Francisc ȘIRATO, pictor, desenator, grafician

Francisc Șirato s-a născut la data de 13 august 1877, la Craiova, si a încetat din viata in data de 4 august 1953, la București.

A fost descendentul unei familii de țărani francezi care au fost colonizați la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Banat.

Șirato hotărăște să se dedice picturii și, în 1898, pleacă în Germania la Düsseldorf. Neavând suficiente resurse materiale, nu reusește să urmeze cursurile Academiei de Artă de acolo.

În 1899 se întoarce în țară, iar în anul următor se înscrie la „Școala Națională de Arte Frumoase” din București. Își câștigă existența lucrând afișe în diverse tipografii și, mai ales, desenând și litografiind icoane în culori.

Expune pentru prima dată la „Salonul Oficial” în 1907, pictura sa nu este remarcată, dar desenele sale nu pot trece neobservate. Ele apar cu regularitate în paginile revistei „Furnica”, unele din ele inspirate din răscoalele ţărăneşti din 1907.

Multă vreme, pictura nu a fost pentru Şirato un mijloc de trai, ci o amantă costisitoare, căci artistul sacrifica din modestul său salariu ca să poată pictaKrikor H. Zambaccian

Francisc Sirato a abordat toate genurile in pictura de sevalet si tehnicile in pastel, acuarela, guase, tusuri, laviuri sau carbune si creion.

Şirato vibrează adânc în faţa realităţii, fiindcă ochiul său subtil nu se opreşte numai la aparenţele fizice ale oamenilor şi ale lucrurilor, ci trece dincolo de ele, pătrunzând în profunzimile lor spiritualeNicolae Tonitza

În 1917 a devenit custode la Muzeul Național de Artă populară, iar mai târziu, în anul 1932, Șirato a fost numit profesor la „Academia de Belle-Arte” din București, remarcându-se ca un bun pedagog.

Ca pictor, Francisc Sirato a fost prezent in toate expozitiile organizate in acea vreme. Lucrarile lui au fost expuse in cadrul Saloanelor oficiale, in manifestarile ,,Tinerimii artistice” si ,,Arta romana”, iar din 1926 in cadrul ,,Grupului celor patru” alaturi de Tonitza, Stefan Dumitrescu si Oscar Han.

Principalele muzee din ţară prezintă în expoziţiile lor permanente cele mai valoroase lucrări ale artistului.