Palatul Barbu Știrbei, Buftea, Ilfov

Istoria Palatului începe în secolul al XVIII-lea. În 1845, are loc un schimb de moșii între Mănăstirea Radu Vodă și marele vornic Barbu Constantin Știrbei, iar teritoriul de la Buftea-Flamânzeni intră sub stăpânirea acestuia.
Barbu Dimitrie Știrbei, domnitor al Țării Românești a început în 1850 construcția palatului de la Buftea ca o culă, prevăzută cu două tuneluri de ieșire în caz de primejdie.
Urmașii săi au adăugat acestei clădiri încă două etaje și i-au adus o serie de modificări importante, în ton cu moda arhitectonică a acelor ani, și anume stilul Tudor.
Palatul a fost terminat, în linii mari, de fiul său Alexandru B. Știrbei, în 1863.

În 1916, în Primul Război Mondial, palatul a devenit loc de refugiu pentru Regina Maria împreună cu cinci dintre cei șase copii ai săi.
Reginei îi plăcea să călărească în pădurea domeniului și să se plimbe cu copiii.
În 1917, într-un București ocupat de armata germană, Palatul a fost rechiziționat de armată, iar Mareșalul August von Mackensen, comandantul armatelor germane din România și Bulgaria și-a stabilit aici reședința. La 5 – 18 martie 1918, România și Puterile Centrale încheie aici Pacea de la Buftea, prin care România pierdea Dobrogea și versanții Carpaților.
La puțin timp după moartea tragică, în circumstanțe bizare, a prințului Știrbey în 1946, întregul domeniu a fost expropriat și preluat de Gospodăria Partidului Comunist.
Printul Știrbey a fost înmormântat alături de bunicul său, domnitorul Barbu Știrbey, în Capela Palatului ”Sfânta Treime” de pe malul Lacului Buftea.
La Palatul Știrbey, Hrusciov a semnat în 1964 documentele legate de retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României.

In parc a fost construita si o capela, realizata in stil eclectic, cu influente bizantine, gotice si de Renaștere, având o scara dubla din marmura de Cararra. Pictura din capela a fost executata de Gheorghe Tătărescu, ruda cu familia Stirbeilor. In prezent, capela are fragmente din pictura Maica Domnului cu Isus in brate, celelalte picturi si citatul nu mai exista
La 6 iunie 2007, Domeniul Stirbey a fost achiziționat de la moștenitorii familiei Stirbey de către Bucharest Arena, care l-a redeschis publicului, pastrandu-i caracterul de parte a patrimoniului cultural si istoric național si totodată adăugând noi construcții