Brumariul (29 august) – ultima sărbătoare a verii din calendarul popular

Calendarul popular cuprinde o mare varietate de credințe, datini și obiceiuri despre natură, viața oamenilor fiind influențată de trecerea anotimpurilor și, astfel, de încetarea și începutul unor cicluri de existență, toate acestea fiind marcate de o zi specială denumită „cap” sau „prag”.

O astfel de zi este Brumariul, la 29 august, socotită ultima sărbătoare a verii pentru că acum „soarele își pierde din putere” și este semn de venire a toamnei.
Suprapusă peste o mare sărbătoare religioasă, Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, ziua de Brumariu a rămas în obiceiurile și credințele satului tradițional românesc sub diferite denumiri: Crucea Mică, Sfântul Ioan de Toamnă sau Sfântul Ioan Cap Tăiat.

Potrivit credințelor populare din Județul Neamț, așa cum au fost descrise de Tudor Panfile în lucrarea Sărbătorile de toamnă și postul Crăciunului. Studiu etnografic (publicată în anul 1914), „Sf. Ioan de Toamnă se mai numește și Brumariu, fiindcă el de multe ori vine cu brumă”. Totodată, Tudor Panfile a prezentat o serie de legende din diferite zone etnofolclorice legate de această sărbătoare, toate acestea având ca laitmotiv tăierea capului și martiriul lui Ioan Botezătorul.

Prin prisma acestor legende adânc înrădăcinate în mentalul popular, sunt menționate și o serie de vechi obiceiuri respectate în această zi de praznic: „Tăierea capului pe varză sau pe curechi însemnează Tăierea capului ca pe varză, adică nu retezarea gâtului, ci hăcuirea capului, cum se hăcuie sau se toacă (tocanează) varza (curechiul). Deci în această zi nu va fi îngăduit să se taie nimic cu cuțitul, ci totul să se rupă cu mâna; nu va fi îngăduit să se mănânce varza, căci «lui Sf. Ioan de șapte ori i-au tăiat capul ca pe curechiu și iar a’nviat».

Tot astfel în această zi nu este bine să se mănânce fructe rotunde care seamănă cu un cap, precum: merele, perele, nucile și nici căpățânile de usturoi. De asemeni nu se mănâncă perje sau prune, care, fiind negre, au cerut același post și pentru poama sau strugurii negri. Cine gustă dintr’acest soi de fructe face un păcat sau se pune în primejdie de a căpăta tot soiul de boale.

Prin alte părți nu se bea nici vin roșu și nici legume sau fructe roșii – asemuite, credem, cu sângele ce a curs din capul Sfântului Ioan – și nici coarne sau curechi murat nu trebuie să se mănânce, deoarece «în această zi e Sf. Ioan care taie capul ca pe curechi». Numai femeile însărcinate, care din pricina poftelor ar putea pierde, au voie să guste în această zi de post din orișice ar voi. Postul se ține pentru tămăduirea de boale și mai ales de friguri.”

Un alt obicei descris este în legătură cu Mănăstirea Topolnița din comuna Izvoru Bârzii – județul Mehedinți: „În această zi, la Mănăstirea Topolnița, care are hramul acestei zile, «din vechime este obiceiul» să se adune «o mulțime de lume din satele vecine la petrecere. Această adunare unii o numesc goire, alții rugă. Este credința în popor că oricine ar fi prins de friguri, de ar posti în ziua aceasta și ar merge la mănăstire, este însănătoșit îndată și pentru totdeauna scăpat de al-l mai prinde această boala».”
Sărbătoarea Brumariului se ține și în spațiul etnofolcloric hunedorean, aceasta fiind descrisă de Marcel Lapteș în lucrarea Anotimpuri Magico-Religioase (2011).

Potrivit acestui studiu etnografic, denumirea de Brumariu ne trimite, cu certitudine, la o lună de toamnă, când încep a cădea brumele mici, având într-un context mai larg semnificația de sfârșit al verii și început de toamnă. Referitor la manifestările legate de această zi, ca influență epică a evenimentelor relatate în textele biblice, tăierea capului și martiriul lui Ioan Botezătorul au fost transpuse în activitatea de toate zilele a satului tradițional printr-o largă gamă de interdicții asupra acțiunilor de tăiere, menirea acestora fiind „apărarea de rele și durere și bunul mers al treburilor în gospodărie”.

Astfel, în satele hunedorene, atât în cele colinare, cât și cele de munte, Brumariul aducea cu sine interdicții asupra tăiatului fructelor și legumelor de formă rotundă precum și a mai multor alimente ce conțineau lichide de culoare roșie a sângelui ce reprezenta supliciul Sfântului decapitat. Credințele se mai păstrează și astăzi în satele din Țara Hațegului, „nu se taie nimica cu cuțâtu’, ci tătu’ se rupe cu mânurile că altu fel îi păcat de Sfântul Ioan Botezătorul”, așa cum spun oamenii din Comuna Râu de Mori, județul Hunedoara.
La fel se întâmplă și pe Valea Mureșului Inferior în satele comunei Burjuc, la Tisa, Petrești și Glodghilești, unde există obiceiul ca în această zi să nu se bea vin roșu și să nu se mănânce fructe și legume roșii.

În ținutul etnofolcloric al Orăștiei, în zonele limitrofe județului Alba, cu mari suprafețe cultivate cu vii, oamenii nu mâncau struguri roșii și nici nu beau mustul lor deoarece aveau credința că această zi era deosebit de periculoasă și pentru „bolile de friguri” pe care Sfântul le putea aduce celor ce nu-i respecta ziua.
Totodată, ziua de Brumariu presupunea și alte interdicții, cum ar fi „postul negru”. Așa cum arată Marcel Lapteș în studiul său etnografic, în comuna Buceș – județul Hunedoara, oamenii cred că „nu-i bine să mânci din blid sau orice oală întinsă, că prinzi durere la lingurică (stern – n.n.) și la gât, că așé o pus Irod capu’ lu’ Ioan pe tavă”. Se ținea „post negru”, până la sărbătoarea Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie), perioadă în care nu se mânca nimic sau se mânca numai pâine și se bea apă. „Astfel, femeile care țineau cu sfințenie postul făceau colăcei de grâu sau din făină de mălai coapte pe țest sau în cărbunii de la sobă. Turta nu se tăia, ci se rupea în două, o bucată pentru bărbat și o alta pentru soție, iar firimiturile se puneau sub icoana Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfintei Fecioare pentru iertarea păcatelor”.

Pe Valea Streiului, tot în județul Hunedoara, exista obiceiul ca, în timpul postului negru, în ziua de Brumariu, sătenii să ducă la biserică pomană colaci, struguri, untdelemn și un buchet de flori, în mijloc cu o lumânare de ceară curată și făcută de femeie iertată ori de fată fecioară, pentru iertarea păcatelor. În Platoul Luncanilor, Brumariul se ținea în toate satele zonei pentru ca Sfântul să nu le dea boli.

Exista interdicția de a lucra în gospodărie, pe ogoare, în livezi sau stâne, cu excepția mulsului, iar în satul Târsa „ăl de avea păcate grele dormea pe vatră, neacoperit cu nimica, doar cu o perină umplută cu paie”.
Și animalele erau supuse interdicției de Brumariul. Astfel, la Brădățel, comuna Burjuc, în ziua Brumariului sătenii nu dădeau la porci bostani rotunzi „că semănau cu capu’ lu’ Sfântul loan și se puteau bolunzi animalele”.

Potrivit lui Marcel Lapteș, „toate aceste prescripții și interdicții dovedesc, încă o dată, importanța zilelor aflate la cumpăna anotimpurilor, la trecerea într-un nou ciclu al vieții. Natura este înțeleasă potrivit etosului popular ca fiind presărată cu praguri prin sărbătorile de sacralitate de la care satul tradițional nu se abate”.