Muzeul de artă populară „Nicolae Popa” (www.muzeulpopa.ro) este un muzeu privat etnografic situat în localitatea Târpești din comuna Petricani, județul Neamț, fondat în anul 1964 de către artistul popular Nicolae Popa.

Muzeul de artă populară „Nicolae Popa” sau Casa” Popa” se află pe strada Nicolae Popa nr. 305 în Localitatea Târpeşti, Comuna Petricani, Jud. Neamţ şi la aproximativ 50 km (45 minute) de Localitatea Săbăoani, Jud. Neamţ. TÂRPEŞTI – in partea de nord-est a județului Neamț, la sud-est de orașul Târgu Neamț, se află comuna Petricani, așezata în depresiunea Neamțului, străbătută de râul Topoliţa și având în componența sa cinci sate: Răbâia, Petricani, Boiștea, Țolici și Târpești.

Povestea extraordinară a Muzeului Popa consta in faptul ca este primul muzeu privat din România, fondat în 1964 de către Neculai Popa, un sătean din Târpești, pasionat de artă, tradiții și arheologie.

Ideea muzeului i-a venit lui Nicolae Popa în anii 1960, în contextul în care lumea satului românesc se moderniza, iar caracterul tradițional al acesteia era în regres. Deși cei din jurul său erau la început sceptici în ce privește utilitatea unui asemenea demers, începutul a fost făcut prin colectarea unor exponate de care oamenii nu mai aveau nevoie. Activitatea pasionată a celui ce a întemeiat acest muzeu nu se oprește aici: a fost “apropiat al arheologilor din București, creator de costume și măști pentru teatrul popular (Ursul, Irozi, Jieni etc.), culegător de folclor, creator de versuri pentru teatrul de amatori, și creatorul unui roman autobiografic în versuri”, după cum menționează Gheorghe Aldea într-o analiză din 1969 a sculpturii țărănești în piatră.

Muzeul propriu zis s-a deschis astfel în anul 1965 (1964 după o altă sursă), funcționând până în anul 1977 (sau 1976) în vechea clădire de serviciu a învățătorului satului, clădire reparată și reamenajată de Popa pentru a-i putea adăposti colecția. Muzeul se prezintă destul de generos, fiind compus din 12 camere.

Poarta nu este una ca oricare alta. Sculptată de artist, în lemn de stejar, cu stâlpii și cu fiecare șipcă împodobită cu migăloase încrustații, poarta are și o semnificație aparte pe care doar ghizii ți-o pot desluși. Este un fel de arbore genealogic al familiei, care înglobează circa 23 de figuri umane. Stâlpii mari – mama și tata – apoi cel de-al treilea stâlp – fiul – cel care duce spița neamului mai departe.

În curte, conturată în perioada anilor 1970-1980, se află lucrări sculptate de dimensiuni mai mari, aranjate pe două șiruri: un autoportret, un dorobanț, un dac și un roman împreună cu soțiile lor, care întruchipează etnogeneza poporului român, precum și diferite personaje din lumea satului, din povești sau din legende, ori personaje istorice. Aceste sculpturi au aspect de totemuri și au ca sursă de inspirate arta primitivă, cu care Popa a intrat în contact în timpul săpăturilor arheologice. Ele combină elemente de artă neolitică, cu motive tradiționale românești.

Colecţia cuprinde măşti antropomorfe şi zoomorfe, costume populare, împletituri, instrumente muzicale, ouă încondeiate, obiecte casnice, sculpturi în piatră şi lemn, monede, insigne şi decoraţii, lucrări în ceramică, sculpturi în gresie, icoane pictate pe lemn sau sticlă, fotografii vechi, linguri şi furculiţe cu rol decorativ, vestigii arheologice, arme folosite de obştile săteşti şi altele.

Sunt expuse peste 3000 de exponate, o parte dintre obiecte sunt realizate de însuşi Nicolae Popa şi de soţia acestuia iar altele sunt colecţionate de la sătenii din regiune.

Casa cu măști este o casă bătrânească, ridicată – conform anului menționat pe fronton – în 1867. Cu patru încăperi – hol de intrare, dispus central, două camere amplasate de o parte și de alta a holului și o a patra cameră (inițial cu rol de magazie, mărită ulterior), amplasată în partea din spate a clădirii – casa de locuit a familiei Popa a fost transformată în muzeu spre sfârșitul anilor ’70.

„În unii oameni divinitatea pune un strop de vlagă. În alții toarnă cât pentru zece generații la un loc. Faci patru ani de război, ești rănit și declarat veteran. Ajungi acasă și devii luptător de gherilă împotriva comuniștilor. Ești prins, faci închisoare, ți se confiscă toate bunurile. Ieși și te apuci apoi de cioplit piatra și lemnul. Devii emblemă pentru regimul Ceaușeștilor. Obții sute de premii și medalii la nivel mondial. Construiești un muzeu propriu și apoi ești vizitat de câteva mii de turiști pe an. Nicu Ceaușescu te vizitează și îți face podul din fața casei. Și ai puterea să cioplești în lemn până la 90 de ani.” – Gruia Ursu, 27 ianuarie 2011