Olarul Ilie Bursașiu, păstrătorul tradiției din Săliște de Vașcău, Bihor

Ilie Bursașiu s-a născut în localitatea Săliște de Vașcău, județul Bihor, în anul 1898, în perioada în care Țara Crișurilor era unul dintre ținuturile cu cele mai multe centre de olărit din România.
Meșterul a deprins tainele meșteșugului de la tatăl său, pe care îl însoțea prin sate, pe la târguri, unde își vindea oalele.

Ilie Bursașiu lucra o varietate de piese din lut: „oluri” (urcioare) mari, mijlocii și mici, „olurele” (urciorașe), „oale cu două cozi” (vase mari, folosite în general la nunți și pomeni), oale lungi de lapte, „hârboaice împistrate” (în care se ducea mâncarea la câmp), „oale de praj” (utilizate pentru conservarea magiunului de prune, laboșe (vas de bucătărie cu trei picioare rotund care servește la prăjit) blide.

Aceste piese erau la mare căutare în perioada în care activa meșterul, cu atât mai mult cu cât, dincolo de aspectul estetic deosebit, aveau o neîndoielnică utilitate practică. Soția lui Ilie Bursașiu, „nana” Floare, îl ajuta pe acesta la decorat, dar și la pregătirea lutului, la cărat la cuptor și la mezdrit. Aceasta povestea că motivul pentru care olurile erau atât de căutate era faptul că izvoarele erau departe de câmp, astfel că fetele duceau apa cu câte trei rânduri de urcioare, legate cu o ștergură: puneau câte trei pe spate, două în față și câte unul în fiecare mână.
Mândru de calitățile practice ale vaselor pe care le realiza, meșterul spunea că „urciorul și canta nesmălțuite păstrează apa proaspătă și rece”, iar „oalele de lapte încheagă ca untul și boții (sarmale – n.n.) fierți în oală de lut te fac să te simți ca la nuntă” .

Deși cu trecerea timpului interesul pentru meșteșugul olăritului a scăzut simțitor, Ilie Bursașiu a continuat să lucreze și să fie căutat pentru creațiile sale. Acesta a păstrat cu îndârjire tradiția centrului de olărit de la Săliște de Vașcău, lucrând numai ceramică roșie, nesmălțuită.
Meșterul s-a remarcat prin frumusețea formei vaselor, precum și prin decorul deosebit, sobru și de un gust. Motivele decorative utilizate de Ilie Bursașiu impresionau chiar prin simplitatea lor: linia dreaptă, trasă cu pana, motivul spiralei (denumit local „pițigușă”), brânele, rombul, ovalul, precum și motive locale cum ar fi „colțul” și „gheara găinii”. De asemenea, el folosea și un motiv mai rar întâlnit: două loburi haşurate, aşezate simetric, întregite prin doi cârcei încovoiaţi în formă de spirală.

Tehnicile de aplicare a acestor motive decorative pe care meșterul le-a utilizat pe tot parcursul vieții au fost și au rămas cele străvechi: brânele de pe partea superioară a oalelor mari erau aplicate cu degetul (și aveau și rolul de a întări pereții vasului), colțul, utilizat frecvent pe oalele de lapte și oalele de „praj”, era și el realizat cu mâna, cu degetul înmuiat în vopsea, în timp ce linia, spirala și „gheara găinii” erau realizate cu pana sau cu pensula.

Piese reprezentative ale operei meșterului au intrat, încă din timpul vieții acestuia, în patrimoniul mai multor muzee, printre care Muzeul satului și de artă populară din București, Muzeul etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea și Muzeul etnografic din Beiuș.
Ilie Bursașiu a fost răsplătit pentru măiestria sa și cu premii, inclusiv premiul III la ediția din 1979 a cunoscutului Festival național „Cântarea României”.
Meșterul și-a dedicat viața și opera ocrotirii tradiției, păstrând cu sfințenie tehnicile și motivele străvechi, și a transmis meșteșugul mai departe fiului său, Bursașiu Ioan, care, deși miner de profesie, a preluat „ștafeta” de la tatăl său.