Constantin C. Bănacu – Cojocarul-poet din Bărbătești, Vâlcea

Constantin C. Bănacu s-a născut în anul 1904, în comuna Vâlceană Bărbătești, unde, încă de mic copil, a luat acul în mână și a deprins meșteșugul cojocăritului de la tatăl său, Constantin N. Bănacu, la rândul său cunoscut în toate satele din jur pentru cojoacele care îi ieșeau din mâini.

Moștenind pasiunea și talentul pentru cojocărit de la străbunii săi, Constantin C. Bănacu a lucrat în deosebi pieptare înfundate bărbătești și femeiești, pieptare despicate în față, căciuli pentru femei și copii, dar și cojoace brodate bogat cu elemente decorative deosebite. Piesele sale, lucrate cu iscusință, l-au făcut cunoscut în țară, dar și în străinătate, unele dintre acestea fiind vândute prin cooperația meșteșugărească în țări precum Franța și Olanda. Meșterul folosea, pentru cojoacele sale, tehnicile tradiționale, specifice cojocarilor din Bărbătești, dar se deosebea de aceștia din urmă prin broderiile nemaiîntâlnite.

Pentru a le obține, Constantin C. Bănacu realiza mai întâi meșina ce urma a fi brodată, apoi, cu un condei din lemn înmuiat în cerneală, desena pe meșină, cu mâna liberă, conturul „florilor”, pe care mai apoi le cosea. Fiecare bucată de meșină era, apoi, lipită la locul cuvenit pe cojoc sau pieptar și cusută cu arnici (fir de bumbac răsucit și colorat, întrebuințat la cusutul înfloriturilor).

Mai apoi, meșterul trecea la broderia de pe piele. Acesta desena florile direct pe pielea pieptarului, le cosea, după care aplica un praf de piatră pe care îl îndepărta, ulterior, folosind un cuțitaș și o perie.
Elementele ornamentale florale sau geometrice erau dispuse simetric, pe un ax realizat în forma unui șir de rozete. Dintre motivele preferate de maestru amintim: „floarea din piept”, compozițiile decorative numite „proba mică” și „proba mare”, „salba” (la rândul său alcătuită din două elemente decorative distincte, numite „steaua” și „valul”) și „floarea cu cârlig”.
Frumusețea broderiilor sale, cusute cu iscusință, era evidențiată și de paleta bogată de culori folosită, meșterul preferând culori vii, ca roșu, bordo, portocaliu și galben, în contrast cu negrul folosit pe alocuri.
Încă din timpul vieții meșterului, unele dintre cele mai de seamă piese lucrate de acesta au fost expuse în muzee precum Muzeul satului și de artă populară din București și Muzeul județean din Râmnicu Vâlcea, unde pot fi admirate și în prezent.
De asemenea, arta sa a fost încununată și cu premii, primind medalia de argint la Expoziția republicană de artă populară din 1974, premiul III la Expoziția republicană de artă populară, artizanat și artă decorativă din anul 1976 și premiul II la două ediții ale festivalului „Cântarea României”. Recunoscut și pe plan internațional, meșterul a participat și la Expoziția de creație populară și artă naivă de la Stockholm, în anul 1978.
Talentul meșterului Constantin Bănacu nu se limita, însă, la arta cojocăritului, în umbra meșteșugului care l-a făcut cunoscut ascunzându-se și un veritabil poet. Pasiunea maestrului pentru poezie s-a născut din simpla nevoie de a împărtăși cuiva gândurile sale: ,,La început am scris ce-am gândit şi ce-am simţit. Simţeam nevoia să scriu : Cui să te plângi? Te plângi in gând!”
Deși scria versuri încă din 1929, poezia artistului nu a avut parte de aceeași recunoaștere ca meșteșugul practic al cojocăritului. Cu toate acestea, versurile sale au fost publicate în reviste și antologii.
Recunoscându-și poezia ca pe o parte din suflet, Constantin Bănacu a ironizat eticheta de „poet-țăran” în opera sa, continuând să scrie din pasiunea pentru versuri și din dorința de a-și „spune oful”.
Stingându-se cu puțin înainte de împlinirea vârstei de 90 de ani, maestrul a lăsat moștenire atât meșteșugul cojocăritului, pe care l-a transmis, cu drag, elevilor din clasa de cojocărie a Școlii populare de artă din Râmnicu Vâlcea, cât și caietele sale cu poezii, inclusiv caietul „Lacrimi și bucurii”, ce poartă amprenta frământărilor sale din timpul războiului.

Zestrea – Constantin C. Bănacu
Două lucruri vă las zestre,
Mult iubiţii mei copii:
Acul şi cu degetarul
Și-un caiet cu poezii.

Priviţi florile pe dealuri
Şi pe cele din câmpii
Şi culorile le coaseţi
Pe pieptare şi pe ii…