Șura pe tălpi. O soluție constructivă arhaică în arhitectura rurală europeană
În patrimoniul arhitecturii populare românești există construcții care depășesc interesul regional și dobândesc valoare prin caracterul lor excepțional în context european. Un astfel de exemplu îl reprezintă șura pe tălpi din satul Dragu, județul Sălaj, o construcție agricolă cu o structură arhaică necunoscută până la sfârșitul anilor 1970 în literatura de specialitate din România și puțin documentată la nivel european.
Descoperirea sa a demonstrat supraviețuirea unei tehnici constructive de mare vechime, capabilă să ofere informații importante despre evoluția arhitecturii din lemn și despre ingeniozitatea meșterilor populari din zona Meseșului.
Descoperirea unei construcții considerate dispărute
În cursul cercetărilor etnografice desfășurate în anul 1979 în satele Meseșenii de Sus, Șeredeiu, Voivodeni și Ugruțiu au fost culese numeroase informații privind existența unei construcții denumite de localnici „șură pe tălpi”. Toți informatorii descriau același tip de șură fără pereți, demolată cu câteva decenii înainte, deși nici bibliografia românească, nici cea străină consultată nu menționau existența unui asemenea sistem constructiv în Transilvania sau în Europa Centrală.
Veridicitatea acestor informații a fost confirmată în toamna aceluiași an, când în gospodăria lui Zdroba Ioan din satul Dragu a fost identificat un exemplar păstrat aproape integral, corespunzând în toate detaliile descrierilor orale.
Construcția era bine conservată, intervențiile ulterioare neafectând structura sa esențială. Proprietarul amintea că mama sa, născută în anul 1886, o cunoscuse încă din copilărie, iar tradiția familiei susținea că șura exista înainte de nașterea acesteia. În satul Dragu mai era păstrată memoria altor trei șuri similare, demolate în perioada interbelică, toate aparținând unor gospodari înstăriți. Cercetările au arătat că informații despre acest tip de construcție apăreau exclusiv în satele românești din zona compact românească a Meseșului.
Funcția și organizarea gospodăriei
În secolul al XIX-lea șura era utilizată pentru depozitarea snopilor și pentru treieratul manual al cerealelor prin îmblătire. După încheierea campaniei agricole devenea spațiu pentru păstrarea otavei, a atelajelor, căzilor și uneltelor agricole. În perioada interbelică snopii continuau să fie depozitați aici până la sosirea batozei, care îi treiera în curtea gospodarului, iar ulterior șura a rămas destinată exclusiv adăpostirii inventarului agricol.
Inițial construcția era însoțită de o poiată separată pentru animale. În gospodăria actuală aceasta fusese înlocuită cu o poiată alipită șurii, prevăzută cu același acoperiș. Sistemul constructiv „pe tălpi” nu fusese utilizat la alte anexe gospodărești din zonă, ci exclusiv la acest tip de șură. Totodată, termenul „șură pe tălpi” era specific satelor Meseșenii și Șeredeiu, în timp ce în Dragu și localitățile învecinate construcția era denumită simplu „șură”.
Tălpile – elementul definitoriu al construcției
Întreaga structură era susținută de două tălpi masive din gorun, cioplite pe patru muchii și obținute din trunchiuri ușor curbate natural. Aceste grinzi aveau lungimi de aproximativ 8,70 și 8,80 metri și erau așezate cu curbura orientată spre exterior. Autorii au observat că zona cea mai curbată coincidea cu porțiunile noduroase ale trunchiurilor, ceea ce demonstra caracterul natural al acestei forme. Ei apreciau că meșterii urmăreau nu doar lărgirea spațiului interior, ci și diminuarea împingerilor laterale produse de căpriorii acoperișului.
Tălpile lungi erau sprijinite pe câte trei tălpi transversale scurte, numite „perini”, așezate pe rânduri de pietre plate. Spațiul dintre tălpi și sol era umplut cu lespezi de piatră. În cursul mutării construcției, efectuată la mijlocul secolului al XX-lea, șura fusese deplasată aproximativ cinci metri fără a fi demontată. Tălpile au fost solidarizate cu grinzi transversale, ridicate cu cricul batozei și deplasate pe butuci de lemn prin acționarea simultană a douăsprezece persoane cu pârghii. Operațiunea demonstra robustețea sistemului constructiv și posibilitatea mutării integrale a edificiului.
Structura acoperișului
Acoperișul era susținut de patru perechi de căpriori, denumiți local „corni”, înfipți direct în locașuri practicate în tălpile longitudinale. Fiecare căprior era cioplit pe patru fețe și provenea din trunchiuri curbate natural, forma lor fiind accentuată prin cioplire. Perechile centrale aveau o curbură mai pronunțată și o înălțime mai mare decât cele laterale, contribuind la obținerea unei secțiuni ogivale a construcției. La partea superioară fiecare pereche era solidarizată printr-o „tingă”, iar la aproximativ 3,30 metri de sol printr-o „scleamă”, ambele îmbinate prin cepuire și consolidate cu cuie de lemn. Tingile purtau țepii care fixau coama acoperișului din paie și susțineau cornii scurți ai pinioanelor. Sclemele aveau rolul de a împiedica deformarea căpriorilor și susțineau platforma pe care era depozitat furajul.
Fiecare căprior era sprijinit inferior de câte două contrafișe, iar între tălpi și streașină spațiul era închis cu scânduri late fixate cu piroane. Lețurile pe care se așezau paiele erau realizate din trunchiuri subțiri cioplite pe una sau pe ambele fețe și erau prinse de căpriori cu cuie din lemn. Găurile rămase neutilizate în căpriori demonstrau că acoperișul fusese refăcut în mai multe rânduri de-a lungul timpului.
De ce au fost folosite elementele curbe
Autorii au analizat în detaliu avantajele utilizării tălpilor și căpriorilor curbați. Pe lângă mărirea spațiului interior, curbura naturală reducea presiunile laterale exercitate asupra bazei construcției. Informatorii aminteau că în trecut existaseră și șuri cu tălpi și căpriori drepți, însă acestea erau mai expuse deformărilor provocate de împingerile acoperișului. În consecință, cercetătorii au formulat ipoteza unei evoluții locale de la structurile cu elemente drepte către cele bazate pe folosirea lemnului curbat natural.
Legătura cu șurile pe gârbe
Pentru explicarea originii acestei construcții au fost analizate și șurile tradiționale prevăzute cu gârbe și poiată, răspândite în aceeași regiune. Acestea utilizau trunchiuri bifurcate natural, numite „gârbe mari”, care susțineau cununile construcției, precum și „gârbe mici” amplasate la intrarea în șură. Autorii au observat asemănări de formă, poziție și terminologie între aceste elemente și „gurile șurii” din Dragu, sugerând că șura pe tălpi ar putea reprezenta evoluția unei structuri mai vechi bazate pe furci portante, în care bifurcația naturală și-ar fi pierdut treptat funcția odată cu perfecționarea tehnicilor dulgherești de îmbinare prin cepuire și cuie de lemn.
Platforma inferioară a acoperișului era alcătuită din streșinar, uștiori, legături și rude, elemente care susțineau primul strat de paie și realizau streașina construcției. Pardoseala era reprezentată de pământ bine bătut. Întreaga șură rămânea complet deschisă, fără pereți, spațiul fiind delimitat exclusiv de planul acoperișului. Tocmai această lipsă a pereților, alături de folosirea elementelor curbe, reprezenta caracteristica definitorie a șurii pe tălpi.
Un posibil ecou al construcțiilor europene de tip „cruck”
Caracterul excepțional al șurii din Dragu a determinat autorii să compare structura acesteia cu sistemul constructiv european cunoscut sub denumirea de cruck, răspândit în Anglia, Franța, Germania, Țările de Jos, Italia, Austria, Slovacia și Bulgaria. Ei au remarcat existența unor asemănări privind utilizarea elementelor curbe, dar au subliniat și diferențele fundamentale.
În construcțiile de tip cruck, perechile de căpriori curbați susțineau o grindă de coamă centrală, absentă la șura din Dragu. În schimb, apropierea de șurile cu gârbe din nord-vestul Transilvaniei și nord-estul Ungariei părea mult mai convingătoare, sugerând o dezvoltare locală independentă.
Bibliografie
Paul Petrescu, Ioan Augustin Goia, „Un monument de arhitectură populară românească semnificativ pe plan european: șura pe tălpi din satul Dragu (jud. Sălaj)”, Acta Musei Porolissensis, vol. XI, Zalău, 1987
Știi mai multe despre Șura pe tălpi. O soluție constructivă arhaică în arhitectura rurală europeană? Spune și altora!