15 iulie, Ciurica – ziua când femeile pot să-și pedepsească bărbații

Potrivit calendarului popular, la 15 iulie se serbează Ciurica – o reprezentare mitică ce dădea femeilor puteri şi, mai ales, drepturi speciale, considerându-se că în această zi ele pot să le poruncească bărbaților, să-i pedepsească şi chiar să-i bată.
Numele sărbătorii provine din contopirea numelor Sfinților Mucenici Chiric şi Iulita prăznuiți de Biserică în aceeași zi, dar nu amintește prin nimic de martiriul acestora, fiind mai degrabă o reminiscență a unor străvechi sărbători matriarhale, regăsite şi în alte momente de peste an, cum ar fi Cumetria Femeilor/Țonțoroiul Femeilor (la Bobotează) sau Spolocania (prima zi dintr-un post mare de peste an).
În această zi a lui Cuptor femeile nu lucrează deloc și țin sărbătoarea cu sfințenie, existând credința că cele care nu respectă Ciurica riscă să fie bătute de soți multă vreme de-acum încolo. Cine ține sărbătoarea va avea parte de belșug, liniște și pace în familie, de sănătate. Ca să-ți meargă bine, nu trebuie să dai nimic din casă, nici măcar gunoiul. De asemenea, în această zi se evită loviturile de orice fel, certurile şi neînțelegerile din familie pentru a nu avea parte de ele în cursul anului.
Ca urmare, deși este socotită cu precădere o sărbătoare a femeilor, Ciurica este ținută şi de către bărbați, asta pentru că se crede că cine va lucra de 15 iulie va fi „ciuruit” în bătaie tot anul. Nu întâmplător, în Muntenia și Oltenia numele Ciurica a ajuns să însemne şi „bătaie”, fapt ce reiese și din unele expresii adresate ca amenințare copiilor neastâmpărați: „Astâmpără-te că vine Ciurica!“ sau „Stai cuminte! Capeți Ciurica!“
Așa cum arată Tudor Panfile în studiul etnografic Sărbătorile de vară la români, în unele zone din Muntenia această sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de Ciric sau Chiric. În acest sens face trimitere la lucrarea lui Constantin D. Gheorghiu, Datini poporane din 1882, unde se arată că: „Oamenii serbează în această zi pe Ciric (Chiric) mai mult de frică, căci, zic ei, Chiric, când s-a făcut sfânt, împreună cu mă-sa, Iulica, era numai de trei ani şi era şi șchiop, și să te ferească Dumnezeu de bătaia chiorilor şi de dragostea șchiopului, că de omul însemnat să-ţi tai poala şi să fugi”.
Referitor la această zi, în lucrarea Calendarul țăranului Român. Zile și mituri, etnograful Ion Ghinoiu arată că românii din Valea Nistrului de Jos (astăzi în Republica Moldova) îl serbează pe Chiric Șchiopul, o divinitate populară care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Mucenic Chiric (15 iulie) din calendarul ortodox.

Conform credinței populare, Chiric Șchiopul este aducător de foc, boli și pagube şi, ca urmare, este temut şi respectat prin diferite interdicții de muncă. Singura activitate permisă era culegerea tulpinilor de pelin şi peliniță (pelinul dulce) din care se confecționau mături. Astfel se considera că „ținerea acestei zile de sărbătoare ferește holdele de grindină, casele de incendii, turmele şi cirezile de lupi sau de alte animale sălbatice”.