din Leuștean şi flori de câmp. Mănunchiul din Leușteanul sfințit la Ispas se păstra la icoană şi era folosit în momente de grea cumpănă: furtuni cu grindină şi vijelii, rupere de nori şi inundații etc. Cu același scop Leușteanul era folosit pentru confecționarea Steagului Călușarilor la Rusalii.

Odoleanul este plantă din familia Valerianaceae cu puteri miraculoase care asigură omului, alături de celelalte plante considerate magice, protecție împotriva la Rusaliilor, Ielelor şi Strigoilor. Planta era invocată, ca o divinitate, să aducă dragoste fetelor şi noroc nevestelor, iar local, fetele din Munții Apuseni se scăldau, înainte de a pleca la joc, la ospețe sau la sălașele din hotarul satului, în apă cu Odolean, Leuștean şi Iarbă Neagră pentru a nu fi furate de Zmei.
Pelinul este o plantă apotropaică din familia Compositae, utilizată în popor pentru tămăduirea suferințelor (malaria, durerile de stomac, umflăturile, bolile de ochi), pentru vopsitul lânii şi confecționarea săpunului, pentru alungarea Rusaliilor și Ielelor şi a relelor aduse de acestea (luatul din Rusalii, luatul din Iele), dar şi a altor spirite malefice. Pelinul de leac era recoltat de descântătoare, adesea dezbrăcată şi despletită, la diferite sărbători calendaristice (Măcinici, Armindeni, Strodu Rusaliilor, Rusalii sau Duminica Mare, Marina) şi în anumite momente ale zilei după un ritual consacrat. Astfel, Pelinul era la loc de cinste la Rusalii când se purta la pălărie, în sân şi în buzunare, împodobea ferestrele şi icoanele, se punea în așternutul patului, între haine, pe masă şi podeaua caselor pentru alungarea duhurilor şi spiritelor rele. Pentru protecție magică împotriva Ielelor, Căluşarii leagă şi astăzi tulpini de Pelin în vârful steagului, iar în anumite momente ale jocului mestecă între dinți frunze de Pelin.
În ceea ce privește Usturoiul, această plantă, aparent banală, ocupă un loc important în uimitoarea lume a folclorului și mitologiei românești., fiind foarte bine descris de Elena Niculina Voronca în lucrarea Datinile și Credințele Poporului Român:
„Usturoiul are cruce şi eu am cruce-n frunte”, se zice când te atacă vrun strigoi, şi atunci strigoiul fuge. De aceea, usturoiul e bun de purtat orișicând la sine; la miezul nopții să mergi, de ai usturoi, nu te temi. Pe fereastră, sara, să pui usturoi, că nu se apropie nici un rău, nici o boală. Usturoiul e bun de troahnă, de lungoare; îndată ce să simte cineva rău, să piseze usturoi şi, făcîndu-l cu oţăt, să se frece bine pe trup, căci se vindecă. Usturoiul alungă orice rău.
Ca și în cazul celorlalte plante considerate magice, tradițiile populare legate de usturoi și puterile sale miraculoase sunt corelate cu importante sărbători religioase (Sfântul Andrei, Sfântul Gheorghe, Cincizecime, Rusalii, etc), dar nu numai. Ghirlandele de usturoi pot fi văzute și astăzi atârnând în pridvoare, cerdacuri sau în jurul caselor.
Usturoiul mai este purtat și ca plantă de leac de către Călușari, Mutul asigurându-se că fiecare căpățână de usturoi este atinsă de ciocul Căluşului (totem falic cioplit din lemn de tei, care asigură, simbolic, rodnicia). Astfel, usturoiul jucat de călușari e bun de leac, mai ales în perioada periculoasă a Rusaliilor când nu se poate lucra oricând și orice. Iar dacă nu ai ce face și trebuie neapărat să lucrezi, trebuie să porți la brâu usturoiul jucat de călușari, să nu cumva să te „ia din căluș”, nu cumva să ți se întâmple ceva rău. Chiar și o frunză mică de usturoi jucat e bună și te apără de acest pericol.

---

În afară de plantele cu puteri magice de care se fereau Rusaliile sau Ielele, există și alte specii vegetale pe care oamenii le consideră sacre sau magice, motiv pentru care sunt prezente în obiceiurile de Rusalii în toate regiunile țării. Printre acestea, cele mai importante sunt Teiul, Nucul sau Socul.
Teiul este la loc de cinste în mai multe sărbători creștine, printre acestea și Rusaliile. Ca atare, în timpul liturghiei din Duminica Rusaliilor (cunoscută și ca Duminica Mare) sunt citite rugăciuni de binecuvântare cu harul Sfântului Duh a ramurilor verzi de tei, acestea fiind apoi împărțite credincioșilor pentru a-și împodobi cu ele nu doar uşile sau ferestrele caselor, ci și icoanele. În unele sate din Oltenia acest obicei are o importanță deosebită, fapt pentru care Duminica Mare a Rusaliilor mai este numită și Duminica Teiului.
De altfel, în spiritualitatea românească teiul are o importanță aparte, din lemnul acestui copac confecționându-se icoanele și instrumentele sacre, cum ar fi toaca, cu care se anunță sau se cheamă credincioşii la biserică. De asemenea, copăița pentru scalda copilului şi leagănul, piese încărcate cu numeroase simboluri, erau confecționate, de cele mai multe ori, din lemn de tei.
Teiul ca arbore sacru este invocat în riturile de aducere a ploii, în practicile magice de alungare a pericolelor (boli, furtuni). Ramurile lui, înfipte printre culturi, în morminte, legate în coamele vitelor, sau care încing mijlocul femeilor sau împodobesc casele şi anexele gospodărești la Rusalii (Duminica Mare) alungă strigoii şi moroii. Inclusiv steagul Călușului este confecționat din lemn de tei, iar Mutul este încins cu o funie și poartă un bici, ambele împletite din coajă de tei.
În credința populară se consideră că sub tei este un spațiu ocrotitor pentru om, inaccesibil spiritelor malefice (Dracul, Ielele, Rusaliile). Acolo dorm bolnavii pentru însănătoșire sau se întâlnesc îndrăgostiții, teiul fiind considerat arborele care aducea sănătatea, fertilitatea şi prosperitatea.
Prin calitățile sale apotropaice, teiul este implicat în practicile magice de întemeiere a așezărilor, de unde şi numeroasele nume de sate românești cu rădăcina provenită de la tei (Teiu, Teiuș, Teișani) au cu numele lui slav (Lipova, Lipnița, Lipovăț)
Ca un adevărat dar al naturii, teiul oferă oamenilor nu numai protecție magică în fața forțelor supranaturale, ci și leacuri împotriva bolilor, lemn pentru confecționarea obiectelor de cult și gospodărești și, uneori, chiar hrană. Potrivit arhivelor istorice și a mărturiilor culese de etnografi, în vremurile dificile din timpul invaziilor, războaielor și epidemiilor, dar și în cazul unor cataclisme naturale precum inundații, grindină sau secetă, din coaja teiului măcinată la râșniță se obținea un mălai care era mâncat, conform cântecului popular, cu dragavei (regionalism oltenesc pentru ștevie):

„Foaie verde de turiţă
Hai Drăghici la râşniţă
Să râşnim mălai de tei
Să mâncăm cu dragavei”

Nucul, ca substitut al zeiței vegetației, are semnificații deosebite în spiritualitatea românească, motiv pentru care este prezent și în obiceiurile de Rusalii. Toate părțile sale (rădăcinile, tulpina, frunzele, florile şi fructele) sunt folosite în numeroase practici magice care exprimă ideea morții şi renașterii divine.
Un exemplu în acest sens este și ceremonialul Lăzărelului, practicat preponderent în sudul țării, în care eroul, Lăzărel, pleacă de acasă cu caprele, se cațără în copac pentru a doborî frunză animalelor, cade şi moare, surioarele îl scaldă în lapte dulce îl îmbrăcă în frunze de nuc şi, în momentul în care i se aruncă scalda pe sub nuci, mortul se metamorfozează, în hora veselă a lăzăriţelor, în flori şi vegetație luxuriantă. Astfel, moartea şi renașterea anuală a eroului reconstituite de textul folcloric, păstrează amintirea ceremoniilor antice dedicate zeilor vegetaţiei.
După unele tradiții populare, frunzele nucului sunt puse în prima scaldă a copilului iar apa este aruncată la rădăcină de nuc pentru ca lăhuza să nască şi alți copii; ca să crească, pâinea necoaptă este așezată sub ţest pe foi de nuc etc.
În Duminica Mare a Rusaliilor ramurile și frunzele de nuc sunt duse la biserică pentru a fi sfințite, pentru ca mai apoi să fie aninate în locurile vulnerabile în fața forțelor malefice (casele, anexele gospodărești, porțile şi stâlpii gardului, crucile şi mormintele din cimitire). În popor există credința că aceste ramuri au puteri miraculoase: aruncate în fântână pe vreme de secetă dezleagă ploile, vindecau bolile copiilor trecuți prin cercul format din ramuri sau scăldați în apa în care s-au fiert frunze de nuc, fertilizau pomii neroditori. Fără a fi frumoasă, floarea nucului este folosită în descântecele de aflare a ursitei şi aducătoare de noroc dacă este purtată la brâu.
Chiar dacă nu are legătură directă cu Rusaliile, trebuie amintit că, potrivit credințelor populare, nucul poate fi semănat doar de păsările cerului, omului fiindu-i îngăduit doar să-l planteze, asta pentru că „cel care seamănă nucă va muri când nucul va crește cât grumazul”.
Nuca, fructul nucului, este o jertfă obișnuită pentru morți; precum grâul (fiert sau colac făcut din făină de grâu) nuca nu poate lipsi din principalele alimente rituale (coliva, Măcinicii) şi din darurile primite de copiii colindători la Crăciun. Așa cum reiese din însemnările etnografului ion Ghinoiu, din lemnul de nuc se confecționează obiecte purtătoare de simboluri străvechi: jugul boilor, butucii roților de car şi, potrivit unui cântec oltenesc, chiar sicriul la înmormântare:

„Şi-am să las cu jurământ
Să-mi facă coșciug de nuc
Şi fereastră la mormânt
Să nu putrezesc curând“

Nucul are, de asemenea, numeroase întrebuințări în medicina şi cosmetica populară, în industria casnică (apreciată vopsea vegetală) şi altele.

Socul este o altă specie vegetală cinstită la sărbătoarea Rusaliilor, lemnul acestui arbust fiind considerat sacru. Ca substitut divin, Socul îți punea pecetea (cercurile obținute prin presarea aluatului cu tuburile confecționate din tulpinile de soc) pe colacii antropomorfi la Măcinici şi pe alte aluaturi sacre (prescurile) dedicate morților.
Frunzele, coaja, florile de soc, mai ales cele sfințite la biserică în ziua de Duminica Mare a Rusaliilor, sunt folosite frecvent în medicina populară.