Vasile PINTEA, pictor, grafician, gravor

Vasile Pintea (Trifan Pintea) s-a născut la data de 20 iunie 1931, in Hodoșa, Sărmaș, Harghita.

Ardelean prin naştere, bănăţean prin adopţie, european prin anvergura operei sale, Vasile Pintea este de mult considerat un artist plastic ancorat în arta contemporană lui.

In anul 1951 dă examen la Institutul de Arte “Nicolae Grigorescu” București și devine student la clasa profesorului Rudolf Scweizer Cumpănă. Are ca profesori apoi pe George Baron de Lövendal, George Labin și Ștefan Constantinescu. Termină secția de pictură monumentală. Cursuri de frescă cu profesorul Gheorghe Popescu.

A abordat de-a lungul carierei stiluri complexe și diferite, de la gravură și ilustrație de carte până la portrete și picturi abstracte.

Vasile Pintea, el însuși pasionat de poezia eminesciană, realizează două serii de ilustrații ale poemului Luceafărul de Mihai Eminescu.

In anul 1967 pleacă la Paris unde ia contact cu casa de editură Lacourière-Frélaut, iar din anul 1975 incepe participarea la numeroase expoziţii internaţionale cu grupul de la Paris, revenind periodic în ţară unde îşi continuă activitatea profesională.

Premii și distincții
1967 – Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România
1968 – Ordinul Meritul Cultural, Președintele României
1970 – Medalia și Diploma de Membru de Onoare al academiei „Santi Andreea” din Roma (Arte, Litere, Științe)
1978 – Premiul de achiziție Biblioteca Națională a Franței
1979 – Premiul de achiziții Bienala Europeană de gravură Heildelberg
1989 – Medalia și Diploma Centenarului Mihai Eminescu, Centrul Universitar Timișoara
1995 – Premiul internațional „Panait Istrati” Brăila
1996 – Diploma de Onoare pentru merite culturale, Prefectura Județului Timiș
1998 – Premiul pentru ilustrație de carte „Poezii” de Constanța Marcu, Salonul Intenațional de Carte Timișoara
2000 – Diploma de Excelență, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național a județului Timiș
2001 – Diploma de Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara pentru întreaga activitate artistică – Consiliul Municipal Timișoara
2002 – Diploma și Medalia pentru întreaga activitate artistică, Consiliul Județean Timiș
2002 – Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler, Președintele României