Emil Pralea, părintele fluierelor ornamentate, Hodac

Deși astăzi un meșteșug în pericol să piară, făuritul și decoratul de fluiere este una dintre cele mai respectate îndeletniciri transmise de meșterii populari din generație în generație.
Unul dintre artizanii care au deschis calea meșteșugului decorării fluierelor era Emil Pralea din Hodac, județul Mureș.

Deși Emil Pralea nu confecționa fluiere și cavale, ci doar le ornamenta, acesta s-a bucurat pe tot parcursul vieții de respectul consătenilor săi, ca unul din inițiatorii acestei arte populare în zona Mureșului.
Născut în anul 1914, Emil Pralea este originar din comuna Leșul Ilvei Năsăudului și Bistriței (județul Bistrița-Năsăud).

Meșterul a copilărit și a crescut într-o familie dăruită într-ale muzicii, sora acestuia, Maria Precup, fiind o cunoscută cântăreață de muzică populară.
Emil Pralea a urmat cursurile secției de sculptură și mobilier din cadrul Școlii de arte și meserii din Năsăud și a practicat la început tâmplăria, ocupându-se în principal de confecționarea de piese de mobilier, rame, galerii de ferestre etc., precum și de ornamentarea „cujăicilor” (furci de tors).
În vremea în care locuia și lucra la Leșu, Emil Pralea a intrat în contact cu Fluierarii de la Hodac, de unde comanda fluiere pentru formația de fluierași din Leșu. Fluierarii de la Hodac făceau, însă, fluierele albe, și fără decor.

Deja cunoscător al artei cioplitului și ornamentelor în lemn, Emil Pralea a început să decoreze fluierele pe care le cumpăra pentru formația de fluierași, „să cânte oamenii mai cu drag cu ele”.
Astfel, Emil Pralea a ornamentat pentru prima oară fluierele formației de la Leșu, prin tehnica încrestării, în anul 1952.
În 1954, meșterul s-a mutat la Hodac, de care îl legau nu doar fluierele cumpărate de la meșterii din zonă, ci era și locul de unde era originară soția sa. După ce s-a stabilit în Hodac, Emil Pralea i-a cunoscut pe cei mai buni constructori de fluiere ai vremii, unul dintre aceștia fiind Feier Florea Solomonichi.
Văzând că oamenii iubesc fluierele decorate, Pralea a decis să generalizeze ornamentarea fluierelor și cavalelor, omologând la cooperativă fluierele încrestate și băițuite cu baiț de nuc, în 1969.

Pentru decorarea fluierelor, meșterul definea mărimea acestora după șablon și folosea motivele geometrice. După aplicarea modelelor cu ajutorul șablonului, meșterul le cresta cu o daltă. În continuare, Pralea dădea fluierelor culoarea de fond (negru sau roșu), căreia îi dădea luciu cu un lac incolor. Fiind primul astfel de meșter din zonă, Pralea nu s-a inspirat de la alți făurari, ci ornamentele sale erau inspirate din cărți sau de pe alte obiecte decorative.
Pentru decorarea cavalelor, meșterul a construit șabloane pentru diferite motive pe care le copia de pe ștergare, ii sau covoare. După copierea motivelor, Pralea le aplica pe caval cu ajutorul șabloanelor și le vopsea cu ulei de diferite culori, după care decupa urmele de creion cu ajutorul unui cuțitaș, șanțurile rămase, în culoarea lemnului, punând și mai mult în evidență contururile ornamentelor.
Emil Pralea a lucrat timp de peste zece ani în ornamentarea fluierelor pentru Fondul Plastic, trimițând anual în jur de 2000 de fluiere. Tot el a fost printre cei care au dat viață spectacolului premiat pe țară cu „Balada țapinarilor și fluierașilor din Hodac”, pentru care, pe lângă fluierele și cavalele decorate, a contribuit ca textier, coregraf, compozitor și dirijor.
Dorind să transmită mai departe tainele meșteșugului său, în perioada 1970-1977 Emil Pralea a lucrat ca profesor la clasa de sculptură în lemn a Școlii populare de artă din Târgu Mureș, unde a format anual în jur de 30 de copii.
Pentru arta sa, meșterul a fost și laureat al ediției 1979-1981 a Festivalului național „Cântarea României”, luând Premiul I la secția artă plastică și artă populară.
Aprecierea publicului pentru meșteșugul lui Pralea nu a rămas neobservată, ceilalți meșteri inspirându-se din arta acestuia, meșteșugul confecționării și decorării fluierelor ajungându-se să fie practicat ca ocupație de bază de zeci de familii.

Meșteșugarii, inspirați de Pralea, au început să confecționeze din ce în ce mai multe fluiere cu culoarea de fond negru, roșu sau maro și să le ornamenteze cu motive geometrice, astfel de fluiere decorate devenind cunoscute drept „Fluierele lui Pralea”.
Unde înainte meșterii din Hodac făureau fluiere nedecorate, după ce „Fluierele lui Pralea” au devenit tot mai căutate pentru frumusețea lor, accentul a început să se pună în principal pe realizarea aspectului decorativ al diverselor categorii de fluiere, doar în cazul comenzilor speciale acordându-se atenție calității lor ca instrumente muzicale.
Emil Pralea a dat, astfel, naștere unui aspect caracteristic fluierelor făurite de fluierarii din Hodac, ce au ajuns renumiți pentru aceste decorațiuni.

Astăzi, meșteșugul se transmite mai departe în cadrul Gospodăriei-atelier de fluierar din Complexul Naţional Muzeal Astra – Sibiu, unde doritorii pot afla cum trăiau și lucrau meșterii ca Pralea.