Alexandrina Olguţa Filip – Meşter popular al iilor

Ştiind poate cel mai bine rostul şi tainele ‘‘scrisului’’ cu acul şi aţa, Alexandrina Olguţa Filip s-a născut în satul Corlăţeşti, comuna Cezeni, judeţul Olt, pe 17 iulie 1959.

Olguţa Filip este astăzi profesor la Şcoala Populară de Arte, având zeci de cursante care deprind arta cusăturilor tradiţionale. Este, de asemenea, omul care are grijă ca obiceiul coaserii iei să nu se piardă la Cezieni, dar şi ca influenţele moderne să nu altereze fondul adevăratului tezaur pe care localnicele l-au moştenit de la generaţiile trecute. Maestra este liantul tuturor femeilor care lucrează ii în zona Cezienilor, toate îi cer sfatul privind modelele şi croiul, iar Festivalul Naţional ‚‚Sărbătoarea Iilor’’ se bucură de implicarea sa.
Meșteșugul cusutului l-a deprins încă de mică, de la bunica și de la mama sa care fusese premiată prin 1945-1946 de către Principesa Nicolette Brâncoveanu. Aceasta avea un conac în localitatea Cezieni și a inițiat, prin anii 1925-1928, o sărbătoare a localității, eveniment care în timp a căpătat numele (și renumele) de „Sărbătoarea iilor de la Cezieni”.
Activitatea a început-o acasă, alături de mamă și sub supravegherea bunicii din partea tatălui. Însă într-un cadru organizat a meșterit prima dată în clasa întâi, în anul 1967, la o serbare școlară.
La Cezieni, în oricare dintre satele aparţinătoare, găseşti şi astăzi lăzi de zestre pline cu cămăşile tradiţionale, iile, lucrate de femeile şi fetele de demult nu numai pentru portul de zi cu zi cât mai ales pentru sărbători. Toată îmbrăcămintea se lucra în casă. Fetele mari îşi lucrau pe ascuns iile cu cusături şi alesături, ca să fie cât mai deosebite şi mai frumoase, în aşa fel încât celelalte să nu fure modelul, iar marţi după Paşti, ia sau costumul fetei să fie cele mai frumoase dintre toate iile şi costumele fetelor din sat. Conform unor reguli nescrise, doar suratele care erau tovarăşe de joacă şi de fetit puteau face două ii la fel.

Nu mult după începutul de secol XX, pe la anii 1920, la Cezieni era obiceiul ca marţi după Paşti fetele mari să iasă la horă îmbrăcate în costume şi ii noi, cusute de ele. Fata care avea cel mai frumos costum era scoasă în mijlocul horei şi primea un premiu, fie în bani, fie în materiale pentru a coase sau ţese alte ii. Comisia de premiere era alcătuită din Principesa Brâncoveanu – iniţiatoarea acestui obicei -, un preot, un învăţător sau învăţătoare şi câteva femei pricepute şi renumite în cusături.

Din anul 2001, Alexandrina Olguța Filip este meșter popular instructor la clasa externă de cusături și țesături a Școlii Populare de Arte și Meserii Slatina (actuală secție a Centrului Județean de Cultură și Artă Olt). Pregătește, astfel, peste trei sute de fete și femei, din localitatea Cezieni, dar și din alte zone ale țării, venite să învețe sau să se perfecționeze atât în arta cusutului, cât și a țesutului la război, meșteșug pe care, de asemenea, îl stăpânește foarte bine. Fiind și o împătimită colecționară, a realizat la domiciliul său, împrejurul atelierului în care lucrează, un mic muzeu al costumului popular specific Cezienilor și zonei etnofolclorice Romanați. Muzeul cuprinde și obiecte de uz casnic și gospodăresc din gospodăria tradițională locală, în felul acesta creând încă un punct de atracție pentru vizitatorii care poposesc aici.

„Preocupările de repertoriere a valorilor etnografice românești, de identificare a meșteșugarilor, a colecționarilor particulari, au făcut să știm azi că printre reperele care definesc zona etnografică Olt se numără și doamna Olguța Alexandrina Filip. Climatul de creație populară în care a crescut a îndemnat-o să prețuiască arta înaintașilor, a orientat-o către industria casnică textilă, evidențiindu-i hărnicia, capacitatea de înțelegere și mai ales talentul pe care l-a cultivat sub instruirea mamei și a bunicii. Talentul său se manifestă azi în cadrul comunității rurale în care trăiește, devenind o creatoare de seamă atât prin atenția deosebită cu care execută cămașa tradițională, cât și prin fantezia cu care valorifică motivele vechi.” Florentina Pleniceanu, muzeograf Muzeul Regiunii Porțile de Fier Drobeta Turnu Severin.

„Muma mă punea în poală, cu spatele spre ea, ca să vad cum lucrează și să mă îndrume. Când am plecat la școală în clasa întâi, știam deja să lucrez cu acul, cu cârligele și cu iglița. La război am învățat tot de mică, intram în război lângă mama să o ajut. De când m-am născut, am avut război în casă, în fiecare iarnă se lucre la el. Mama a rămăs orfană de mamă la vârsta de 6 ani și de tată la 9 ani, iar după moartea bunicii mele din partea tatălui am fost nevoită să lucrez și eu alături de ea pentru a întreține familia.” (Olguța Alexandrina Filip)