Pricopul – sărbătoarea dedicată unei străvechi zeități agrare (8 iulie)

Calendarul popular cuprinde în luna Iulie (Cuptor) o serie de sărbători specifice timpului călduros, printre acestea și Pricopul la 8 Iulie, o zi de celebrare a unei zeități agrare din vremuri ancestrale.
Peste această străveche sărbătoare păgână numită Pricop în Moldova și Bucovina, Precup în Oltenia și Muntenia, Procopie sau Procope in Transilvania, creștinismul a suprapus ziua Marelui Mucenic Procopie, transferând asupra acestuia atribuțiile reprezentării mitice a divinității agrare precreștine.
Așa cum arată Tudor Panfile în studiul etnografic Sărbătorile de vară la români, în Moldova Pricopul este sărbătorit pentru bunătatea sa cea mare, căci se crede că poartă o deosebită grijă muncitorilor la câmp și „pricopește grânele, adică face să dea în copt semănăturile din primăvară, cum este grâul, secara, orzul, ovăzul. Când însă acest sfânt blajin este supărat cu ceva, și mai ales atunci când nu este serbat așa cum se cade, el prichește grânele, adică le grăbește uscarea înainte de maturitatea lor; soarele dă arșiță și semănăturile întâiu se pălesc și apoi se usucă, având boabele nedesvoltate și crude”.
În Oltenia și Muntenia, „Precupul se serbează pentru a feri semănăturile de grindină sau piatră, căci după credința poporului din aceste părți, Precupul arde, adică topește boabele de piatră în apă și, în loc de grindină, curge ploaie curată”. Tudor Panfile chiar localizează astfel de credințe în comuna Catenele – Județul Dolj, dar și în unele comune din partea estică a județului Argeș și unele comune din județul Dâmbovița, unde se zice că în această zi „arde piatra în apă”.
Tot pentru paza împotriva grindinei se ține și în Bucovina, aici existând și credința că „dacă ziua lui este serbată cu nelucrare, Pricopul păzește pe oameni de foc și opărire cu apă fiartă”.
În zona Hunedoarei se păzește ziua de Pricop, nu numai pentru piatră sau gheață, ci și pentru vijelii îngrozitoare, cari se pot porni sau dezlănțui peste câmpuri, pricinuind pagube însemnate. De asemenea, în Țara Moților (județe Alba, Arad, Bihor, Cluj) oamenii țin Pricopul pentru a fi feriți de vânturile rele. Potrivit credinței populare, „în această zi bat două vânturi foarte primejdioase: Harcodanul (care suflă sfredel) și Dornadosul (care suflă drept înainte)”.
O legendă referitoare la modul în care acționează cele două vânturi puternice și primejdioase (Harcodan și Dornados) este prezentată de Teofil Frâncu şi George Candrea în lucrarea Românii din Munții Apuseni (Moții), în graiul specific de la data publicării (1888): „Mai de mult, un proprietar silind în ziua de Precup pe un iobagiu (clăcaș) al seu ca să lucreze și fiindcă iobagiu se opunea, nobilul proprietar spre a-i dovedi că el nu se teme, a început să sape la ceapă în grădină. N-a trecut mult și a venit unul din cele două venturi puternice amintite mai sus, și l-a luat pe domn (boer) ducându-l pe sus cu grădină cu tot tocmai pe vârful Bihariei. În locul unde l-a trântit ventul la pământ și până astăzi găsesc păstorii ceapă tot atât de bună la mâncare ca și cea de grădină și de aceea Moții numesc acel loc: Grădina cepelor.”
În satele hunedorene se mai păstrează, sporadic, o credință potrivit căreia la 8 iulie „amuțește cucul”. Așa cum arată etnologul Marcel Lapteș în lucrarea Anotimpuri Magico-Religioase, sătenii din Băiești, Galați, Hobița și Ohaba Ponor cred, încă, în previziunile meteorologice tradiționale situând sărbătoarea de 8 iulie, Sf. Pricopie, ca o cumpănă a anotimpurilor vară/toamnă; atunci „amuțește cucu” semn că păsările se pregătesc pentru migrația anuală când timpul începe să se răcească. De aceea sătenii cred că odată cu această dată este primejdios să atingi un cuc, cu atât mai mult să-l distrugi, fără a fi pedepsit de Sf. Pricopie. Femeile din satele hațegane Coroiești, Mălăiești și Nucșoara mai spun și azi: „Precupul tace cucu’”, înțelegând printr-o meteorologie empirică că vine „timpul nou” al toamnei. De asemenea, este și timpul unor măsuri apotropaice, de protejare a gospodăriei în special împotriva bolilor sezoniere „de fierbințeli”, cum spun țăranii. De aceea bătrânele satului fierbeau diferite plante medicinale (cele mai apropiate culese la Rusalii sau Sânziene) din care preparau ceaiuri și decocturi „pântru boalele de vară la îi mai mari da’ și pântru prunci”.
În satele de pe Valea Mureșului, oamenii credeau că în această zi nu se lucrează pentru că: „Sfântu’ și slugile sale lupii le vor râpi copiii iar pe cășile lor or da cu tunet și foc”. Odată cu „Amuțirea Cucului” în unele sate din Țara Hațegului, în gospodăriile ciobanilor, ziua avea un alt înțeles, ca zi nefastă, numită Ziua Lupului dintr-un ciclu anual destinat simbolului carnasierului cel mai preponderent din mitologia populară. Bătrânii spuneau că în această zi „când amuțește cucul trebuie să fii atent la fiarele pădurii, lupi, urși, ca să nu intre la stâne și să rupă oile”, iar în prima duminică „aprindeam lumini la biserică pentru Sfânt să ne apere de tãt ce-i rău”.
Pentru a nu îl supăra pe Sfânt, femeile făceau „pită faină și colăcei” pe care-i împărțeau copiilor iar cei maturi lăsau în holdă, drept ofrandă, bucăți din acești colaci. În satele din Lăpugiu de Sus era interdicția de a se toarce în această zi, deoarece „puteau surzi și amuzi precum cucu”.

Ca urmare a încărcăturii religioase, dar și a bogăției culturale întâlnită în toate zonele etnofolclorice din țară, Pricopul este o zi specială și cu tradiție în calendarul popular românesc. Reprezentând o suprapunere a unei sărbători creștine peste celebrarea unei zeități agrare din vremuri ancestrale, în cultura populară Pricopul este perceput ca având un caracter ambivalent, fiind un sfânt care veghează la coacerea grânelor și poartă de grijă celor ce lucrează pământul, dar care nu se dă în lături să abată incendiile sau grindina asupra holdelor celor ce nu-i cinstesc ziua.