Armindenul. Obicei românesc si sărbătoare a bucuriei pentru renașterea naturii

În tradiția populară românească, luna Mai este numită şi Florar, Frunzar sau Luna Ierburilor, luna în care toată vegetația explodează şi anunță venirea verii. Ca urmare, la începutul lunii Mai românii sărbătoresc Armindenul, originea şi semnificația acestui obicei străvechi pierzându-se în trecutul istoric.
Așa cum arată mai multe studii etnografice, sărbătoarea de Armindeni are o origine străveche, ea fiind dedicată zeului vegetației, protector al vitelor şi cailor, holdelor semănate, viilor şi livezilor. Odată cu creștinarea poporului român, sărbătoarea a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Ieremia (care este, la rândul lui, considerat că aduce rodul și belșugul), fiind totodată în strânsă legătură ritologică cu o altă sărbătoare creștină apropiată ca dată calendaristică, respectiv Sfântul Gheorghe sau „Sângeorz”.
Ca urmare, ziua de Armindeni (cunoscută și ca „Ziua Pelinului”) se sărbătorește în Transilvania, Banat, Bucovina şi Moldova la 1 Mai (ziua de prăznuire a Sfântului Ieremia), iar în Muntenia şi Oltenia pe 23 Aprilie (ziua de prăznuire a Sfântului Gheorghe). În mod special, în Țara Lăpușului (Maramureș) se serbează de Rusalii.

Indiferent de data la care se sărbătorește Armindenul, obiceiul are ca element central o ramură verde, o prăjină înaltă cu ramuri verzi în vârf sau un copac curățat până la vârf de crengi, tăiată din pădure şi prinsă în stâlpii porții sau ai casei, adesea împlântată în pământ, cu funcție magică polivalentă (apotropaică, fertilizatoare).

Astfel, în funcție de zona etnografică, printre practicile specifice zilei de Armindeni regăsim: împodobirea cu ramuri verzi, substitut al zeului vegetaţiei, a stâlpilor porţilor şi caselor, a intrărilor în adăposturile vitelor şi în alte anexe gospodărești pentru protecţia oamenilor şi animalelor de forţa distrugătoare a spiritelor malefice; împlântarea în curte, în mijlocul satului, la stâna de oi, în țarină, între hotare a unei prăjini înalte cu ramuri verzi în vârf sau chiar a unui arbore întreg curățat până spre vârf de crengi şi împodobit în cununi de flori şi spice de grâu numit Armindeni, Maial, Pomul de Mai, acesta fiind lăsat până la vremea secerișului, când se pune în focul cu care se coace pâinea din grâul cel nou; organizarea petrecerilor câmpenești, la iarba verde, la pădure, la vii şi livezi unde se mânca miel fript şi se bea vin roșu şi amestecat cu pelin pentru schimbarea sângelui şi apărarea oamenilor şi vitelor de boli, în special de ciumă, cum rezultă dintr-o veche strigătură populară: „Frunză verde de pelin, Iată-ne la Armindeni, Beau mesenii şi mănâncă, Şi de ciumă nu li-e frică“.

De altfel, pe lângă întrebuințările în tămăduirea unor boli și suferințe, pelinului i se atribuie și o serie de valențe magice în cultura populară românească, motiv pentru care pelinul recoltat la Armindeni se păstrează de-a lungul anului și este purtat în sân şi în buzunare, pus pe masă, în pat sau printre haine.

În anumite zone din țară, sărbătoarea de Armindeni are valoare de început a unei noi etape existențiale şi de activitate agrară, aceasta fiind marcată de semănarea primelor cuiburi de fasole şi castraveți. Totodată, se consideră început de vară şi limita calendaristică când se mai poate semăna porumbul.

Prin prisma simbolisticii sale, se poate spune că sărbătoarea de Armindeni este una a bucuriei pentru renașterea naturii, fiind totodată un moment de răgaz și de petrecere pentru rodul pământului, pentru sănătatea animalelor din ogradă, pentru o recoltă bogată şi oameni sănătoși.

Ajută și pe alții să descopere: