Muzee și Galerii de artă din România.

Istorie, artă, cultură, etnografie, tehnică.

Muzeul județean Gorj Alexandru Ştefulescu


Clădirea muzeului este monument eclectic, construit în 1894 ca sediu al Prefecturii, apoi tribunal. Restaurat în 1977 - 1978, devine sediul muzeului judeţean.
Instituţia se număra printre primele muzee din ţară şi îşi are originea în preocupările istorice ale aceluia care este fondatorul sau, institutorul Alexandru Ştefulescu (1856-1910), care în 1893 a întemeiat o colecţie istorică şi arheologică, a şcolii primare de băieţi din Targu-Jiu, unde funcţiona ca învăţător şi director.

Pasionat de istorie, de trecutul acestui judeţ numit pe bună dreptate istoric şi pitoresc, Alexandru Ştefulescu a strâns în jurul său oameni de cultură, care l-au ajutat şi susţinut în iniţiativele sale precum profesorul Iuliu Moisil, inginerul Aurel Diaconovici şi artistul plastic Vitold Rola Piekarski.
Către finele anului 1974 muzeului i s-a găsit o nouă clădire, care să-i găzduiască tot mai numeroasa colecţie, respectiv cea a fostului Palat Administrativ din str. Griviţei (azi Geneva) nr.8, local unde şi debutase ca instituţie în 1894.
Din 1975 aici s-a reorganizat pe baze ştiinţifice noua expoziţie de istorie şi arheologie, precum şi una de arte plastice.

În 1990, secţia de arte plastice a fost mutată într-un sediu nou, situat pe bulevardul Brâncuşi, lângă Gradina Publica (fosta reşedinţa Ceausescu). Aceasta a primit denumirea de Constantin Brâncuşi.
În 1996, secţia de istorie şi arheologie a Muzeului Judeţean Gorj şi-a luat numele lui Alexandru Ştefulescu, părintele istoriei Gorjului.
În subordonarea acestei instituţii se afla: Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara, unde a fost mutată secţia de etnografie, care din 2002 şi-a îmbogăţit patrimoniul prin strămutarea Complexului Gheorghe Tătărescu aici, casele memoriale: Constantin Brâncuşi din satul Hobiţa, comuna Peştisani, Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu, Tudor Vladimirescu din comuna Vladimir şi Ion Popescu-Voiteşti, comuna Bălăneşti.
Cuprinde colecţii de arheologie (epoca preistorică, dacică şi romană), istorie medie, modernă şi contemporană, colecţie de numismatică (epoca romană), colecţia de documente Alexandru Ştefulescu (secolele XV - XIX), carte veche, icoane.

Vezi filmul Vatra MCP cu Târgu Jiu vechi, de altădată