Gheorghe NAUM, pictor, gravor

Gheorghe Naum s-a născut la data de 17 aprilie 1907, la Brăila, si a încetat din viata la data de 15 mai 1968.

La 17 ani s-a înscris la Școala de Belle Arte din București (1924-1930), unde a urmat în paralel gravura cu Gabriel Popescu, desenul cu Constantin Artachino și Frederic Storck, iar pictura cu George Demetrescu Mirea și Camil Ressu.

Până în anul al III-lea a urmat în paralel și secția de sculptură, avându-l ca profesor la modelaj pe Dimitrie Paciurea.

A fost căsătorit cu Lidia Nenu, împreună au avut doi băieți, dintre care unul înzestrat pictor ca și tatăl său și al cărui nume i l-a purtat: Gheorghe Gh. Naum, căsătorit la rândul său cu Georgeta Florea Naum, pictor cu mare disponibilitate imagistică.

Gheorghe Naum a fost recunoscut de contemporani prin cele cinci premii pe care le-a obținut între 1931 și 1940 la Saloanele Oficiale din partea Ministerului Cultelor și Artelor.

Între 1950 și 1954, a fost primul director la Pinacotecii din orașul Brăila. În 1951, este primit ca membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, secția grafică, iar între 1965-1968, a fost profesor la Școala Populară de Artă din Brăila.

A fost o pasiune pictura. Aceasta spre disperarea tatalui meu, care voia sa ma faca popa. A fost o lupta, care a durat ani, intre mine si el. De cate ori nu mi-a aruncat pensulele in foc! Mai tarziu, a inteles bietul tata tristul adevar. De atunci, a urmat o sumedenie de sacrificii si renuntari. “ Gheorghe Naum

Despre Gheorghe Naum, criticul de arta Ion Frunzetti spunea ca este „unul dintre cei mai sensibili la variațiile subtile ale lumii din cati gravori am avut in scoala romaneasca”, iar George Oprescu il caracteriza transant: „gravor nascut cu ingeniozitatea celui pe care il stapaneste o pasiune”.

Gravurile sale sunt expuse in muzee de arta din Braila, Bucuresti, Sibiu si Galati.

În anul 2011, la Muzeul Brăilei a fost inaugurată Galeria „Gheorghe Naum”