Lungociu Angelica, păstrătoarea tradiției vâltoritului din Țara Făgărașului

Născută pe 27 Iulie 1964 în localitatea Lisa din Județul Brașov, Angelica Lungociu este moștenitoarea complexului de instalații de tehnică populară înscris în circuitul turistic sub denumirea “La vâltori”, situat pe hotarul satului Lisa, la ieșirea spre Sâmbăta de Sus.

Angelica Lungociu a învățat tot ceea ce ține de funcționarea instalațiilor și toate tehnicile de prelucrare a lânii și a altor resurse locale, dar și toate activitățile gospodărești. După ce în anii copilăriei și adolescenței își însușește de la bunicul Victor Greavu și de la tatăl ei, Viorel Greavu, toate cunoștințele privind acționarea instalațiilor vâltoare, dârstă, darac de scărmănat lâna, presă de ulei, iar de la mama sa toate tehnicile de prelucrare a lânii (tors, țesut, împletit, vopsit) de la vârsta de 18 ani practică alături de părinții săi toate activitățile pe care le implică funcționarea complexului de instalații de tehnică populară: țesutul, vâltoritul, dârstăritul cu cele două operații – păruiala și îngroșarea și dărăcitul (scărmănatul), precum și cele privind obținerea uleiului presat la rece.

Merge și în sat la Lisa la o torcătorie de lână unde deprinde tehnicile de tors mecanic pe care le aplică acum la propria sa instalație. În anul 1983 se căsătorește cu Dan Lungogiu, (născut în anul 1958) care s-a dovedit a fi persoana potrivită pentru gestionarea ansamblului de activități. Un om priceput care asigură partea tehnică a funcționării instalațiilor, raparațiile necesare, pregătirea materialului lemnos la joagărul de tăiat lemne, aprovizionarea cu materie primă și muncile agricole în gospodărie, încât prin implicarea fiecărui membru al familiei să asigure toate cele necesare traiului de zi cu zi.

Moștenitoarea, și continuatoarea ansamblului de activități, Angelica Lungociu s-a îngrijit și de asigurarea transmiterii ansamblului de meșteșuguri fiului ei, Viorel Dan Lungociu, și nurorii sale, Camelia.

În anul 2000, vâltorile de la Lisa, județul Brașov, au fost integrate în circuitul turistic, împreună cu Muzeul de Etnografie din Braşov. Acum, întreg meşteşugul este prezentat turiștilor de Angelica Lungociu, declarată în 2022 Tezaur Uman Viu.

În Țara Făgărașului, la Lisa, există singura vâltoare din România ale cărei instalații funcționează în totalitate pentru a putea prelucra lâna, de la materie primă la produs finit. Totul după procedee transmise încă de pe vremea dacilor.

Aici, lâna e spălată, toarsă şi ţesută de mecanisme acţionate de forţa apei. Meşteşugul prelucrării lânii cu ajutorul instalaţiilor care pot fi vizitate şi astăzi a fost transmis din generaţie în generaţie. Acum, întreg meşteşugul este prezentat turiştilor de Angelica Lungociu.

Procesul de prelucrare reproduce fenomenul vârtejurilor de pe cursul învolburat al apelor de munte.

Instalaţia este, de fapt, un coş tronconic cu vârful în jos, fixat pe un canal amenajat în apropierea unui râu.

Acolo se spală ţesătura. După spălare, ţesătura este uscată și introdusă în mai multe etape de pieptănare cu crenguţe de păducel, pe o roată specială de lemn, după care este din nou spălată şi uscată.

Apoi, ţesătura intră într-o cameră încălzită până la 80 de grade Celsius, unde este pusă pe o roată ce are nişte cuie de lemn în interior. Înăuntru se formează un climat de saună, datorită pietrelor reci plasate în jurul sursei de caldură. Materialul se usucă şi, de aceea, trebuie ca mereu să fie aruncată apă peste el.

La sfârşit, ţesătura se micşorează cu aproape 50 %, devenind însă impermeabilă şi mult mai rezistentă, firul de lână fixându-se foarte bine în acest fel.

Apoi, cu ajutorul unor utilaje speciale, se trece la prelucrarea firului, la răsucirea lui şi la formarea ghemelor.

Instalația Vâltorilor de la Lisa așa cum se prezintă astăzi, ca unul dintre cele mai valoroase monumente de tehnică populară din România a parcurs succesive faze de evoluție în funcție de dezvoltarea tehnicilor constructive și de prelucrare a produselor. Prima instalație, vâltoarea, care a rămas și simbolul întregii gospodării meșteșugărești, a fost construită în anul 1848 de către un strămoș al actualului proprietar, pe nume George Greavu.

Canalul pentru aducțiunea apei din râul Lisa, care izvorăște din Munții Făgărașului și roata hidraulică verticală asigură funcționarea instalației folosită pentru îngroșarea țesăturilor. Țesăturile de lână – straie, țoale, obiele pentru încălțăminte se îngroașă, dar se și spală în vârtejul circular al apei din vâltoare, venită pe scocul construit potrivit unor calcule de “inginerie țărănească”. Pentru îngroșarea și finisarea țesăturilor George Greavu, împreuna cu fiul Toma, construiesc și un coș pentru păruială, adică scoaterea firelor de lână din straiul așezat pe coșul dârstei.

Aceasta, acționată de aceeași roată hidraulică se învârte în jurul axului și trece țesătura printr-o leasă de mărăcini de păducel și o păruie, scoțând fire din țesătură, un mod ingenious de decorare a acesteia. Pentru îngroșarea și finisarea țesăturilor Toma Greavu adaugă dârstei încă un coș circular din lemn în interiorul căruia sunt introduse mai multe țesături. Prin învârtirea coșului mânat de aceeași roată, țesăturile înmuiate în apă se bat într-o încăpere încălzită la 70-80 de grade, operație pe care o numesc îngroșală. Urmașul lui George Greavu, Toma Greavu observă că roata hidraulică, prin sistemul de trasmisie cu curele poate pune în mișcare și alte instalații pentru prelucrarea resurselor locale în vederea obținerii unor produse necesare gospodăriei.

Așadar, acesta adaugă un joagăr pentru tăierea lemnului, în special a lemnului de frasin și de stejar, făcut cherestea și folosit la confecționarea componentelor din lemn ale instalației. Pe la jumătatea secolului al XX-lea, tatăl doamnei Angelica, căsătorită cu Dan Lungociu, construiește o presă de ulei pentru obținerea uleiului de floarea soarelui prin presare la rece. Atât joagărul cât și presa de ulei erau mânate (puse în mișcare) de roata hidraulică. Viorel Greavu caută să asigure toate operațiunile pentru prelucrarea lânii.

De aceea cumpără un darac pentru scărmănatul lânii și transformarea ei în caier care va atrage un mare număr de locuitori din satele Sâmbăta, Voivodeni, Voila, Breaza, Recea, Berivoi, Ucea de Sus și de Jos, Viștea de Sus și de Jos – după cum își amintește Maria Greavu de 82 de ani, mama doamnei Angelica Lungociu, o vestită țesătoare, “harnică foc” și acum. Era faza în care până spre sfârșitul secolului al XX-lea, femeile făceau caierul la mașinile de lână (darac) și o torceau în casă cu furca de lemn.

Din 1962 când “a venit curentul electric”, familia Greavu dotează complexul de instalații cu mașini pentru obținerea firului de lână (divizor) folosit la țesutul straielor, cumpărat de la firma Regen de la Sibiu. Gospodăria mai este dotată cu urzitoare, război de țesut trecându-se astfel la prelucrarea în sistem familial a fibrelor textile.

Viorel Greavu lasă ca zestre fiicei sale Angelica, complexul de instalații și toate cunoștințele și deprinderile privind întreținerea, funcționarea și mai ales dragostea și dorința de a le păstra și transmite următoarelor generații.