Hai la Focu’ lui Sâmedru! Mitologia românească a rugului funerar

Practicile legate de cultul morților, fără a atinge formele de manifestare de la Crăciun, Măcinici, Sântoader, Sângiorz, Paşte şi Rusalii, apar bine evidenţiate şi în sâmbăta dinaintea lui Sâmedru, adică la Moșii de Toamnă, numiți şi „Moșii cei Mari” sau „Moșii lui Sâmedru”.

Potrivit lui Ion Ghinoiu, această zi este una dintre cele mai importante sâmbete ale morţilor în calendarul popular: «ofrandele care se dau acum pentru sufletele morţilor (grâu fiert, colaci, unt, untură, lapte, brânză, fructe) indică, fără îndoială, ocupaţia celor care le fac». Interesantă este şi formula de invocare a spiritelor morţilor spusă în ținutul Almăjului (județul Caraș-Severin) şi prin care li se cerea acestora, în schimbul pomenilor date, ajutor, belșug şi spor în casă:

„Voi moşi strămoşi
Să-mi fiți tot voioși,
Să-mi dați spor în casă,
Mult pe masă,
Cu mult ajutor
în câmpul cu flori“

Focul lui Sâmedru este scenariul morții şi renașterii anuale a divinităţii prin tăierea şi incinerarea unui pom în noaptea de 25/26 octombrie. Ceremonialului este descris de Ion Ghinoiu în lucrarea Sărbători şi obiceiuri româneşti: «În după amiaza zilei de 25 octombrie cetele de copii însoţite de câte 2-3 feciori, merg în pădure, aleg pomul care va fi incinerat, îl doboară, îl curăţă de crengi şi îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar.

Trupul neînsuflețit al zeului (butucul sau trunchiul copacului), numit par, fixat în poziție verticală şi îmbrăcat cu cetină verde, se numește Focul lui Sâmedru. Înălțimea acestuia este, uneori, cât turla bisericii din sat.

O altă tehnică de amenajare a rugului este capra construită din trei lemne lungi, adunate la vârf şi prinse cu stinghii, îmbrăcată asemenea parului în haină de sărbătoare din cetină de brad. La lăsarea serii, în linişte şi cuprinşi de emoţii, copiii aprind Focul. Când rugul începe să lumineze cerul, copiii izbucnesc în strigăte de bucurie, adresând invitaţia la cea mai mare sărbătoare a anului: Hai la Focu lui Sâmedru! In jurul rugurilor se adună, pe vecinătăţi copii, tineri, maturi şi bătrâni.

Toată suflarea satului participă la taina renașterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile împart, ca la o înmormântare obişnuită, covrigi, fructe şi băutură. în timp ce trupul divin este mistuit de flăcări, cei prezenți beau, mănâncă, glumesc, cântă şi joacă. Focul lui Sâmedru este un Revelion unde se celebrează moartea şi renașterea, prin incinerare, a unei vechi divinităţi geto-dace. Vâlvătaia focului întreținută toată noaptea de cei prezenți cu cetină de brad este însoțită de invitaţia:

Hai la Focu lui Sâmedru!

Un moment așteptat cu mare interes este renașterea divinităţii adorate care corespunde cu prăbușirea parului sau caprei rugului funerar. Prin direcția în care cad tăciunii aprinși, părţi ale trupului divin, se apreciază care dintre feciori sau fete urmează să se căsătorească în noul an.

La plecare, participanții luau cenușă, cărbuni aprinși şi alte resturi ale rugului funerar pentru a fertiliza grădinile şi livezile. Sub pavăza zeului renăscut, oamenii din Carpați încep un nou an pastoral. Cu unele deosebiri locale, obiceiul aprinderii. Focului lui Sâmedru se practică în mai multe localități din nordul județelor Argeș, Dâmbovița şi Vâlcea».

Fiind una din cele trei sâmbete când în ziua de Sâmedru se făceau ofrande morţilor se făceau slujbe la biserică pentru toţi morții, se aprindeau „lumini” la morminte și se dădea pomană celor prezenți la ceremonie: colaci, țuică, fructe iar alții mai avuți chemau săraci în gospodăriile lor unde îi ospătau și le dădeau, în vremurile vechi, „banul de pomană” pentru confortul mortului în viaţa de apoi.
Potrivit lui Marcel Lapteș, aceste acte rituale de purificare, fertilitate, apotropaice și de divinație, anunță deja un timp al anului nou care îngropat acum va renaște mai bun și cu recolte bogate pentru oameni.

Totodată, există unele credințe populare potrivit cărora la sărbătoarea lui Sâmedru morții ieșeau din morminte și se făceau moroi, vârcolaci și strigoi năpăstuind pe cei vii. În satul Ghergheș al comunei Cârjiți (județul Hunedoara) circulă o serie de legende despre aceste spirite rele prin care spiritele morţilor ies în noaptea de Sâmedru și bântuie până la 30 noiembrie de Sfântul Andrei sau popular spus Sântandrei.
Referitor la acestea, Marcel Lapteș consemnează în lucrarea sa: „Viorica Avram, o interlocutoare din acest sat, a relatat cu un talent narativ deosebit transformarea unui sătean defunct în câine, stârnind spaime prin prezența sa în mijlocul oamenilor vii”.

După cum conchide și Marcel Lapteș în lucrarea Anotimpuri magico-religioase: „La Sâmedru, energia negativă a forțelor oculte este la început, totul se desfăşoară într-un clar/obscur, ajun al sărbătorii și crește treptat până la Sântandrei, apogeul manifestărilor acestora.”

Din acest motiv, chiar și astăzi, în satele din Țara Hațegului, la Silivaș și Sântămărie Orlea, proprietarii de cai îşi tund coamele cailor tretini (până la 3 ani n.n.) ca să aibă păr frumos, iar în Ținutul Pădurenilor, la Goleș, Dăbâca și Hășdău, se obișnuia ca să se facă o cruce pe zidul acareturilor cu un tăciune rămas de la focurile apotropaice de Sfântul Dumitru, împotriva spiritelor rele.