Arhitectura tradițională a caselor din zona Cândeștilor și câmpia Picior de Munte
Dealurile care închid spre sud depresiunea Câmpulungului se continuă printr-un platou neted, care se lărgește către sud între Argeșel și Dâmbovița. Cele două râuri se despart treptat, primul către vest, iar al doilea către est.
Platoul este străbătut de văi scurte, paralele, orientate de la nord la sud. Spre Argeșel, relieful se termină aproape abrupt. Către sud și est, de-a lungul Argeșului, între Pitești și Găești, terenul coboară în trepte spre câmpia înaltă a Piciorului de Munte, formând un grui de mari dimensiuni între Argeș și Dâmbovița.
Casă veche joasă Dobrești, cu sala pe patru goluri și parapet zidit, decorat în tencuială. Arcaturi în paiantă fac legătura între stâlpi și cosoroabă. Decorație în tencuială în jurul ferestrelor.
Microregiunea are forma unui triunghi cu vârful în nord, la Cândeștii din Deal, localitate aflată la legătura dintre depresiunea Câmpulungului, valea Argeșelului și valea Dâmboviței, și cu baza în lungul Argeșului.
Relieful și vegetația
Culmile plate ale dealurilor erau acoperite cu păduri de stejar. De-a lungul văilor se întindeau livezi, fânețe și porumbiști.
Partea sudică domina economic și demografic întreaga microregiune. Aici se afla culoarul Argeșului, bogat și dens populat, străbătut de drumul de tranzit dintre București și Pitești. Așezările se dezvoltau între lunca fertilă a râului și marginea sudică a platformei Cândeștilor, acoperită cu livezi, podgorii și nuci.
Casa lui Iancu Parnia din Cîndești. Casă cu plan dezvoltat: tindă cu trei încăperi pe pivnițe. Scară de piatră exterioară, continuată cu două trepte și în interiorul sălii parțiale.
Această distribuție a vegetației și culturilor era legată direct de relief. Pădurile ocupau culmile, terenurile agricole se concentrau în văi și pe pantele joase, iar culturile viticole și pomicole se desfășurau pe marginea sudică a platformei.
Așezările de pe culoarul Argeșului
De-a lungul drumului București–Pitești se aflau așezări mari și târguri precum Golești, Târgul Cârcinov, Leordeni, Călinești și Găești.
Aceste centre se prelungeau spre nord, pe văile platformei, prin sate cu dezvoltare liniară. Valea Mare, Ștefănești, Gorganul și Râncăciov reprezentau asemenea prelungiri ale așezărilor din culoarul Argeșului.
Casă veche joasă din Mislea (Cobia de Sus), cu prispa pe stâlpi ciopliți și cu ornamente în tencuială, de influență dâmbovițeană.
Pe măsură ce drumurile urcau din văi către culmi și continuau spre Cândești sau Târgoviște, satele deveneau mai mici și mai rare. Densitatea locuirii scădea astfel de la sud spre nord, în raport direct cu depărtarea de marele drum de tranzit și cu fragmentarea reliefului.
O arhitectură formată din influențe multiple
Casa țărănească din această microregiune nu a format un tip propriu, stabil și uniform. Arhitectura s-a dezvoltat prin întâlnirea mai multor influențe, transmise dinspre Muscel, Dâmbovița, câmpia sudică și centrele urbane apropiate.
Vechea casă Parnia din Cîndeștii din Deal, cu sală largă și înaltă pe șapte goluri, în arcade trilobate, pe stâlpi de lemn sculptați. Parapet zidit, decorat în tencuială cu cercuri, pe soclu mult ieșit, cu gârlici în axul fațadei și cu ușa de intrare pe fațada laterală. Registrul superior al fațadei laterale este decorat cu patru pilaștri „corintici”, care se pierd în albul peretelui prin intermediul unor mici contraforți legați printr-o baghetă (casă dispărută).
Diferențele dintre nordul, centrul și sudul microregiunii sunt vizibile atât în structura caselor, cât și în ornamentație. Unele construcții au păstrat forme muscelene, altele au preluat prispa joasă de câmpie, foișorul de scară, traforul sau decorația în tencuială.
Circulația intensă pe marginea sudică și mobilitatea oamenilor și a meșterilor au favorizat utilizarea acelorași elemente în combinații foarte diferite.
Arhitectura din Cândeștii din Deal și Cândeștii din Vale
În nordul microregiunii, Cândeștii din Deal și Cândeștii din Vale se aflau pe cele două maluri ale Dâmboviței și străjuiau trecerea râului dinspre Malu cu Flori către nord.
Poziția lor le-a transformat în centre de popas și schimb între Câmpulung sau Brașov și Târgoviște. Acest rol a favorizat dezvoltarea unei arhitecturi muscelene ample, apropiată ca dimensiuni și organizare de cea întâlnită la Rucăr.
Casă veche înaltă din Priboieni, cu sala pe soclu cu mai multe goluri. Bogată decorație în tencuială: pe parapetul zidit al sălii, pe consolele prelungi în paiantă, care leagă stâlpii de cosoroaba tencuită și continuată cu o fină profilatură în cornișă, precum și pe fațada laterală și în jurul ferestrelor.
Casele păstrau sala, soclul și proporțiile caracteristice arhitecturii muscelene, dar introduceau o ornamentație mai bogată. Stâlpii din lemn erau ciopliți și uneori sculptați.
Decorația în tencuială era abundentă și cuprindea pilaștri cu capiteluri, motive florale și geometrice, arcaturi și profiluri. Această dezvoltare ornamentală provenea dinspre sud și mai ales dinspre Târgoviște, unde monumentele și construcțiile urbane ofereau modele pentru meșterii locali.
Platforma propriu-zisă a Cândeștilor
Centrul microregiunii era format de platforma Cândeștilor, ocolită de marile drumuri de tranzit.
Aici se păstra tipul vechi al casei muscelene. Formele sale coborau dinspre nord de-a lungul văilor și întâlneau treptat influențele care circulau pe marginea sudică a platformei, în lungul Argeșului.
Casă dezvoltată din Glodu-Budișteni, de vechime mijlocie, cu sala înaltă parțială pe stâlpi de lemn la distanțe descrescânde. Pălimar cu traforuri aplicate pe un plin de scânduri, console traforate între stâlpi și cosoroabă.
Aceste influențe urcau lent spre nord, odată cu drumurile locale și cu legăturile dintre sate. Din această întâlnire a rezultat o arhitectură de tranziție, în care structurile muscelene au fost păstrate mai mult timp decât în așezările din sud.
Arhitectura de pe drumul București–Pitești
În satele dispuse în lanț de-a lungul drumului București–Pitești, arhitectura era foarte diversă.
Formele vechi coexistau cu cele noi, iar casa musceleană se combina cu arhitectura de câmpie. Sala de tip muscelean apărea alături de prispa joasă, cu proporții caracteristice șesului, și de foișorul de scară acoperit în două ape.
Troiță de lemn din Priboieni, dublă și încercuită, cu acoperiș redus din scânduri, de influență dâmbovițeană.
Casele mici și cele mari utilizau aceleași elemente în raporturi diferite, ceea ce făcea dificilă încadrarea lor într-o tipologie strictă. Diversitatea provenea din posibilitățile mai mari de circulație, din contactul cu centrele urbane și din tendința de a diferenția locuințele prin volum și ornamentație.
Prispa, sala și traforul
Traforul era foarte răspândit în partea sudică a microregiunii.
El se aplica atât la prispa joasă, cu proporții de câmpie, cât și la sala care păstra încă aspectul muscelean. Pălimarele, consolele și alte piese din lemn ofereau suprafețele principale pentru această ornamentație.
Casa Grigore Olănescu din Găești. Casă cu două niveluri, foarte dezvoltată în plan. Sală pe două laturi, având în fațadă nouă goluri în arcade trilobate, pe stâlpi ciopliți de lemn. Ornamentații în tencuială pe arce, în exterior și interior.
În partea estică se întâlnea mai frecvent decorul în tencuială, legat de influența arhitecturii dâmbovițene și de centre precum Târgoviște și Doicești.
Coexistența traforului cu tencuiala decorată a mărit varietatea fațadelor, dar a redus uneori claritatea raporturilor dintre plinuri, goluri și elementele de susținere.
Rozete dințate, ieșite sau intrate, înconjurând flori stilizate sau stele, în octogon sau hexagon.
Casele din Câmpia Picior de Munte
În Câmpia Picior de Munte s-a păstrat casa joasă cu prispă.
Prispa era susținută de stâlpi din lemn bogat ciopliți. Fațadele puteau avea ornamente în tencuială, uneori executate într-o formă rudimentară.
Acest tip de casă era mai apropiat de arhitectura câmpiei decât de casa înaltă musceleană. Volumul rămânea jos, iar prispa continua să fie principalul element al fațadei.
Cioplirea stâlpilor și decorarea tencuielii arată însă că formele simple de câmpie au fost completate cu elemente provenite din zonele învecinate.
Povarnă dezvoltată în curtea gospodăriei lui I. Fîntîneru din Glodu-Budișteni.
Economia microregiunii a fost mult timp pastorală și pomicolă, completată de activități meșteșugărești.
Meșteșugurile erau legate în special de realizarea obiectelor casnice din lemn și de împletituri. Materia primă era asigurată de pădurile și culturile locale, iar produsele erau folosite în gospodării sau schimbate în târgurile și așezările din culoarul Argeșului.
Extinderea exploatărilor petrolifere dintre Târgoviște și Pitești a determinat trecerea treptată către o economie industrială. Noile venituri, migrația locuitorilor și deplasarea meșterilor zidari către centre urbane au modificat arhitectura satelor.
Apariția casei de zidărie
Odată cu schimbarea condițiilor economice, a început să se răspândească locuința țărănească din zidărie.
La vechile săli și foișoare, stâlpii subțiri din lemn au fost înlocuiți cu stâlpi groși din cărămidă. Tencuiala colorată a devenit mai frecventă, iar profilurile s-au mărit.
Casă nouă joasă din Budișteni, cu prispă și foișor pe coloane de zidărie, cu capitel și baze pătrate. Fronton traforat.
Unele construcții foloseau stâlpi modelați sub formă de baluștri și ornamente executate cu șabloane. Aceste elemente proveneau din arhitectura urbană și erau aplicate pe trama vechilor case.
Dimensiunile și decorul noilor piese nu se adaptau întotdeauna proporțiilor construcției. Profilele greoaie, stâlpii masivi și ornamentația repetitivă diminuau claritatea structurii tradiționale.
Multiplicarea foișoarelor
O particularitate a marginii sudice a microregiunii era folosirea mai multor foișoare la aceeași casă.
Un foișor putea fi amplasat pe fațada principală, iar un al doilea pe fațada laterală sau chiar pe cea posterioară.
Această multiplicare era legată de dezvoltarea planului, de diferențierea acceselor și de dorința de a marca mai multe fațade ale construcției. Foișorul nu mai reprezenta astfel un singur spațiu principal, ci devenea un element repetat în organizarea volumului.
Casa cu fânărie deasupra
Reducerea terenurilor gospodărești și dificultățile de construcție au determinat apariția unei forme noi: casa cu fânărie la nivelul superior.
Parterul era realizat din zidărie și avea o prispă susținută de stâlpi pătrați sau de coloane și arcade. Fațada nivelului inferior era bogat decorată în tencuială.
Casă nouă cu fânărie deasupra din Budișteni. Parter zidit, ușor înălțat, cu cinci arcade pe coloane, cea din ax mai îngustă. Ornamentație în tencuială colorată.
Etajul era mai redus și construit din lemn. Acesta putea avea sau nu stâlpi și era realizat în zăbrele, asemenea unui pătul sau unei magazii.
Prin această organizare, funcția de locuire și cea de depozitare erau reunite în aceeași construcție. Soluția economisea teren și materiale și răspundea modificării programului gospodăresc.
Evoluția arhitecturii microregiunii
Arhitectura platformei Cândeștilor și a Câmpiei Picior de Munte s-a format prin întâlnirea tipului muscelean cu formele de câmpie și cu influențele venite dinspre Târgoviște și centrele urbane de pe culoarul Argeșului.
În nord, casa musceleană a dobândit dimensiuni mari, stâlpi ciopliți și o ornamentație bogată în tencuială. În centrul platformei s-au păstrat mai mult timp formele vechi. În sud, prispa joasă, foișorul de scară, traforul și decorul dâmbovițean au fost combinate în variante numeroase.
Poartă înaltă din Budișteni, acoperită cu șiță, cu stâlpii fin și mărunt crestați, cu elemente geometrice.
Industrializarea și exploatările petrolifere au introdus zidăria de cărămidă, stâlpii masivi, tencuiala colorată și ornamentația realizată cu șabloane. Tot aici au apărut foișoarele multiple și casa cu fânărie deasupra.
Lipsa unui tip unic nu indică absența unei arhitecturi locale, ci existența unei zone de contact, în care formele constructive au fost permanent adaptate la circulația oamenilor, la transformarea ocupațiilor și la apropierea dintre munte, deal și câmpie.
Bibliografie
Arhitectura populară românească. Regiunea Pitești, Editura Tehnică, București, 1958.
Știi mai multe despre Arhitectura tradițională a caselor din zona Cândeștilor și câmpia Picior de Munte? Spune și altora!