Nicolae Popa – Mester popular

Nicolae Popa (1919-2010) a fost un meșter popular și poet, recunoscut pentru eforturile sale de a ridica în curtea casei sale Muzeul Popular, recunoscut în întreaga lume pentru creațiile sale unice.

Colecțiile sale, deschise publicului încă din anul 1977, cuprind: obiecte de arheologie, numismatică, etnografie, obiecte religioase, icoane, pictură naivă, dar și creații ale lui Neculai și Elena Popa: măști, costumații pentru spectacolele de iarnă, sculptură în lemn și piatră.

La aproximativ 12 kilometri de Târgu Neamț în comuna Petricani, satul Târpești, într-un loc  încărcat arheologic, cu multe urme ale culturii Cucuteni, puteți descoperi o lume care a păstrat valorile tradiționale autentice.

Exponatele unicat pot fi vizionate în cele 12 camere destinate muzeului și în frumoasa curte cu sculpturi ale familiei Popa.