Colindatul de ceată bărbătească – obicei inclus în lista patrimoniului mondial imaterial UNESCO

Colindatul este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri din perioada sărbătorilor de iarnă, colindele fiind expresia credințelor populare românești transpuse în muzică.

Trebuie amintit faptul că termenul de „colind” este unul original, intraductibil în altă limbă, fiind inclus alături de „dor” și „doină” în Dicţionarul internațional de termeni literari publicat de UNESCO în urmă cu peste 25 de ani. Astfel, cele trei cuvinte sunt considerate ca fiind specifice spiritualității româneşti, având o deosebită forţă expresivă şi înțelesuri şi rădăcini adânci în creațiile noastre populare.

Ca și alte obiceiuri tradiționale, colindele au o multitudine de variante și versiuni, specifice diferitelor regiuni de la noi din țară. Așa cum arată Mihai Pop în lucrarea „Obiceiuri tradiționale românești”, «repertoriul obiceiurilor de iarnă cuprinde, în forma lui tradițională: colinde de copii (de pițărăi) şi colinde de ceată – colinde propriu-zise; urările de belșug şi recoltă bogată cu Plugușorul şi cu Buhaiul; urarea cu sorcova; Zorile sau zăuritul; Vasilca; jocurile cu măști: Turca – Cerbul, Cerbuţul, Brezaia, Cămila, Capra sau Malanca; jocurile de păpuși; dansurile – Căiuții, Bumbierii, Căluşerii; încurarea cailor, cântecele de stea, colindele religioase şi vicleimul (…) La colindat participă tot satul tradițional, deși efectiv colindă doar copiii și flăcăii constituţi în cete, bărbații până la o anumită vârstă, mai nou şi fetele, rar de tot femeile şi, uneori, fetele şi flăcăii împreună».

Potrivit lui Mihai Pop, «tradiția cere ca flăcăii care colindă, urează cu Plugușorul şi cu Buhaiul sau fac jocurile cu măști să fie organizați în cete. În satul tradițional, ceata se constituia după o rânduială îndătinată bine stabilită, avea o ierarhie proprie, un conducător și un loc de întâlnire, uneori la o casă unde se făcea şi șezătoare (…) Obiceiul de „a colinda ” însemna , de fapt, a merge din casă în casă cu diferite urări. Ceata ca entitate constituită reprezenta întreaga colectivitate, după cum fiecare casă era o entitate a comunității.

Ceata ura în numele tuturor, fiecăruia, propiţiind belșug sau acordând protecție, implicit, întregii comunități. Pe lângă colindat, Plugușor, Buhai, jocuri cu măști şi teatru cu tematică haiducească, cărora le asigura întreaga solemnitate tradițională, ceata organiza petreceri şi jocuri care, în perspectiva câșlegilor, nu erau indiferente tinerilor şi nici chiar bătrânilor, părinților. Intrând în ceată, tânărul trecea în rândul flăcăilor».

Ritualul românesc de Crăciun al colindatului în ceată bărbătească, susținut din generație în generație de tineri din satele din România şi Republica Moldova, care merg din casă în casă şi interpretează cântece rituale (colinde), primind în schimb daruri simbolice şi bani, are importanta funcție de a păstra identitatea socială şi de a asigura coeziunea comunităților în care se practică. Ca urmare, la 5 decembrie 2013, Comitetul Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul UNESCO a decis, cu ocazia celei de-a opta sesiuni anuale, să introducă Colindatul românesc în ceată bărbătească în lista Patrimoniului cultural imaterial.

Ca areal de manifestare, colindatul de ceată bărbătească se practică pe tot cuprinsul României, în special în localități rurale, dar se poate afirma că există zone concentrate de manifestare a acestui ritual de Crăciun, anume zonele subcarpatice şi transcarpatice şi aria de transhumanță din sud-estul țării (cu sate din județele, Brăila, Călărași, Constanța, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea, Vrancea ş.a.). Printre localitățile reprezentative pentru practicarea colindatului de ceată bărbătească pot fi menționate: com. Almaşu Mare (jud. Alba), com. Beriu (jud. Hunedoara), com. Bixad (jud. Satu Mare), com. Boişoara (jud. Vâlcea), com. Gura Râului (jud. Sibiu), com. Lipniţa (jud. Constanţa), com. Măguri-Răcătău (jud. Cluj), com. Monor (jud. Bistriţa-Năsăud), com. Pogoneşti (jud. Vaslui), com. Şicula (jud. Arad), com. Tufeşti (jud. Brăila), com. Unirea (jud. Călăraşi), com. Vâlcele (jud. Covasna), oraşul Făget (jud. Timiş).

Potrivit Inventarului național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, colindatul de ceată bărbătească este practicat de bărbați adulți (categorie de vârstă: între 18 şi 70 de ani), organizați în cete cu un număr variabil de membri (circa 10 membri, numărul mediu), din majoritatea localităților din România. Totodată, este descris ca fiind un produs al culturii orale tradiționale, un ritual calendaristic hibernal străvechi, atestat documentar abia în secolul al XVII-lea (în Memorialul pastorului Andreas Mathesius din Cergău Mic, jud. Alba, în care se condamnă practica „tineretului” român de a umbla în „ceată”, cu „colindele” de Crăciun).

Inițial, colindatul marca solstițiul de iarnă, având, probabil, origine romană (organizarea cetei bărbătești cuprinde rituri de alegere a conducătorului şi de sacrificare simbolică a lui, după ce-şi îndeplinește menirea, ce amintesc de Saturnalii). Ulterior, acest ritual propriu culturii orale moștenite a asimilat un mesaj creștin, astfel că astăzi cumulează caracteristici precreștine şi creştine. Ritualul se desfăşoară în felul următor:

• O ceată de tineri necăsătoriți (pot exista şi mai multe cete în satele mai mari) merge la fiecare casă din sat, interpretând cântece rituale, numite colinde. Acțiunea de a merge din casă în casă pentru a cânta colinde se numește colindat;
• În cadrul colindatului, există mai multe spații (fereastra, casele gazdelor, vetrele atinse de toiegele colindătorilor) şi momente (începutul colindatului, intrarea şi ieșirea cetei de la o gazdă, răsăritul soarelui/ zorile) marcate ritual;
• După ce cântă colindele la o casă, membrii cetei, numiți colindători, sunt răsplătiți de gazde cu daruri rituale (colacul de grâu, paharul de vin ş.a.) şi bani;
• În cazul în care nu erau primiți să colinde, membrii cetei practicau, până spre anul 2000, un anti-ritual numit „descolindat”, ce consta în adresarea unor imprecații versificate către gazdele neprimitoare şi executarea unor gesturi infamante (scoaterea porţilor închise din balamale, mânjirea porţilor cu păcură ş.a.);
• Interpretarea colindelor este vocală (în ritm giusto-silabic), în unele zone asociindu-se acompaniamentul instrumental (inițial, fluier şi cimpoi, apoi clarinet, taragot, vioară şi dube – tobe mici, acordeon ş.a.). Ceata poate interpreta colindele la unison, antifonic, în contrapartidă sau „pe perechi”.
• În unele zone, ritualul colindatului include şi dansul (Turca, în Transilvania centrală; Căluşeru de la Şicula, în Transilvania de Vest ş.a.);
• Repertoriul unei cete bărbătești cuprinde o serie de colinde destinate anumitor situații de viață din satul tradițional; de exemplu, pentru categorii de vârstă şi gen, pentru statut social sau profesional al beneficiarilor ritualului. Un tip deosebit de colinde cu urare individualizată include colindele de doliu, interpretate, la cerere, în casele unde cineva a murit de curând. În unele zone (sudul Munteniei, Banat), colindatul de doliu include şi anumite gesturi rituale, ce însoţesc interpretarea colindelor (de exemplu, în satul Oltina, com. Unirea, jud. Călăraşi, colindătorii beau, pe rând, din același pahar cu vin așezat pe masă de gazdă);
• La finalul colindatului (după ce a cântat la fiecare casă din sat), ceata marchează încheierea ritualului prin anumite acțiuni (Zioritul/ Zăuritul/ Zoritul = interpretarea unei colinde numită Colindă de Zori, în spațiu deschis – pe un deal, pe uliță etc.; sau „sacrificarea” vătafului cetei prin aruncarea lui într-o apă curgătoare, cu variante: îngroparea/comândarea Crăciunului; sau organizarea unei mese/petreceri festive pentru care se cheltuiesc banii şi se consumă alimentele primite de colindători de la gazde în anul respectiv).

Colindele de ceată bărbătească păstrează, după cum spunea Mihai Pop în lucrarea amintită, unele dintre cele mai vechi forme ale creației poetice orale moștenite. Caracteristice, pentru textul colindelor de ceată bărbătească, sunt refrenul (Lerui Ler, Junelui, junelui bun, Flori dalbe de măr, Seara lui Crăciun ş.a.), urarea indirectă, exprimată alegoric prin motive mitologice, folclorice şi religioase articulate în structuri descriptiv-narative (cosmogonia, vânarea sau capturarea monstrului, ospățul împreună cu sfinții, metamorfoza om-animal ş.a.) şi urarea directă finală.

Colindatul de ceată bărbătească are mai multe funcții: de vestire a sărbătorii, de urare, ritual-augurală, social-identitară, spectaculară şi patrimonializantă, funcții a căror dinamică reflectă evoluția şi adaptarea ritualului la viaţa comunităților practicante.

În ceea ce privește starea actuală și viabilitatea colindatului de ceată bărbătească, în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial se arată că „este un ritual prestigios, datorită vechimii, complexității şi caracterului său spectacular”. „În comunitățile rurale contemporane, tinerii se asociază din proprie inițiativă în cete, în jurul unui conducător experimentat, care cunoaște bine colindele şi are autoritate.

Copiii acumulează experiența colindatului, fiind adesea, primiți, în unele zone, să asiste la repetițiile cetei, unde învață, în cadru informal, colindele cântate de adulți. În același timp, gazdele care-i primesc pe colindători cunosc conținutul ritualului şi-i cenzurează pe membrii cetei, obligându-i să păstreze tradiția, pentru a primi răsplata așteptată.

De asemenea, există şi o funcție premaritală a colindatului, care încurajează perpetuarea ritualului. La casele unde se află fete de măritat, colindătorii cântă colinde speciale, augurale, şi, în unele zone, dansează cu fetele pentru ca ele să încheie cât mai repede căsătorii fericite. În același timp, însă, există pericolul hibridizării repertoriilor tradiționale locale, din cauza intervenției unor preoți care doresc să se interpreteze şi colinde străine de tradiția locală, dar cu un conținut mai adecvat mesajului creștin al sărbătorii Crăciunului sau din cauza influenței mass-media, ce poate duce, pe termen lung, la desemantizarea ritualului, prin uniformizare şi accentuare exclusivă a elementelor lui exotice.”