Ioan Moldovan, maestrul jocurilor populare de pe Valea Frății, Cluj

Ioan Moldovan s-a născut pe12 iulie 1948 in satul Bercheșu din comuna Frata, județul Cluj și a învățat jocurile satului în mod autodidact, de mic copil.
Păstrătorul de tradiții și jocuri populare tradiționale Ioan Moldovan, este unul dintre cei mai buni executanți ai jocurilor populare de pe Valea Frății. De fiecare dată când iese în față, pentru că jucăușii feciori și bărbați își așteaptă cu rândul în fața muzicanților, Ioan Moldovan se remarcă printr-un stil aparte. Acesta este de necopiat, iar pasiunea este cea care îl face să fie atât de diferit față de alți jucăuși. Împreună cu soția sa, Elena, formează perechea cea mai impunătoare, iar repertoriul său coregrafic cuprinde jocuri pe care le întâlnim în satele: Frata, Soporu de Câmpie, Bergheșu, Poiana Frății, Oașa, Crișeni, Boteni, Aruncuta, Vișinelu, Miheșu de Câmpie și Valea Lungă.

Cuprinse într-o suită formată din „Românește de preumblat”, „Românește de învârtit”, „Românește în ponturi”, „Târnăveană”, „În două laturi”, „Hărțag”, și „Poarca”, jocurile sunt păstrate nealterate, timp de patru generații, cunoscute astăzi doar de câteva perechi de vârstnici.
De asemenea, Ioan Moldovan se numără printre cei mai buni reprezentanți ai jocului tradițional, nu doar din satul său, ci chiar de pe întreg teritoriul județului Cluj. Ioan Moldovan este într-o formă fizică de invidiat, fiind foarte activ, alături de perechea sa, soția Moldovan Elena, în toate împrejurările în care se practică jocul popular.

De fapt, după cum mărturisește, unul dintre criteriile importante de alegere a soției cu zeci de ani în urmă a fost acela „să știe să joace bine, să nu se facă de rușine în sat”.
Prima dată a început să joace la vârsta de 12 ani, la școala din comuna Frata, urmând apoi să joace și în formațiile din școlile vecine localității de baștină, din județul Cluj.

Ioan Moldovan transmite jocurile pe care le știe generației următoare, formată din copiii și nepoții familiei sale. Pe lângă aceasta, participă ca invitat la cursurile de învățare a jocurilor populare, organizate de ansamblurile pentru copii din Cluj-Napoca și de cele organizate în parteneriat cu diferite instituții, unde arată practic cum trebuie să fie jucate jocurile din Câmpia Transilvaniei.

In anul 2020 Ioan Moldova a primit titlului onorific de ”Tezaur Uman Viu”. Acest titlu este viager, personal și netransmisibil și se acordă pentru România de către Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial.

Prestația sa artistică este mereu apreciată de către public, dar și de către cercetătorii culturii tradiționale, care l-au remarcat și invitat de foarte multe ori să facă demonstrații de tehnică și de artă în domeniul jocului tradițional. Dovezile cele mai bune le oferă consătenii săi, care povestesc de întâlnirile de la joc, începând cu jocul mic al copiilor și continuând cu jocul mare al celor maturi, executat la nunți, ospețe, cumetrii, serbări câmpenești, serbări ale fiilor satului, la târguri și la zile ale comunelor învecinate. La aceste jocuri, Ionel Moldovan este neîntrecut. De-a lungul vieții sale a îndeplinit de foarte multe ori și rolul de staroste la nuntă, înțelegând prin aceasta îndeplinirea funcției de maestru de ceremonii, pentru a ghida marea masă a nuntașilor printre etapele tradiționale ale nunții. Jucăușul traditional, Ioan Moldovan, demonstrează că, prin cunoștințele acumulate, prin execuția fidelă precum și prin activitățile de transmitere a jocurilor tradiționale, merită să fie așezat la loc de cinste în cultura tradițională a județului Cluj.” Grigore Sîmboan Consultant artistic și redactor Radio Renașterea


M-am născut și am copilărit în comuna Frata. Aici am învățat să joc, să fluier și să strig. Am o dragoste nemărginită pentru jocul tradițional pe care îl practic și voi avea câte zile îmi sunt date de Cel de Sus, de la Bunul Dumnezeu…” Ioan Moldovan