Nicolae TONITZA, pictor

Nicolae Tonitza s-a născut la data de 13 aprilie 1886, in Bârlad, Tutova, județul Vaslui, si a încetat din viata in data de 27 februarie 1940, la București.

De asemenea, Nicolae Tonitza caricaturist, litograf, gravor, ceramist, grafician și cronicar de artă.

În 1902 părăsește Bârladul pentru a se înscrie la Școala națională de Belle-Arte din Iași, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare, iar printre colegi i-a avut pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu cu care va lega o lungă prietenie.

În 1908 Nicolae Tonitza pleacă în Germania, la München, unde este admis la Königlich Bayerischen Akademie der Bildenden Künste (Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase München) în clasa profesorului Hugo von Habermann.

Părăsește Germania, fără să-și fi terminat studiile, și călătorește în vara anului 1909 în Italia și în toamnă în Franța, unde rămâne pentru doi ani la Paris, unde frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face studii după pictori celebri.

În 1912 termină cursurile Școlii naționale de Belle-Arte și obține prin concurs certificatul de „pictor bisericesc”. Va zugrăvi bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele.

“M-am înscris la Şcoala de bele-arte din Iaşi, împotriva părinţilor. Aici am pierdut cinci ani de zile, învăţând să lustruiesc hârtia cu estompa, după ghipsuri antice, iar la natura vie să transpun pe pânză aceeaşi carnaţie de clisă rânceadă a aceluiaşi model murdar şi borţos: o ţigancă nenorocită, recrutată de directorul Şcolii din nu ştiu ce mahala suspectă – şi pe care o schingiuiau penibil în atelier, silind-o să ia poze clasice de Afrodită.” Nicolae Tonitza

În anul 1916 expune la București un număr de 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu, apoi este mobilizat și trimis pe front, unde cade prizonier în luptele de la Turtucaia (1-6 septembrie 1916), de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, din Bulgaria.

După război se stabilește la București, unde – alături de participările la expoziții și ilustrări de cărți – colaborează la publicații de orientare socialistă cu desene și cronici artistice.

În anul 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului prietenului său Ștefan Dimitrescu, apoi merge la Balcic unde îşi descoperă atracţia deosebtă pentru peisajele marine şi unde pictează împreună cu Francisc Șirato, în 1933 şi 1934.

Tonitza s-a consacrat în pictură ca un remrcabil creator al portretelor, în particular al copiilor – gingaşi şi inocenţi – , dar şi al portretului feminin, pentru care manifestat o atracţie specială, reuşind să-i surprindă, ca nimeni altul, expresivitatea.

Panze precum “Cap de fetita”, “Cap de copil” sau “Cap de fetita cu broboada alba” redau sentimente ca fericire, tristete sau durere, sentimente pe care fiecare le percepe asa cum vede.

Nicolae Tonitza este unul dintre cei mai buni pictori ai Dobrogei, in multe din creatiile sale (“Baia turceasca”, “Geamie”, “Cafenea la Mangalia”, “Poarta lui Osman”, “Strada din Mangalia”, “Cetatea Balcic” etc) regasindu-se orasele Mangalia, Constanta si Balcic.

Pe 31 mai 1970 Liceul de Arte Plastice din București a primit numele unuia dintre prestigioșii pictori români, Nicolae Tonitza (1886-1940), el însuși un ilustru pedagog ce formase multe generații de învățăcei întru artă la Academia din Iași.