Traian Davidean – meșter popular cojocar din Frătăuții Noi, județul Suceava

Traian Davidean, născut la 23 martie 1925, este meșterul care lucrează vestitele bundițe, pieptarele femeiești cu poale și cojoacele din blană de miel, împodobite cu „holițe înflorite” / broderii policrome și prim de astraham sau jder, pe care fiecare bucovinean le poartă cu mândrie la costumul popular, când merge la biserică, la hramuri sau la alte petreceri tradiționale.

Contribuția originală a lui Traian Davidean în practicarea acestei meserii s-a manifestat în decorul hainelor de blană. Cel mai mult iubește să deseneze și să coase. Pe suprafața îngustă a fâșiilor de meșină, el trasează cu măiestrie și talent ghirlande înflorite și boboci, frunze de stejar cu ghindă și nenumărate flori din fânețele satului. Brodate cu pricepere și migală, cu bumbac mercerizat într-o cromatică bine armonizată, adesea în tonuri de verde cu accente policrome, holițele se aplică pe blană, subliniind liniile de croi ale fiecărei piese.

Încă din copilărie, fascinat de acest meșteșug practicat în perioada interbelică de 14 cojocari în Frătăuții Noi, Traian Davidean intră ucenic la Coniac Dionisie, zis Nizu, în anul 1940. Aici învață secretele meseriei, pornind de la argăsitul pieilor de miel cu tărâțe, curățatul acestora, croitul diverselor tipuri de haine și desenatul și cusutul holițelor înflorite.

În ciuda vârstei, avea doar 15 ani, tânărul Traian Davidean s-a dovedit a fi foarte priceput. Pasiunea și hărnicia ce-l caracterizează l-au ajutat să își asume pe cont propriu cojocăritul, primind la început solicitări din partea familiei și apoi de la consăteni.

„Eu am rămas fără mamă de la 8 ani. Tata era om cumsecade, dar îi cam plăcea păhărelul. Așa că de mic a trebuit să mă descurc. La început, am învățat să fac coșărci din nuiele. Dar mai apoi, m-o luat ucenic Nizu să mă învețe cojocărie. Și să știți dumneavoastra că dintre toți băieții care învățam la el, pe mine o vrut să mă scoată mai în față. Că eram fără mamă și o vrut să mă ajute să mă descurc în viață. Și o reușit! Tare-i mulțămesc pentru tot! Că vedeți gospodăria asta? Toată cu acul și cu pielea am făcut-o. Am îmbracat cu cojoace și bunde toți Frătăuții, Bilca, Gălăneștiul, Vicovu, Straja, câte și mai câte sate. Că pe atunci toți aveau nevoie de cojoace și boande. Așa era. Și-am avut noroc de femeie bună, gospodină, care știa să rostuiască banii. Așa m-am ridicat! O fost greu, dar frumos!”

Așa cum arată Jurnalul de Bucovina, bădia Traian Davidean, la cei 97 ani ai săi, are mintea limpede și atunci când povestește i se  luminează ochii și parcă întreaga sa făptură întinerește. Chiar dacă are o vârstă înaintată, încă mai lucrează cu drag de frumos. Pentru că este un păstrător de tradiții, meșterul Davidean a transmis mai departe acest meșteșug ucenicilor, pe care i-a învățat să scrie (să deseneze) decorul, să croiască și să coase bundițe, cheptare, cojoace și nu numai.

„Să știți că meseria asta a mea a fost tare căutată. Venea lumea cu pielea la mine și îmi cerea cojoc aproape în fiecare zi. Dar aveam și eu tot timpul la 15 oi. Iar pielea lor o lucram eu de la început. Eu o dubeam. Dar dubeam și la alții dacă n-o aduceau gata dubită. Prima oară oară o spălam bine, bine ca să fie lâna curată. Apoi o puneam într-un ciubăr mare, cu tărâțe și apă, și o lăsam acolo până puteam da blana jos cu degetul. Secretul meu e că o lăsam oleacă mai mult. Că mă interesa tăria pielei. Dar trebuia să fiu tare atent, să n-o scap prea mult că după putrezea. Aici trebuia să fii cu tare mare aminte. După ce o scoteam, o trăgeam cu un cârlig până o făceam moale ca o cârpă. Apoi o rădeam cu o „scafă” (nu știu sigur dacă asta a zis -n.r.) și o frecam cu piatră de cojoace. Piatra asta era luată de la Voitinel, că acolo este. O ardeam, o pisam ca pe făină și cu ea frecam pielea. Așa făceam pielea fină și o și albeam. La rândul meu, am învățat 8 copii, dar numai unul parcă mai face. Că na, acum cojocăria e muncă grea și cu bani puțini. Dar ar trebui să fie mulțumiți și cu puțini bani, numai să fie permanent, să nu li se oprească izvorul. Că și un izvor mic poate umple o fântână mare dacă curge continuu, dar trebuie răbdare. Ori nici răbdare nu mai are lumea acuma. S-a învățat cu ușorul și de greu fuge. Dar parcă cât pot să fugă? Că o să obosească și după o să-i prindă greul din urmă. Și dacă nu-s învătați cu el, nu știu ce-o să facă.”

De-a lungul timpului meșterul Traian Davidean a primit mai multe diplome de recunoștință și merit, fiind declarat și TEZAUR UMAN VIU în anul 2015 de către Ministerul Culturii.

Astfel, meșteșugul și iscusința  lui Traian Davidean în croiul și cusătura bundițelor și cojoacelor tradiționale au fost reliefate și în cadrul proiectului TEZAUR UMAN VIU – TEZAUR DIGITAL, un demers care urmărește dezvoltarea unei componente de popularizare și evaluare etnografică, precum și realizarea unei arhive video cu interviuri ale persoanelor cărora le-a fost decernat acest titlu.