Dimitrie PACIUREA, sculptor, grafician, acuarelist, profesor

Dimitrie PACIUREA s-a născut la Bucureşti, in anul 1873 si a încetat din viata tot la Bucureşti, in anul 1932.

Intre anii 1890 – 1894 a urmat Şcoala de Arte şi Meserii, secţia Mecanică, apoi Sculptură, în clasa lui W. Hegel, Bucureşti; iar intre anii 1895 – 1899 Studiază, cu ajutorul Ministerului Agriculturii, Comerţului, Industriei şi Domeniilor la Şcoala de Arte Decorative şi Industriale, Paris, Franţa; precum si la Şcoala de Belle-Arte, atelierul lui Gabriel Thomas, apoi al lui Jean-Antoine Injalbert.
Dimitrie Paciurea a absolvit Școala de arte și meserii în anul 1894 la catedra de sculptură cu mari merite, fapt care a făcut ca direcția școlii să facă demersurile pe lângă Ministerul agriculturii, industriei și comerțului să-i acorde o bursă pentru continuarea studiilor de specialitate în străinătate.

In perioada 1898 – 1899 lucrează la Academia Julian, în atelierele lui William Bouguereau şi Gabriel Ferrier.
Dimitrie Paciurea s-a întors la București în anul 1900.

In 1919 – Membru-fondator al Societăţii „Arta română”, Bucureşti, iar in anul 2012 – a fost declarat (post-mortem) Membru al Academiei Române.
Începând din anul 1921, Dimitrie Paciurea a început să dezvăluie lumii artistice din București direcția pasionantelor căutări plastice care l-au definit în sculptura românească. Astfel, la manifestarea expoziționala a Societății Arta română, a expus șase himere, un Cap și două din portretele solicitate de Alexandru Bogdan-Pitești.
Preocuparea sa, care a devenit ulterior obsesie, a ieșit și mai pregnant în evidență cu ocazia expoziției personale din anul 1922.
Aici a expus numeroase himere și două din lucrările mai vechi – Ștefan Luchian și Zeul războiului.

Dimitrie Paciurea este unul din puținii artiști români cu conștiința tragică a dezintegrării insului din lume, devenită laitmotiv al muzicii proprii, substrat de amărăciune al experiențelor ce se vor ipostazia într-o mitologie personală lacerantă, de ecorșeu viu. Viziunea lui este modernă, pentru că e de tipul sfâșierii interioare a insului, ce-și poartă Hybris-ul, vina tragică, în însăși conștiința sa. Evident, totul se explică biografic și istoric, și totul se traduce lingvistic prin unele metafore plastice, pe care am încercat într-o măsură să le elucidăm, ca pe niște simboluri vizuale, semne prognostice ale unui stil personal, definitorii însă și pentru o epocă.” Ion Frunzetti

Lucrări monumentale:
1904 – Mon. Gheorghe Duca (bronz, grup alegoric), Bucureşti;
1906 – Omul primitiv;
1905 – Două fântâni, cu arh. V.G. Ştefănescu, Parcul Carol, Craiova, Dolj;
– Gigantul (piatră), frontonul Muzeului „Grigore Antipa”(distrus);
1907 – Christ încoronat cu spini;
1912 – Madona Stolojan, Cimitirul Bellu, Bucureşti;
1913 – Sfinxul;
1920 – Fata cu ulciorul (portret);
1931 – Zeul Pan, Academia României din Roma, Italia;

  • Seria Himere – Himera văzduhului, Himera pământului, Himera apei, Himera nopții.

Opera sculptorului român, nu conține un repertoriu tematic de o mare amplitudine. Figurile și temele care au fost inspirate din religie sunt singulare prin comparație cu personajele a căror origine se află în mitologie. În acestea din urmă, artistul a găsit motivul în care a întrupat toate dilemele legate de misterul vieții și morții. Angoasele, căutările și interogațiile sale plastice s-au materializat într-un alt tip de forme. Astfel, Paciurea în prejma anului 1917, a descoperit frumusețea și forma expresivă în corpurile contorsionate de durere și le-a înfățișat în forme fluide, exploatate atât în desen cât și în sculptură, în nuduri și în himere.
Cea mai importantă parte a creaţiei sale o reprezintă SERIA HIMERELOR, lucrări de artă fantastică, fascinante, originale, seducătoare şi fără îndoială deschizătoare de noi direcţii în sculptura românească. S-a spus că, odată cu Himerele sale, Paciurea a inovat si chiar a împins expresionismul spre o dimensiune magică.

Himera Nopții este probabil una dintre cele mai interesante lucrări din această serie, cu un modelaj vibrant, misterios, pasăre nocturnă şi femeie.
Himera Pământului, Himera Văzduhului, Himera Apei completează acest ciclu fantastic ce modifică atât de neaşteptat stilul de până atunci al artistului. Una dintre HIMERELE lui Paciurea este expusă la Leeds, la Institutul „Henry Moore”.
Pentru Himera Văzduhului, artistul a fost distins cu Premiul Naţional pentru Sculptură, în anul 1927.

Lucrări în colecții publice:

Premii şi distincţii:
1894 – Menţiune onorabilă Expoziţia Artiştilor în Viaţă;
1905 – Premiul I, împreună cu arhitectul V.G. Ştefănescu, concurs pentru două fântâni monumentale, Craiova, Dolj;
1909, 1910 – Premiul al II-lea la Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură, Bucureşti;
1914 – Medalia cl. a II-a la Salonul Oficial de Pictură şi Sculptură, Bucureşti;
1927 – Premiul Naţional pentru Sculptură (pentru Himera văzduhului);
1929 – Medalia de bronz „Marele premiu clasa a II-a” pentru Zeul războiului la Expoziţia universală din Barcelona, Spania.

In testamentul sculptorului, figureaza urmatoarea fraza: „Las Academiei intreg sufletul meu si lucrarile mele, „Sfinxul” si „Zeul razboiului”, ca o marturie vie a dragostei ce am avut-o pentru elevii mei si pentru scoala„.