George Ștefănescu Râmnic, pictor, scenograf

George Ștefănescu Râmnic s-a născut in data de 20 aprilie 1914, la Plăginești, Râmnicu-Sărat, județul Buzău, si a încetat din viata 29 octombrie 2007, in Germania.

Se pregătește, alături de Geo Zlotescu (1906–1983), cu pictorul Ion Theodorescu-Sion (1882–1939) pentru admiterea în Academia de Arte Frumoase din București.

Frecventează cursurile Școalei particulare de pictură (din Pasajul Villacross, Calea Victoriei, Bucureşti), inițiată de pictorii Lucian Grigorescu, Platon Cazanovici și Mihail Gheorghiță. Este influențat de coloristul Lucian Grigorescu (1894–1965).

În perioada 1933 – 1936 George Ștefănescu studiază la Academia de Arte Frumoase din București, în clasa de pictură condusă de Nicolae Dărăscu.

„Identitatea stilistică a picturii lui George Ştefănescu ar putea fi căutată prin raportare la un neoprimitivism al senzaţiei, al emoţiei şi, deopotrivă, al formulărilor plastice. Este matca în care se întâlnesc, pentru el, lecţia întemeietorilor de modernitate (Gauguin, Van Gogh) şi formulele vizuale de postbizantinism rusticizat, oferite de pictura ţărănească pe sticlă.” Dan Grigorescu, 1987

Încurajat de Nicolae Dărăscu, maestrul şi prietenul său, îşi reia activitatea de atelier în anul 1957. În cursul verii, pictează peisaje în imprejurimile Bucureştiului (Cernica, Pasărea, Băneasa, Mogoşoaia). Este angajat pictor scenograf la Teatrul Municipal în anul 1958.

„Imaginile lui George Ştefănescu atrag prin căldura sentimentelor, prin armonii vii şi echilibrate, prin tonalităţi apropiate între ele… Artistul atestă făgăduitoare posibilităţi şi unele notabile realizări.” Petru Comarnescu

Începând din anul 1962 realizează atât decoruri cât şi costume pentru numeroase piese la Teatrul Municipal, dintre care amintim: Camera fierbinte, (decoruri remarcate în presa de specialitate pentru inovaţiile de mare sugestivitate în concepţia spaţială a spectacolului), Razboi şi pace după Lev Tolstoi şi Portretul de Al. Voitin (1963), Fii cuminte Cristofor de Aurel Baranga (1966), Luceafărul de Barbu Ştefănescu Delavrancea, într-o manieră austeră şi plină de sugestivitate (1967), Poetul şi Revoluţia (Viaţa lui Vladimir Maiakovski) în regia lui Valeriu Moisescu şi Dinu Negreanu, Sfârşitul Pământului de Victor Eftimiu, costumele pentru piesa Strigoii de Ibsen, pentru Puricele în ureche de Georges Faydeau (scenografia semnată de Liviu Ciulei), Contrapuncte de Paul Everac şi multe altele.

În 1989 se stabileşte în Germania unde are numeroase expoziţii personale.

Arhitectul Radu Ștefănescu înființează la București Fundația Pictor George Ștefănescu, având ca obiectiv cultivarea memoriei artistului.