Hora de pomană. Ritual coregrafic post-funerar practicat cu precădere în Oltenia

Hora de pomană este un ritual practicat în Oltenia (județele Dolj, Olt, Mehedinți, Gorj, Vâlcea) și sudul Banatului (județul Caraș-Severin), izolat și în sate din stânga Oltului, în vestul Munteniei (județul Teleorman). Ca urmare, obiceiul are mai multe denumiri în funcție de regiune, astfel putând fi întâlnit ca: Hora de pomană (județele Dolj, Olt, Teleorman), Hora-ndărăt/Hora înapoi sau Hora de doliu (județul Vâlcea).

Din punct de vedere etnologic, hora de pomană se înscrie în ansamblul horelor de mână și este un ritual coregrafic post-funerar practicat cu precădere între Paște și Rusalii, dar și la alte mari sărbători de peste an: Crăciun, Sfânta Maria Mică, Sfântul Ilie, Sfântul Petru sau la nedei (petreceri populare câmpenești organizate de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram).

Hora de pomană se face numai dacă au trecut 40 de zile de la decesul persoanei. În cazul în care nu s-a împlinit această perioadă, se așteaptă următoarea sărbătoare. Cei care se prind în hora de pomană păstrează respect pentru cel decedat și familia acestuia, afișând o atitudine sobră, fără a se chiui.

Hora de pomană are rolul de a uni comunitatea, de a rezolva psihologic trecerea peste momentele grele ale despărțirii familiei de cei decedați. Sensul practicării unui atare obicei vine din faptul că românii califică moartea celor nenuntiți sau nelumiți ca fiind împotriva firii. De aceea ei caută să restabilească echilibrul cosmosului prin anihilarea efectelor nefaste ale unor astfel de întâmplări bizare. De la sensul de nuntă postumă, hora de pomană s-a extins ca ritual, în unele sate făcându-se pentru toți cei decedați, persoane mai tinere, indiferent dacă erau sau nu căsătoriți.
Hora este plătită de familia mortului cu credința că acela ce a plecat de curând în „Lumea cealaltă” o va primi ca o ofrandă binefăcătoare, care-l va bucura și-l va ocroti de tentația de a mai tânji după cele pământești. Potrivit obiceiului, persoana care arvunește lăutarii alege un băiat care să joace înainte, iar hora se desfășoară într-un spațiu deschis, de regulă în proximitatea bisericii.
Familia se deplasează în locul cu pricina, alcătuind un alai și chemând la horă oamenii adunați la porți, așa cum se face chemarea la nuntă. Pentru cei decedați de sex masculin, se face bradul, asemenea bradului purtat de cumnatul de mână la nuntă, în cazul în care aceștia nu fuseseră căsătoriți.

Acest obicei se repetă timp de trei ani la rând, ocazional realizându-se până la 7 ani de la moartea respectivului. Cortegiul merge pe drum, afișând fotografiile celor decedați. Un băiat poartă tabloul, dacă decedatul a fost băiat, iar dacă a fost o fată, tabloul este purtat de către o fată. Dacă cei decedați nu au fost căsătoriți, li se face o nuntă postumă, confecționându-se lumânări ca la nuntă, iar oamenilor li se prind în piept flori.

Cortegiul este aranjat de către membrii familiilor defuncților. Lumânările purtate de oameni au rolul de a lumina calea către lumea de dincolo pentru cei decedați. În coșuri purtate în alai se află obiectele, alimentele și florile ce urmează a fi date de pomană. Băieții, din cortegiu, poartă și băutura. Persoanelor cu rol ceremonial, purtătorilor de ofrande, lăutarilor, li se prind la mâini sau la instrumente prosoape.
Cortegiu merge la cimitir unde familia aduce un omagiu celui decedat, în timp ce sătenii așteaptă la distanță, pe aleile sau la poarta cimitirului. Aici familia își exprimă sentimentele de tristețe, în timp ce oamenii păstrează un moment de liniște, în semn de respect. Apoi cortegiul se pune în mișcare, însoțit de cântecul fanfarei, către locul unde se va desfășura hora.
Hora este deschisă de către persoane din neamul celui decedat, în horă prinzându-se rudele, apoi și cei din comunitate. Bărbații erau cei care începeau hora de pomană, iar pe parcurs, în horă se prindeau femei și bărbați, tineri și adulți.
Hora de pomană era cântată doar de bărbați, în prezent o cântă și femeile. Lăutarii tocmiți, cântă hora care le este comandată, fiind plătiți.
Rudele decedatului împart celor care se prind în hora de pomană batiste, prosoape, flori, alimente (colaci, cozonaci, ouă roșii, pască) și fiecare persoană este servită cu vin sau alte băuturi. Cei care primesc pomana rostesc formule rituale: „Bogdaproste!”, „Să fie primit!”, „Dumnezeu să primească!”. Tot ceea ce se împarte a fost plătit de către familia decedatului.

Acest obicei este adânc înrădăcinat în cultura populară, la nivel local, fapt care oamenii se strâng spontan, se anunță și participă în amintirea celui decedat, prilej cu care se arată solidaritatea familiei extinse și a comunității cu pierderea suferită prin decesul, înainte de vreme, a unor persoane tinere, de către o familie.
Nu numai membrii comunităților păstrează și protejează acest obicei, ci și autoritățile locale sau cele bisericești, care îl tratează cu respect și îl încurajează, fiind considerat ca făcând parte din specificul local, tradițional, având substrat identitar.
Totodată, prin introducerea horei de pomană în Lista elementelor vii de patrimoniu imaterial, comunitățile au fost conștientizate asupra importanței păstrării tradițiilor locale, obiceiul horei de pomană devenind astfel și un element de prestigiu cultural local.