EVENIMENT. Târgul naţional de ceramică „CUCUTENI 5000” – Iasi, 23-25 iunie

În perioada 23-25 iunie 2023, în Parcul Copou din Iaşi, va avea loc cea de a 40-a ediţie a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”.

Scopul manifestării îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, având ca invitaţi meşteri olari din Republica Moldova și Ucraina.

La edițiile din anii trecuți au fost prezenți peste 120 de meșteri din: Argeș, Bistriţa, Cătămărăşti Deal şi Dorohoi – Botoşani, Braniştea – Galaţi, Corund şi Miercurea Ciuc – Harghita, Schitu Stavnic – Voineşti, Iaşi, Baia Mare – Maramureş, Româna-Balş şi Vădastra – Olt, Marginea – Suceava, Măldăeni – Teleorman, Horezu și Lungeşti – Vâlcea, Satu Mare, precum și din Chişinău, Nisporeni, Drochia, Iurceni – Republica Moldova și din regiunea Cernăuţi – Ucraina.