Arhitectura tradițională de lemn din județul Hunedoara s-a remarcat printr-un echilibru remarcabil între necesitatea constructivă și expresia artistică.
Munții Branului au păstrat una dintre cele mai bine individualizate forme de arhitectură pastorală din spațiul românesc, rezultat al unei îndelungate adaptări la condițiile naturale ale masivului Bucegi și ale Pietrei Craiului.
Studiul locuinței țărănești a ocupat un loc central în cercetarea culturii materiale românești, deoarece casa a reprezentat spațiul în care s-au desfășurat viața familială, activitățile economice și transmiterea tradițiilor de la o generație la alta.
În patrimoniul arhitecturii populare românești există construcții care depășesc interesul regional și dobândesc valoare prin caracterul lor excepțional în context european.
În arhitectura tradițională din Țara Năsăudului, organizarea spațiului nu era determinată doar de numărul încăperilor, ci și de existența unor elemente de legătură care făceau posibilă desfășurarea vieții cotidiene.
Gospodăria tradițională din Năsăud a reprezentat rezultatul unei îndelungate adaptări la condițiile naturale, economice și sociale ale depresiunii năsăudene.
Microzona Bujoreni–Muereasca, situată în partea central-nordică a județului Vâlcea, păstrează una dintre cele mai reprezentative expresii ale arhitecturii tradiționale vâlcene.
Dobrogea a reprezentat, de-a lungul istoriei sale, unul dintre cele mai complexe spații etnice ale României, în care comunități cu origini și tradiții diferite au conviețuit vreme îndelungată.
Arhitectura tradițională din Țara Crișurilor s-a format printr-un proces îndelungat de adaptare la mediul natural, la resursele locale și la nevoile comunităților rurale.
Arhitectura populară din zona Hușilor s-a format în strânsă legătură cu condițiile geografice, resursele naturale și ocupațiile tradiționale ale comunităților rurale.
Diversitatea arhitecturii tradiționale din Vâlcea s-a format prin combinarea unui număr restrâns de planuri de bază cu elemente constructive precum prispa și foișorul, dezvoltate în forme și proporții diferite.
Casa joasă a reprezentat forma dominantă de locuire din Mehedinți și una dintre cele mai vechi expresii ale arhitecturii tradiționale din această regiune.
Casa joasă simplă a reprezentat unul dintre tipurile vechi de locuință întâlnite în zona Horezu, fiind ridicată pe o temelie de piatră mai mult sau mai puțin dezvoltată.
Bazinul superior al Dâmboviței ocupă o fâșie îngustă în nord-estul regiunii Pitești, organizată de-a lungul văii râului și al vechiului drum al Branului.