Boul înstruţat, sărbătoarea dedicată zeului fertilizator

Unul dintre cele mai însemnate și mai vechi obiceiuri din zona Transilvaniei este „boul înstruţat”, acesta fiind încă practicat în câteva comune din județele Bistrița-Năsăud și Cluj.
Obiceiul „înstruțatul boului”, în unele sate fiind cunoscut și ca „împănatul boului”, are origini precreștine și, așa cum arată specialiștii etnografi, reprezintă ipostaza zoomorfă a unei străvechi divinități cu puteri fertilizatoare, ce chezășuia obținerea unor recolte bogate, prosperitatea turmelor de vite, dar și fertilitatea în general.
În preistorie existau o serie de sărbători dedicate zeului fertilizator al universului, substituit de taur, acesta murind și renăscând la solstițiul de iarnă, pentru ca la solstițiul de vară să se celebreze nunta divină. După apariția creștinismului multe sărbători au fost înlocuite sau chiar uitate și, cu toate acestea, sărbătoarea dedicată zeului fertilizator taurin a rămas în mentalul colectiv românesc, fiind celebrată la începutul verii, o dată cu Rusaliile.
Astfel, obiceiul „boului înstruţat” are ca temă de bază ceremonia nupțială, rolul „mirelui” fiind jucat de un bou cu înfățișare falnică (alb sau bălțat, ales cu grijă în acest scop), cu coarne falnice și mari, având deschidere largă, pentru a se putea pune între ele cununa de flori.

În ceea ce privește ceremonialul, acesta cuprinde mai multe secvențe ritualice. Prima dintre acestea constă în organizarea unei cete de feciori cu două săptămâni înainte de eveniment și alegerea unui bou cu mers frumos şi capul ridicat. Din momentul alegerii, boul respectiv era mai puțin folosit la muncile zilnice și, în mod firesc, era bine spălat, hrănit și țesălat.
În noaptea de dinaintea ceremoniei „nupțiale” boul era izolat de lumea profană a satului, lăsat să pască liber într-o poiană și păzit cu mare atenție de ceata de feciori. Aceștia priveghează în jurul focului și discută subiecte pe diferite teme erotice, confecționând între timp curele și coifuri din coajă de

, cu care se vor masca, dar împletesc și o cunună din flori de câmp, ca simbol al cununiei purtate de zeul mire în timpul ceremonialului. După priveghiul nocturn din poiană și mascare, feciorii devin personajele sacre din anturajul zeului; ei îl apără de răuvoitori și participă alături de el la fecundarea mediului înconjurător.
Gătitul „mirelui” are loc în dimineața zilei în care are loc ceremonialul, prin îmbrăcarea corpului animalului cu un covor sau cu fețe de masă frumos cusute de fetele din sat, cu brâie, panglici, cu clopoței prinși în coarne, cu crucea din lemn pusă în frunte și cununa de flori pe după gât.

Feciorii își pun coifurile pe cap, se încing cu curelele din scoarța de cireș, se ung cu grăsime pe față și își dau cu cenușă, îşi caută câte o nuia lungă şi cu câteva frunze în vârf, să șuiere puternic sau să imite răgetul taurului când o rotesc în aer deasupra capului. Unul dintre feciori este îmbrăcat în haine femeiești și mascat, fiind numit „Rea de muscă” (sau „Curva”). Un altul este îmbrăcat în crenguțe de stejar și este numit „Pădurea”.
Următoarea secvență ritualică în cadrul ceremoniei constă în formarea alaiului nupțial şi intrarea zgomotoasă în sat, după încheierea slujbei la biserică.

În satele unde în desfășurarea ceremonialului apar și mascații, alaiul avea ordinea următoare: „Pădurea” merge înainte, „Dracii”, cei care înconjoară „Curva”, după ea, apoi taraful lăutarilor și apoi „boul înstruţat”, însoțit de feciori (uneori înarmați cu puști de lemn) sau de perechi formate din fete și feciori.

Pe melodiile sprintene de joc ale lăutarilor, dracii țopăie, se apropie cu gesturi grotești de oameni, se strâmbă la ei și îi amenință. „Curva” își joacă rolul fără reținere, fiind îmbrățișată și sărutată de draci, chiar se culcă cu ei pe pământ, imitând actul sexual.
După ce parcurge tot satul, alaiul revine în gospodăria de unde a fost luat boul. La apropierea alaiului, gazda deschide porțile mari, iar „boul înstruţat” înconjoară de trei ori cu întregul alai masa din mijlocul curții, pe care este așezat un blid cu grâu și o sticlă cu băutură.

Imitând jocul ritualic din timpul nunții țărănești, se scoate crucea de lemn de pe fruntea boului și se bate în peretele grajdului, i se scot țesăturile și podoabele de pe corp și este dus să se odihnească.
Feciorii mascați merg la râu și se dezbracă de hainele de draci, apoi se spală în apă sfințită cu o zi înainte de preot.

În apa în care s-au spălat dracii din alaiul „boului înstruţat”, vor intra și alți membri ai comunității, cu convingerea că vor deveni mai sănătoși, mai voinici și vor avea noroc tot anul.
Urmează apoi ospățul propriu-zis, cu mâncare, joc și voie bună.