Pavel ILIE, sculptor, pictor

Pavel ILIE s-a născut in Dumbrava, Prahova, in anul 1927 si a încetat din viata la Montréal, Canada, 1995.
In 1955 absolvă Institutul de Arte Plastice, cu profesorii Catul Bogdan şi Ştefan Constantinescu, București.

Intre 1960 – 1967 a fost Profesor la Institutul de Arte Plastice, București; iar intre anii 1977 – 1993 Profesor la Collège de Saussurf, Geneva, Elveția.
Intre anii 1957 – 1958 lucreaza la Gara fluvială Giurgiu, pictură murală (împreună cu Dimitrie Ştiubei şi
Ion Minoiu).

Pavel ILIE, sculptor, pictor

In anul 1977 se stabilește în Elveția, apoi în anul 1994 se mută în Canada.
Nu a ţinut niciodată să placă publicului larg, să facă, aşa cum se obişnuia în vreme, pictură de gen, plăcută, natură moartă, peisaj etc. De la pictură, pentru a cărei stăpânire (în sensul academic) stă mărturie Autoportretul din 1955, artistul a migrat, din aproape în aproape, dar într-un timp foarte scurt, către proiecte şi studii, schițe utopice, machete, construcții, ansambluri, procese, acţiuni, (foto)performance, environments.
A expus împreună cu grupul 111 din Timișoara la Bienala Constructivistă de la Nürnberg, în 1969. Participă în expoziția de grup Romanian Art Today la Galeria Richard Demarco, Edinburgh, în 1971, iar în 1973 deschide o expoziție personală la aceeași galerie. În 1974, Galeria Nouă din București îi consacră prima expoziție personală din România.

Lucrarile sale se gasesc in colectii publice, la Muzeul de Arta din Bucuresti, Muzeul de Arta si Istorie din Geneva, si in colectii particulare din Romania, Elvetia, Statele Unite, Franta, Anglia, Grecia, etc.

In 1966 primeste Bursa Academiei Pierro Vanucci, iar in anul 1975 Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru pictură.