Obiceiuri de nuntă la români. Cununia religioasă. Întoarcerea alaiului. Masa mare. Capra. Strângerea darurilor. Hora mare. Luarea betelii

După parcurgerea ceremonialului stabilit să aibă loc la casa miresei, alaiul de nuntă se îndreaptă către cununia religioasă.
În marele spectacol al nunții, alaiul, prin culoarea şi voioșia sa, stârnea interesul întregii comunități, fapt pentru care, pe tot parcursul oameni de toate vârstele ieșeau să vadă nunta. Aceasta explică de ce se cerea ca alaiul să aibă un caracter solemn şi o bună rânduială, să exteriorizeze prin cântec, joc şi strigături, veselia, să demonstreze tuturor bucuria evenimentului.

Cununia religioasă și întoarcerea alaiului
Alaiul de nuntă este așteptat la biserică de preotul îmbrăcat în sfintele odăjdii. Rând pe rând coboară din trăsură mireasa cu nașa, ginerele cu nașul şi ceilalți. Lăutarii rămân în curtea bisericii, iar pochinzăreasa stă neclintită pe maldărul cu zestrea.
După ceremonia religioasă și oficierea cununiei de către preot, nuntașii ies în curtea bisericii unde formează și joacă o horă. În scurt timp vornicii ies din horă și încep a-i cinsti și a-i pofti pe toți cei prezenți la nuntă.
Așa cum arată Gheorghe Fira în lucrarea Nunta în județul Vâlcea, «la plecarea de la biserică orânduirea alaiului nu mai e aceiași ca până atunci: în trăsura din frunte stau tinerii căsătoriți, într’a doua nașii. Preotul, poftit de nași, uneori însoţeşte alaiul, care la pas şi pe drum ocolit, cu lumânările aprinse, se îndreaptă către casa ginerelui.»
Plecarea alaiului de la cununie este descrisă, încă din anul 1890, și de Ștefan Florea Marian în lucrarea Nunta la Români: Studiu istorico-etnografic comparativ. Astfel, în Moldova și Bucovina „oamenii ies înaintea alaiului cu cofe pline de apă, pe care le toarnă în cale, urându-le tinerilor căsătoriți «să le meargă din plin». Mirele, drept răsplată pentru această faptă și urare, dă fiecăruia câte un bacșiș”. Acest obicei este întâlnit și în Transilvania, cu diferența că, de data aceasta, nașii aruncă monede în toate donițele (găleți de lemn n.n.) cu apă, ce stau puse de o parte și de alta a drumului.
Odată ce alaiul a ajuns la casa mirelui, trăsura cu tinerii căsătoriți trage la scară, unde au fost pregătite un scaun cu o pernă şi s-a așternut o velinţă pentru coborârea miresei. Datina cere ca mireasa să fie dată jos de mama mirelui. Dar de multe ori soacra rămâne ascunsă, fie că nora nu e pe placul ei, fie că se teme ca nu cumva să se strâmbe la ea: atunci şi-a numărat zilele până într-un an. O rudă va lua, în cazul acesta, locul soacrei, ajutând mireasa la coborârea din trăsură şi ducând-o într-o odaie anume, unde se aduce şi zestrea. Aici vine şi soacra cu socrul. Mireasa le sărută mâna.
In curte nuntașii mai joacă odată bradul, apoi brădarul îl urcă pe casă înfigându-l în colțul dinspre răsărit al acoperișului. Dă o gaură cu sfredelul în căprior, înțepenește bine bradul şi-l bate cu cuie. Acolo va rămâne pentru totdeauna.

Masa mare. Capra. Strângerea darurilor
După sosirea alaiului la casa mirelui se punea masa mare de nuntă. Acest moment ceremonial a fost descris și de Mihai Pop în lucrarea Obiceiuri tradiționale româneşti: „Acolo unde casa era îndestulătoare, masa se servea în casă. Dacă însă casa nu era încăpătoare se făcea un cort sau un umbrar, împodobit cu covoare, verdeață şi flori. În fruntea mesei stăteau mirii şi nașii. Nuntașii erau așezați după rang”.
În județul Vâlcea masa se începe cu țuică îndulcită, iar dacă este frig afară cu țuică fiartă. Fiecare închină spre naș:
— Să vă trăiască, să aveți parte de ei, să le botezați!
Bucatele sunt aceleași ca la masa de așezat: varză cu carne de porc, fiertură de pasăre sau porc, friptură, vin. Cât ţine masa, lăutarii umblă din loc în loc cântând cântecele care li se cer de meseni.
Un obicei parte este și cel al caprei. Așa cum arată Gheorghe Fira în lucrarea Nunta în județul Vâlcea, în timpul mesei unul din lăutari se îndepărtează furiș de taraf. Din scândurele şi pânză boită şi-a făcut un cap de capră cu coarne adevărate. Şi-l aşează pe umeri, îmbracă un cojoc ciobănesc întors pe dos şi, dus de lanț de către un alt lăutar, se îndreaptă spre nași. In același timp, dintr-un copac, se aude o vuvă (dară, dobă cu zdrancanale), iar vuvagiul cântă cântecul caprei:
« Capra vine din poiană / Capra tatii căpricea/ Şi-a găsit d’o buruiană/ Capra tatii căpricea/ Sa sa sa sa sa sa sa sa / Sa sa sa sa sa sa sa sa/ Vine capra din pădure,/ A fost la cules de mure./ Asta-i capr’adevărată,/ Pe la spate codălată/ Şi la cap încornorată/ Şi la spate deşelată./ Daţi-i banii şi loveaua/ Şi umpleţi-i teşcheraua.»
Capra clâmpăie din fălci. Toată masa sare în picioare, bătând din palme şi chiuind. Cel care ţine capra de lanț strigă pe naș. De la masă i se spune să-l caute în coșare. Acolo nu-l găsește. Întreabă iar. Colindă toată curtea şi în sfârșit descoperă pe naș la masă. Capra de bucurie începe a jucă, în vuietul neîntrerupt al vuvei. Nașul întreabă:
«De unde vii, căpriță?. Drept răspuns capra clămpănește din filei. — Ce zice căprița?/ — Vine de la poeniţă, răspunde celălalt./ — Şi ce caută căprița?/ — Vrea zeciuială. Şi tot jucând, capra face ocolul meselor primind de la fiecare creiţari (bacşiş). »
Înainte de aducerea fripturii în casă se pregătesc darurile: prosoape, pânze, băsmăluțe. Cu brațul încărcat, soacra se apropie de mese. Dă nașului ori o cămașă de noapte cusută cu mătase, ori un prosop mare de borangic, iar nașei o pânză mare țesută în borangic şi aleasă cu flori de mătase. Le pune după gâtul nașilor:
— Bine te-am găsit sănătos, să le porți sănătos!
— De unde dați, să izvorască!
Bărbații capi de familie primesc câte o pânză sau câte un prosop, după însemnătatea fiecăruia. Mulțumesc cu vorbele nașului.
Acum vine rândul mesenilor să facă mirilor daruri în bani.
Sosește mireasa cu ginerele. In faţa nașului se aşează o «azmă» cu sare pe deasupra. Pe azmă nașul pune o sumă de bani, darul lui către tineri.
— De la mine puţin, de la Dumnezeu mai mult.
Se scoală şi cu azma în mână merge din mesean în mesean:
— Bine v’am găsit sănătoşi I
Culege darul fiecăruia aşezându-l pe pâine. Prin unele locuri se obișnuiește ca după primirea acestor daruri, mireasa să plece cu sărutatul. Se duce la meseni, le sărută mâna şi i se dă bacşiş. Aceștia sunt banii miresei, ceilalți acoperă cheltuielile de nuntă.
Acum se aduce friptura. Un bucătar sau lăutar șiret, aduce pe o tavă o gâscă sau un curcan. Iese în faţa casei şi strigă:
«Naşule, unde ești?»
— Caută-l în oborul vitelor!
II caută zadarnic, se ’ntoarce şi strigă iar:
«Naşule, naşule, unde te-ai pitit?»
— Caută-l în pătul!
In cele din urmă vine lângă naș:
— Cinstite şi mare naș, iaca îți aduc din partea finilor ăst picior într’un curcan.
— Dar unde este un picior, mă ?
— L’am oprit să-l duc acasă.
Nașul prefăcându-se că-l bate, cel cu friptura o lasă pe masă şi fuge. Apoi se aduce friptură pentru toţi mesenii.

Hora mare
La un semn al nașului lăutarii zic hora mare sau hora miresei:
«Haide, haide, nune mare./ Cu doi fii ai dumitale/ Strigat: [Frunză verde ţi-o lalea. Şi la stânga tot așa]/ Potriviți ca două pene/ Şi la ochi şi Ia sprâncene/ Şi Ia buze subțirele/ Şi vorbuliță cu miere./ Frunză verde floare-aleasă/ Să joace şi cea mireasă/ Foaie verde floare ’nvoaltă,/ Să joci, mire, hora toată./ Haide, haide, socrii mari,/ Nu fugiți după coșari,/ Frunză verde titineasă,/ Că vă dă cămaş’ aleasă./ Haideți, fetelor, la joc./ Că rămâneți voi în loc/ La anul cu sănătate/ Să vă vedem măritate»
Toată lumea s-a ridicat de la mese şi se prinde într-o horă cât curtea de mare, cu mirele, cu mireasa, cu nașii, cu socrii, cu nuntașii şi rudele toate.
O femeie aruncă după gâtul soacrei şi al socrului cămășile lor:
— Iacă, na-vă de la nora dumneavoastră. Să trăiți şi să le purtați sănătoşi I
La o vreme mireasa cu ginerele se rup din horă şi intră in casă. Şi într’un târziu hora se sparge. Lăutarul se ţine atunci după soacră şi-i cântă cântecul soacrei:
«Foaie verde de cicoare,/ Bucură-te, soacră mare,/ Ţi-aduc noră ca o floare/ Of of of/ Ţi-apune de lăutoare/ Şi te-a unge cu unsoare,/ Şi te-a lua, te-a pieptăna,/ Cu capu de gard te-o da./ Frunză verde iarbă lată./ Soacră, soacră, poamă acră/ De te-ai coace cât te-ai coace,/ Dulce tot nu te-ai mai face/ De te-ai coace-un an ş’o vară,/ Tot ești acră şi amară. »

Luarea betelii
În tot acest timp, în casă se fac pregătiri pentru luarea sovonului şi betelii de pe capul miresei. Ginerele, nașii şi toate rudele sunt față, iar lăutarii cântă:
«Înfloriţi, flori, înfloriţi./ Că mie nu-mi trebuiţi./ Că, voi, când îmi trebuiaţi, of/ Voi atunci înbobociaţi,/ Tot în pismă îmi făciaţi./ înfloriţi de staţi părete,/ Că eu mi-am ieșit din fete,/ Mâine intru ’ntre neveste./ Până azi cu fetele,/ Mâine cu nevestele./ Când eram la maica fată,/ Știam floarea cum se poartă./ Iar acum mă măritai./ După uşe-o lepădai./ Foaie verde trei răchiţi,/ Arde v’ar focu, părinţi./ La ce mă călugăriţi?/ Toată vara mă munciţi/ Şi toamna mă logodiţi./ La iarnă mă măritaţi./ De mine ca să scăpați.»
In timpul cântecului nașa ia de pe capul miresei întâi sovonul, apoi beteala şi lămâița şi le pune pe capul altei fete care vrea să se mărite curând. Mireasa şi rudele plâng; ginerele şi flăcăii râd. Pe urmă sovonul, beteala şi lămâița sunt puse lângă lumânările care ard mereu în camera mirilor.
Lumea iese afară din casă, flăcăii trec la joc, ceilalți înapoi la masă. Şi în joc şi la masă se trece ziua. Seara târziu pleacă acasă.
Numai după plecarea oaspeților mirii se culcă în odaia lor.